Capitolul vii - Dispoziţii tranzitorii şi finale - Legea 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor

M.Of. 493

În vigoare
Versiune de la: 6 Ianuarie 2023
CAPITOLUL VII:Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 33
În termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, primarii municipiilor şi oraşelor, primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi, după caz, primarii comunelor finalizează identificarea şi inventarierea clădirilor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi a deţinătorilor acestora, stabilirea zonelor de acţiune prioritară, precum şi elaborarea regulamentelor de intervenţie.
Art. 34
(1)În situaţia prevăzută la art. 11 alin. (2), prin derogare de la prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire pentru executarea lucrărilor de intervenţie se eliberează, în regim de urgenţă, în cel mult 15 zile de la data înregistrării solicitării, cu scutire de taxă.

(2)Acordul primarului prevăzut la art. 9 alin. (2) se emite cu titlu gratuit, în cel mult 10 zile de la data înregistrării solicitării depuse la primărie de către deţinătorul notificat.
(3)Avizul tehnic prealabil prevăzut la art. 11 alin. (8) se emite cu titlu gratuit, în cel mult 15 zile de la înregistrarea documentaţiei tehnice depuse la primărie de către deţinătorul notificat.
Art. 35
(1)Pentru lucrările de intervenţie prevăzute în prezenta lege, prin derogare de la prevederile legale în vigoare, deţinătorii notificaţi beneficiază de următoarele facilităţi: scutirea de la virarea cotei de 0,7% şi a cotei de 0,1%, după caz, către Inspectoratul de Stat în Construcţii, precum şi a cotei de 0,5% către Casa Socială a Constructorului, din cheltuielile cu lucrările de intervenţie.
(2)[textul din Art. 35, alin. (2) din capitolul VII a fost abrogat la 05-sep-2011 de Art. V din Ordonanta 30/2011]
Art. 36
(1)Cuantumul cheltuielilor efectuate de către autoritatea administraţiei publice locale, în numele şi pe cheltuiala deţinătorului notificat, aflat în situaţia prevăzută la art. 9 alin. (3), pentru executarea lucrărilor de intervenţie, se consemnează într-un înscris, ce constituie titlu de creanţă, în care se stabilesc inclusiv termenele de plată a sumei datorate de către deţinătorii notificaţi. În cazul clădirilor înscrise în cartea funciară, titlul de creanţă va menţiona numărul cadastral al clădirii.
(2)Deţinătorul nemulţumit de cuantumul sumei datorate în înscrisul ce constituie titlu de creanţă poate formula contestaţie în condiţiile art. 209 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Decizia prin care se soluţionează contestaţia se comunică contestatarului şi poate fi atacată la instanţa judecătorească competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Înscrisul care constituie titlu de creanţă devine titlu executoriu la expirarea termenului de plată prevăzut în acesta.
(5)Somaţia însoţită de titlul executoriu se comunică deţinătorului notificat aflat în situaţia prevăzută la art. 9 alin. (3), potrivit legii.
(6)Sumele recuperate potrivit prezentului articol se virează în conturile comunicate de către autorităţile administraţiei publice locale şi constituie venituri la bugetele locale.
Art. 37
Prezenta lege se completează cu prevederile Legii nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare.
Art. 38
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta lege.
Art. 39
Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.