Secţiunea 2 - Incompatibilităţi privind calitatea de parlamentar - Legea 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei

M.Of. 279

În vigoare
Versiune de la: 22 Noiembrie 2025
SECŢIUNEA 2:Incompatibilităţi privind calitatea de parlamentar
Art. 81
(1)Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, potrivit Constituţiei, cu excepţia celei de membru al Guvernului.
(2)Prin funcţii publice de autoritate, incompatibile cu calitatea de deputat sau de senator, se înţelege funcţiile din administraţia publică asimilate celor de ministru, funcţiile de secretar de stat, subsecretar de stat şi funcţiile asimilate celor de secretar de stat şi subsecretar de stat din cadrul organelor de specialitate din subordinea Guvernului sau a ministerelor, funcţiile din Administraţia Prezidenţială, din aparatul de lucru al Parlamentului şi al Guvernului, funcţiile de conducere specifice ministerelor, celorlalte autorităţi şi instituţii publice, funcţiile de consilieri locali şi consilieri judeţeni, de prefecţi şi subprefecţi şi celelalte funcţii de conducere din aparatul propriu al prefecturilor, funcţiile de primar, viceprimar şi secretar ai unităţilor administrativ-teritoriale, funcţiile de conducere şi execuţie din serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe din unităţile administrativ-teritoriale şi din aparatul propriu şi serviciile publice ale consiliilor judeţene şi consiliilor locale, precum şi funcţiile care, potrivit legii, nu permit persoanelor care le deţin să candideze în alegeri.
Art. 82
(1)Calitatea de deputat şi senator este, de asemenea, incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi:
a)funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care desfăşoară sistematic şi efectiv activităţi comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare şi la instituţiile publice;

b)funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la societăţile comerciale prevăzute la lit. a);
c)funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale prevăzute la lit. a);
d)funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale;
e)calitatea de comerciant persoană fizică;
f)calitatea de membru al unui grup de interes economic;
g)o funcţie publică încredinţată de un stat străin, cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte.
h)funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi trezorier al federaţiilor şi confederaţiilor sindicale.

(2)[textul din Art. 82, alin. (2) din cartea I, titlul IV, capitolul III, sectiunea 2 a fost abrogat la 06-mai-2006 de Art. 61, alin. (2) din capitolul XII din Legea 96/2006]
(3)Deputaţii şi senatorii pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.
Art. 821
(1)Deputatul sau senatorul care, pe durata exercitării mandatului de parlamentar, doreşte să exercite şi profesia de avocat nu poate să pledeze în cauzele ce se judecă de către judecătorii sau tribunale şi nici nu poate acorda asistenţă juridică la parchetele de pe lângă aceste instanţe.
(2)Deputatul sau senatorul aflat în situaţia prevăzută la alin. (1) nu poate acorda asistenţă juridică suspecţilor ori inculpaţilor şi nici nu îi poate asista sau reprezenta în instanţe în cauzele penale privind:
a)infracţiunile de corupţie, infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie, precum şi infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare;
b)infracţiunile prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare;
c)infracţiunile de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile, prevăzute la art. 209-217 din Codul penal;
d)infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, republicată;
e)infracţiunile contra securităţii naţionale, prevăzute la art. 394-410 şi 412 din Codul penal, precum şi cele prevăzute de Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României;
f)infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei, prevăzute la art. 266-288 din Codul penal;
g)infracţiunile de genocid, contra umanităţii şi de război, prevăzute la art. 438-445 din Codul penal.

(3)Deputatul sau senatorul aflat în situaţia prevăzută la alin. (1) nu poate să pledeze în cauzele civile sau comerciale împotriva statului, a autorităţilor sau instituţiilor publice, a companiilor naţionale ori a societăţilor naţionale în care acestea sunt părţi. De asemenea, nu poate să pledeze în procese intentate statului român, în faţa instanţelor internaţionale.
(4)Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplică în cauzele în care avocatul este parte în proces sau acordă asistenţă ori reprezentare soţului sau rudelor până la gradul IV inclusiv.

Art. 83
(1)Deputatul sau senatorul care la data intrării în vigoare a prezentului titlu se află în una dintre incompatibilităţile prevăzute de art. 81 şi 82 va informa, în termen de 15 zile, Biroul permanent al Camerei din care face parte.
(2)În termen de 60 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), deputatul sau senatorul va opta între mandatul de parlamentar şi funcţia care generează incompatibilitatea, demisionând din una dintre funcţii.
(3)După expirarea termenului prevăzut la alin. (2), dacă starea de incompatibilitate continuă să existe, deputatul sau senatorul este considerat demisionat din funcţia de deputat sau de senator. Demisia se aduce la cunoştinţa Camerei din care face parte parlamentarul. Hotărârea Camerei prin care se constată demisia se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4)Procedura de constatare a incompatibilităţii este cea prevăzută în Regulamentul Camerei Deputaţilor şi în Regulamentul Senatului.