Capitolul iii - Condiţii de participare la procedura electronică - Legea 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei

M.Of. 279

În vigoare
Versiune de la: 22 Noiembrie 2025
CAPITOLUL III:Condiţii de participare la procedura electronică
Art. 23
Orice persoană fizică sau juridică are dreptul de a accesa prin procedura electronică, în condiţiile Legii nr. 544/2001 şi ale prezentului titlu, informaţiile şi serviciile publice.
Art. 24
(1)Participarea la procedura electronică se poate face numai după înregistrarea în Sistemul Electronic Naţional.
(2)Condiţiile şi procedura de înregistrare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(3)Orice persoană fizică sau juridică din România are dreptul să solicite înregistrarea în Sistemul Electronic Naţional.
(4)Toate autorităţile administraţiei publice au obligaţia să se înregistreze şi să utilizeze Sistemul Electronic Naţional.