Art. 14. - Art. 14 - Legea 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor

M.Of. 493

În vigoare
Versiune de la: 6 Ianuarie 2023
Art. 14
Prin excepţie de la prevederile art. 13 alin. (3), pentru clădirile amplasate în zone protejate şi în zone de protecţie a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial, definite potrivit legii, autorităţile administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul dezvoltării regionale şi turismului, prin programe specifice aprobate în condiţiile legii, pot: asigura de la bugetul de stat prin bugetul propriu, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie, preluarea parţială sau integrală a cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenţie care se execută la anvelopa acestor clădiri.