Capitolul v - Dispoziţii finale - Legea 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor

M.Of. 485

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 16 Ianuarie 2009
CAPITOLUL V:Dispoziţii finale
Art. 84
Cererile adresate Casei de pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor se soluţionează în termenul prevăzut de lege şi sunt scutite de orice fel de taxă.
Art. 85
Cererile înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate conform normelor legale existente la data deschiderii drepturilor la pensie şi altor drepturi de asigurări sociale.
Art. 86
(1)Drepturile de pensie se transferă, în condiţiile legii, în alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European unde poliţiştii s-au stabilit.
(2)Cheltuielile generate de transferul în străinătate al drepturilor băneşti prevăzute la alin. (1), inclusiv cele legate de schimbul valutar, se suportă de către beneficiari, cu excepţia situaţiilor în care tratatele la care România este parte dispun altfel.
(3)Cheltuielile prevăzute la alin. (2) se deduc de către bănci din sumele cuvenite titularilor.
(4)Drepturile de pensie se transferă în statele în care pensionarii poliţişti se stabilesc, altele decât cele prevăzute la alin. (1), în condiţiile reglementate prin tratate la care România este parte.

Art. 87
La stabilire, pensiile se rotunjesc din 1.000 lei în 1.000 lei în favoarea beneficiarului.
Art. 88
În aplicarea prezentei legi se emit norme metodologice, aprobate prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, în termen de 45 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.