Secţiunea 3 - Comisii rogatorii primite din străinătate - Legea 189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială - Republicată
M.Of. 392
În vigoare Versiune de la: 19 Iulie 2024
SECŢIUNEA 3:Comisii rogatorii primite din străinătate
Art. 24: Rolul Ministerului Justiţiei
(1)Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală competentă să primească cererile de comisii rogatorii prezentate de autorităţile judiciare din străinătate.
(2)Ministerul Justiţiei transmite cererile de comisii rogatorii judecătoriei în a cărei rază teritorială urmează a se efectua actul judiciar solicitat.
(3)Documentele prin care se constată îndeplinirea comisiei rogatorii se transmit Ministerului Justiţiei, care le va transmite, pe aceeaşi cale, autorităţii solicitante.
Art. 25: Rolul instanţei judecătoreşti
(1)Autoritatea judiciară solicitată execută comisia rogatorie conform regulilor de procedură din legea română; totuşi se va lua în considerare, la cererea autorităţii judiciare solicitante, folosirea unei proceduri speciale, cu condiţia ca aceasta să nu contravină legislaţiei române.
(2)Dacă comisia rogatorie este transmisă unei autorităţi judiciare necompetente, aceasta o trimite, din oficiu, autorităţii competente, notificând Ministerului Justiţiei această împrejurare.
(3)Instanţa română va informa autoritatea judiciară solicitantă asupra datei şi locului efectuării comisiei rogatorii, putând permite, la cerere, participarea magistraţilor străini.
Art. 26: Refuzul cererii
(1)Comisia rogatorie poate fi refuzată în cazul în care:
a)executarea acesteia nu intră în sfera de competenţă a puterii judecătoreşti;
b)executarea acesteia este de natură să aducă atingere suveranităţii sau siguranţei naţionale.
(2)Comisia rogatorie nu va putea fi executată atunci când persoana care urmează a fi audiată nu poate depune mărturie datorită unor interdicţii existente în legislaţia română sau când documentele ce urmează a fi transmise ori expertizate nu pot fi circulate.
(3)În cazul în care comisia rogatorie nu poate fi executată, în tot sau în parte, autoritatea solicitantă va fi informată neîntârziat, prezentându-i-se şi motivele neexecutării.
Art. 27: Cheltuieli
Sub rezerva reciprocităţii, îndeplinirea comisiei rogatorii nu va da loc la rambursarea cheltuielilor efectuate, cu excepţia celor determinate de:
a)traducerea cererii şi a documentelor-anexă, atunci când nu au fost primite traduse în limba română sau în limba franceză ori engleză;
b)folosirea interpreţilor;
c)folosirea experţilor.
Art. 28: Rolul misiunilor diplomatice sau consulare străine
(1)Misiunile diplomatice sau consulare de pe teritoriul României pot efectua comisii rogatorii solicitate de autorităţile statului pe care îl reprezintă numai pentru cetăţenii lor şi numai cu autorizarea prealabilă a Ministerului Afacerilor Externe, care va solicita şi avizul Ministerului Justiţiei din România.
(2)Când un agent diplomatic sau funcţionar consular este autorizat să treacă la executarea unei comisii rogatorii, acesta va proceda conform regulilor de procedură ale autorităţii competente din statul solicitant, cu condiţia ca acestea să nu fie interzise de legislaţia română.
(3)Cetăţenii străini care vor fi audiaţi la misiunile diplomatice sau consulare vor putea fi asistaţi de un apărător, la cererea părţii interesate.