Capitolul v - Procedura judiciară de insolvenţă prin lichidarea activelor debitorului - Legea 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice
M.Of. 464
În vigoare Versiune de la: 31 Iulie 2017
CAPITOLUL V:Procedura judiciară de insolvenţă prin lichidarea activelor debitorului
Art. 46: Deschiderea procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active
Procedura de lichidare se deschide, de către instanţa judecătorească competentă, în următoarele situaţii:
a)la cererea debitorului aflat în insolvenţă:
1.dacă situaţia sa financiară este iremediabil compromisă;
2.dacă cererea sa de deschidere a procedurii de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor a fost respinsă de comisia de insolvenţă, cu propunerea de deschidere a procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active;
3.dacă niciun plan de rambursare nu a fost aprobat sau, după caz, confirmat de instanţa judecătorească;
4.dacă planul de rambursare nu poate fi adus la îndeplinire din motive ce nu îi sunt imputabile;
b)la cererea oricăruia dintre creditori, dacă planul de rambursare nu poate fi adus la îndeplinire din motive neimputabile debitorului;
c)la cererea tuturor creditorilor, formulată în condiţiile art. 43 alin. (6), dacă planul nu a fost adus la îndeplinire din motive imputabile debitorului.
Art. 47: Cererea de deschidere a procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active
(1)Cererea debitorului prevăzută la art. 46 lit. a) pct. 1 este însoţită de actele şi informaţiile prevăzute la art. 13 alin. (5) lit. b)-o), iar cererea prevăzută la art. 46 lit. a) pct. 2 este însoţită şi de decizia comisiei de insolvenţă de respingere a cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor.
(2)Cererea debitorului prevăzută la art. 46 lit. a) pct. 3 este însoţită de actele şi informaţiile din dosarul întocmit în procedura de insolvenţă pe bază de plan de rambursare.
(3)Cererea creditorilor prevăzută la art. 46 lit. b) şi c) este însoţită de planul de rambursare şi de orice înscrisuri în susţinerea cererii lor, instanţa urmând a solicita, din oficiu, actele şi informaţiile necesare din dosarul comisiei de insolvenţă.
Art. 48: Soluţionarea cererii
(1)Instanţa, analizând cererea introdusă potrivit art. 46, dacă constată că sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (1) şi art. 3 pct. 12, iar debitorul nu se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 4 alin. (2) şi (3), pronunţă o sentinţă de deschidere a procedurii de insolvenţă prin lichidare de active şi desemnează un lichidator, stabilindu-i şi onorariul.
(2)Sentinţa de deschidere a procedurii se publică, de îndată, în Buletinul procedurilor de insolvenţă - secţiunea "Debitori - persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi" şi se comunică debitorului şi creditorilor cunoscuţi.
(3)Împotriva sentinţei se poate formula apel, în termen de 7 zile de la comunicare.
(4)Apelul se soluţionează de urgenţă şi cu precădere.
Art. 49: Desemnarea lichidatorului
(1)Lichidatorul este desemnat aleatoriu de către instanţă, prin sentinţa de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvenţă, executorii judecătoreşti, avocaţii şi notarii înscrişi în Lista administratorilor procedurii şi lichidatorilor pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice, care îşi au sediul profesional în judeţul în care îşi are domiciliul, reşedinţa principală sau reşedinţa obişnuită debitorul.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul în care procedura de insolvenţă prin lichidare de active este deschisă ulterior derulării unei proceduri de insolvenţă pe bază de plan de rambursare, instanţa poate numi ca lichidator persoana care a avut calitatea de administrator al procedurii, cu respectarea dispoziţiilor art. 11 alin. (2).
(3)În orice stadiu al procedurii, instanţa, prin încheiere, poate înlocui lichidatorul, din oficiu, la cererea creditorilor, a debitorului sau a lichidatorului însuşi, pentru motive temeinice sau la cererea creditorilor reprezentând majoritatea valorii totale a creanţelor. Înlocuirea se judecă în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea lichidatorului. Împotriva încheierii se poate formula apei în termen de 7 zile de la comunicare. Apelul se judecă de tribunal de urgenţă şi cu precădere şi suspendă executarea încheierii.
(4)Hotărârea judecătorească definitivă se publică, de îndată, în Buletinul procedurilor de insolvenţă - secţiunea "Debitori - persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi".
(5)În termen de 24 de ore de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de înlocuire, lichidatorul faţă de care s-a dispus înlocuirea va preda noului lichidator, pe baza unul proces-verbal, dosarul de insolvenţă.
Art. 50: Efectele deschiderii procedurii
(1)Deschiderea procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active are următoarele efecte:
a)debitorul nu îşi mai poate exercita dreptul de dispoziţie asupra bunurilor urmăribile şi veniturilor urmăribile din averea sa;
b)se suspendă de drept executările silite individuale împotriva averii debitorului, dacă suspendarea nu a operat anterior, ca efect al unei proceduri de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor; suspendarea operează:
1.până la rămânerea definitivă a sentinţei prin care s-a soluţionat cererea de eliberare de datorii;
2.până la închiderea procedurii, dispusă în condiţiile art. 64 alin. (2);
c)se suspendă prescripţia dreptului creditorilor de a cere executarea silită a creanţelor acestora împotriva averii debitorului; suspendarea operează:
1.până la rămânerea definitivă a sentinţei prin care s-a soluţionat cererea de eliberare de datorii;
2.până la închiderea procedurii, dispusă în condiţiile art. 64 alin. (2);
d)dacă procedura se deschide potrivit art. 46 lit. a) sau b) este suspendată de drept, în privinţa debitorului, până la rămânerea definitivă a sentinţei prin care s-a soluţionat cererea de eliberare de datorii, curgerea dobânzilor, penalităţilor, majorărilor de întârziere, precum şi a oricăror altor asemenea accesorii ale obligaţiei de plată, cu excepţia creanţelor care beneficiază de cauze de preferinţă ale căror dobânzi şi alte accesorii se calculează conform actelor din care rezultă creanţa, în limita valorii bunului grevat de cauza de preferinţă. Dacă procedura insolvenţei prin lichidare de active a fost închisă în condiţiile art. 64 alin. (2), nu operează suspendarea curgerii dobânzilor, penalităţilor, majorărilor de întârziere, precum şi a oricăror altor asemenea accesorii ale obligaţiei de plată.
(2)Nu sunt supuse suspendării prevăzute la alin. (1) lit. b) măsurile de executare silită îndreptate împotriva codebitorilor şi/sau terţilor garanţi.
(3)Dacă debitorul are bunuri supuse transcripţiei, inscripţiei sau înregistrării în registrele de publicitate, lichidatorul procedurii va trimite instituţiilor sau autorităţilor publice care ţin aceste registre o copie de pe hotărârea de deschidere a procedurii, spre a se face menţiune.
(4)Înscrierile în registrele de publicitate prevăzute la alin. (3) se realizează cu titlu gratuit.
Art. 51: Atribuţiile lichidatorului
(1)Principalele atribuţii ale lichidatorului sunt:
a)examinarea situaţiei financiare a debitorului şi întocmirea unui raport cu privire la aceasta, în care se menţionează inclusiv cauzele şi împrejurările care au dus la insolvenţă; se valorifică, în acest scop, informaţiile/situaţiile/documentele furnizate de debitor, creditori şi/sau de comisia de insolvenţă, dacă este cazul;
b)stabilirea cuantumului cheltuielilor pe care le poate face debitorul pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil, care nu poate fi mai mic decât salariul minim pe economie;
c)inventarierea, evaluarea bunurilor şi efectuarea tuturor actelor necesare pentru conservarea lor, precum şi a actelor utile pentru ca acestea să poată fi folosite potrivit destinaţiei lor obişnuite;
d)exploatarea, în mod profitabil, a bunurilor, până la valorificare, în măsura în care aceasta este în interesul maximizării averii debitorului şi în interesul lichidării;
e)verificarea creanţelor;
f)întocmirea tabelului preliminar şi definitiv de creanţe, dacă acestea nu au fost întocmite în procedura de insolvenţă pe bază de rambursare pe bază de plan, sau, după caz, reactualizarea tabelului de creanţe;
g)notificarea şi convocarea creditorilor, prezidarea şedinţelor creditorilor şi întocmirea proceselor - verbale ale şedinţelor creditorilor, asigurarea accesului creditorului la consultarea dosarului;
h)efectuarea plăţilor către creditori, potrivit planului de distribuire;
i)supravegherea evoluţiei veniturilor şi cheltuielilor debitorului pe durata procedurii;
j)încasarea creanţelor din averea debitorului;
k)exercitarea drepturilor procedurale ale debitorului în orice acţiuni judiciare, cu excepţia celor cu caracter personal;
l)primirea plăţilor pe seama debitorului şi consemnarea lor în contul averii debitorului;
m)vânzarea bunurilor din averea debitorului, potrivit prevederilor prezentei legi;
n)sesizarea judecătorului cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta;
o)orice alte atribuţii stabilite de instanţă;
p)denunţarea unor contracte încheiate de debitor;
q)îndeplineşte atribuţiile de supraveghere prevăzute de prezenta lege pentru perioada postprocedură judiciară de insolvenţă prin lichidare de active, sub controlul comisiei de insolvenţă.
(2)Măsurile adoptate de lichidator în aplicarea procedurii pot fi contestate la instanţa competentă, dacă nu este prevăzut un alt termen în cuprinsul prezentei legi, în termen de 7 zile de la data luării la cunoştinţă, dar nu mai mult de 30 de zile de la adoptarea măsurii.
Art. 52: Notificarea creditorilor
(1)În urma deschiderii procedurii, lichidatorul notifică creditorii pentru a transmite, în termen de 30 de zile de la primirea notificării, o informare cu privire la cuantumul creanţei, valoarea de piaţă a bunului grevat de cauze de preferinţă, dacă este cazul, şi, dacă creditorul dispune de o evaluare a bunului.
(2)Prin excepţie, creditorii ale căror creanţe au fost înscrise în tabelul definitiv de creanţe prevăzut la art. 24 alin. (4) şi (5) informează lichidatorul numai cu privire la creanţele născute după data întocmirii tabelului definitiv de creanţe.
(3)Lichidatorul reactualizează, din oficiu, tabelul de creanţe definitiv, referitor la creditorii prevăzuţi la alin. (2), prin raportare la plăţile efectuate potrivit planului de rambursare a datoriilor.
Art. 53: Întocmirea tabelului preliminar de creanţe
(1)În termen de 15 zile de la primirea informării prevăzute la art. 52, lichidatorul întocmeşte tabelul preliminar de creanţe.
(2)Dacă există neconcordanţe între datele furnizate de debitor şi cele comunicate de creditori, lichidatorul poate solicita documente şi informaţii suplimentare sau poate chema (audia) părţile pentru lămuriri; de asemenea, lichidatorul poate solicita informaţii relevante oricărei instituţii publice sau autorităţi publice competente, informaţiile fiind furnizate cu titlu gratuit.
(3)În tabelul preliminar de creanţe sunt menţionate: suma solicitată de către creditor, suma acceptată de lichidator, informaţii privind cauza de preferinţă de care beneficiază creanţa şi rangul de prioritate al creanţei.
(4)Creanţele beneficiare ale unei cauze de preferinţă se înscriu în tabelul preliminar, inclusiv cu dobânzile, până la valoarea de piaţă a bunului ce face obiectul cauzei de preferinţă, stabilită prin evaluare. În cazul în care valorificarea activelor asupra cărora poartă cauza de preferinţă se va face la un preţ mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv, diferenţa favorabilă va reveni tot creditorului garantat, chiar dacă o parte din creanţa sa fusese înscrisă drept creanţă chirografară.
(5)Creanţele constând în obligaţii care nu au fost calculate în valoare monetară sau a căror valoare este supusă modificării vor fi calculate de lichidator şi înscrise în tabelul de creanţe cu valoarea nominală pe care o aveau la data deschiderii procedurii.
(6)Creanţele exprimate sau consolidate în valută vor fi înregistrate în tabelul preliminar la valoarea lor în lei, la cursul Băncii Naţionale a României existent la data deschiderii procedurii insolvenţei.
(7)În cazul în care în procedura de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a fost întocmit tabelul definitiv de creanţe, lichidatorul reactualizează tabelul potrivit art. 52 alin. (2) şi (3).
(8)Tabelul de creanţe, întocmit sau, după caz, reactualizat, se depune la dosar şi se comunică debitorului şi creditorilor.
Art. 54: Contestarea tabelului de creanţe
(1)Debitorul şi creditorii pot formula contestaţii faţă de tabelul de creanţe, cu privire la creanţele şi drepturile trecute sau, după caz, netrecute în tabel, în termen de 7 zile de la comunicare.
(2)Întâmpinarea se depune în termen de 7 zile de la data comunicării contestaţiei.
(3)Dacă se depun mai multe contestaţii, acestea se soluţionează deodată, printr-o singură sentinţă, în 20 de zile de la depunerea ultimei contestaţii, cu citarea contestatorilor şi a debitorului.
(4)Sentinţa poate fi atacată cu apel, la tribunal, în termen de 7 zile de la comunicare. Apelul se soluţionează de urgenţă şi cu precădere.
(5)În termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a sentinţei, lichidatorul întocmeşte tabelul definitiv de creanţe, pe care îl notifică creditorilor şi debitorului. În cazul necontestării tabelului preliminar de creanţe, în condiţiile alin. (1), acesta devine tabel definitiv de creanţe, debitorul şi creditorii fiind notificaţi cu privire la aceasta.
(6)După primirea tabelului de creanţe definitiv, instanţa se dezînvesteşte, prin încheiere definitivă. Copii de pe actele dosarului sunt puse la dispoziţia lichidatorului, la cererea acestuia.
(7)Ulterior dezînvestirii, orice noi cereri, acţiuni sau contestaţii privind procedura insolvenţei referitoare la acelaşi debitor se repartizează judecătorului iniţial învestit, întocmindu-se dosare asociate.
Art. 55: Inventarierea bunurilor
(1)Lichidatorul va efectua, în termen de 30 de zile de la data deschiderii procedurii, inventarul bunurilor din averea debitorului, inclusiv al drepturilor de creanţă ale debitorului şi al unor drepturi reale, altele decât dreptul de proprietate, pe care debitorul le deţine asupra bunurilor altor persoane. Inventarul va fi efectuat pe baza informaţiilor primite de la debitor şi pe baza informaţiilor şi documentelor solicitate autorităţilor competente potrivit legii. Termenul de 30 de zile poate fi prelungit de instanţa de judecată, pentru motive temeinice, la cererea lichidatorului.
(2)În scopul efectuării inventarului, lichidatorul solicită informaţii relevante despre patrimoniul debitorului oricărei instituţii publice sau autorităţi publice competente, precum şi oricărei persoane fizice sau juridice cu care debitorul a declarat că este sau că s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 2 ani sau în raporturi care ar putea sa afecteze în orice fel patrimoniul debitorului, informaţiile fiind furnizate cu titlu gratuit.
(3)Inventarul se depune la dosar, spre a fi consultat de creditori.
Art. 56: Contul de lichidare
(1)După deschiderea procedurii, lichidatorul deschide, pe numele debitorului, un cont la orice instituţie de credit, în care se virează veniturile urmăribile şi sumele rezultate din valorificarea bunurilor urmăribile. În cazul în care debitorul are deja un cont deschis, acesta va putea fi folosit drept cont de lichidare, debitorul fiind obligat să facă demersurile necesare pentru împuternicirea lichidatorului. Instituţia de credit va fi notificată în acest sens. Sumele aflate în conturile debitorului la data deschiderii procedurii şi cu privire la care există cauze de preferinţă se vor transfera în contul de lichidare doar cu acordul creditorului titular al cauzei de preferinţă.
(2)Debitorul poate folosi doar sumele stabilite cu titlu de venituri neurmăribile.
Art. 57: Obligaţiile debitorului
(1)Pe durata procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active, debitorul are următoarele obligaţii:
a)să coopereze activ cu instanţa şi lichidatorul procedurii şi să pună la dispoziţia acestora informaţiile şi înscrisurile solicitate;
b)să vireze în contul de lichidare orice venituri dobândite care depăşesc cuantumul aprobat al cheltuielilor pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil;
c)să desfăşoare, în condiţiile legii, potrivit abilităţilor şi pregătirii sale profesionale, o activitate producătoare de venituri sau să caute un loc de muncă mai bine remunerat, iar în situaţia pierderii locului de muncă, din motive neimputabile, să depună toată diligenţa pentru obţinerea unui nou loc de muncă;
d)să informeze lichidatorul procedurii cu privire la orice reducere sau creştere a salariului sau a oricăror altor venituri estimate;
e)să informeze lichidatorul procedurii cu privire la dobândirea de bunuri sau servicii, cu orice titlu, inclusiv din moşteniri sau donaţii;
f)să informeze lichidatorul procedurii cu privire la orice schimbare a domiciliului sau a reşedinţei principale nu mai târziu de 5 zile de la producerea schimbării;
g)să participe la cursuri/programe de educaţie financiară organizate în aplicarea prezentei legi.
(2)Debitorul poate încheia, pe durata procedurii, numai acte referitoare la bunurile neurmăribile, precum şi orice acte care sunt necesare pentru întreţinerea sa şi a persoanelor aflate în întreţinerea sa, în limita cheltuielilor aprobate pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil.
(3)Pe durata procedurii, debitorul poate contracta noi împrumuturi numai pentru rezolvarea unei situaţii grave şi urgente de pericol pentru viaţa sau sănătatea sa ori a persoanelor aflate în întreţinerea sa şi doar cu avizul prealabil al lichidatorului procedurii şi cu aprobarea instanţei.
Art. 58: Valorificarea bunurilor
(1)În vederea satisfacerii creanţelor creditorilor, lichidatorul procedurii valorifică toate bunurile urmăribile ale debitorului.
(2)În vederea valorificării bunurilor deţinute de debitor în coproprietate sau devălmăşie, lichidatorul formulează cerere de partaj. Instanţa competentă în procedura de insolvenţă prin lichidare de active, prin derogare de la regulile de competenţă referitoare la partaj, soluţionează şi această cerere, în condiţiile art. 980 şi următoarelor din Codul de procedură civilă, inclusiv în situaţia prevăzută la art. 54 alin. (6) din prezenta lege.
(3)Lichidarea bunurilor urmăribile începe îndată ce a fost finalizat inventarul bunurilor şi a fost întocmit tabelul definitiv de creanţe.
(4)Bunurile se vând potrivit prevederilor Codului de procedură civilă.
(5)Lista bunurilor ce urmează a fi valorificate se va publica şi pe site-ul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România, Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România.
(6)Lichidatorul procedurii încheie, în numele debitorului, contractele de vânzare. Sumele realizate din vânzări sunt depuse în contul de lichidare, în vederea distribuirii către creditori, potrivit planului de distribuire.
(7)Dacă vânzarea bunurilor se va face prin licitaţie publică, procesul-verbal de adjudecare semnat de lichidatorul procedurii constituie titlu de proprietate. Când legea impune pentru transferul dreptului de proprietate forma autentică, contractele sunt perfectate de notarul public pe baza procesului-verbal de licitaţie.
(8)Bunurile se dobândesc libere de orice sarcini.
Art. 59: Darea în plată specială
(1)În cazul în care, deşi au fost efectuate toate demersurile prevăzute de lege, lichidatorul procedurii nu a reuşit să valorifice un bun urmăribil într-un termen de 2 ani de la momentul prevăzut la art. 58 alin. (3), acesta îi notifică pe creditori despre aceasta, în vederea exercitării opţiunii de a dobândi proprietatea bunului în contul creanţei.
(2)Dacă un singur creditor şi-a exercitat dreptul de opţiune prevăzut la alin. (1), acesta dobândeşte proprietatea bunului în contul unei părţi sau al întregii creanţe, în funcţie de valoarea bunului şi de cuantumul creanţei, potrivit regulilor de drept comun aplicabile.
(3)Dacă mai mulţi creditori îşi exercită dreptul de opţiune prevăzut la alin. (1), va dobândi proprietatea bunului creditorul titular al unei cauze de preferinţă asupra bunului, cu respectarea ordinii de preferinţă în cazul în care există mai mulţi creditori ce beneficiază de cauze de preferinţe asupra aceluiaşi bun sau, în lipsa unor cauze de preferinţă, orice alt creditor, în ordinea valorii creanţelor.
(4)Dacă niciun creditor nu îşi exercită dreptul de opţiune, bunul va fi exclus de la valorificare în cadrul procedurii, cu menţinerea cauzelor de preferinţă, dacă este cazul, şi, până la data rămânerii definitive a hotărârii de eliberare de datorii reziduale, acest bun poate fi valorificat pe calea executării silite individuale, în condiţiile dreptului comun. Dacă până la această dată bunul nu a fost valorificat, se sting toate cauzele de preferinţă care au afectat acel bun.
Art. 60: Anularea actelor frauduloase
(1)În cazul în care procedura judiciară de insolvenţă se deschide potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (6) şi art. 46 lit. c) sau debitorul este menţinut în procedura de insolvenţă, ca urmare a exprimării acordului tuturor creditorilor, lichidatorul ori oricare dintre creditori poate cere instanţei anularea următoarelor acte sau operaţiuni încheiate de debitor în dauna creditorilor, pentru restituirea bunurilor transferate ori a valorii altor prestaţii executate:
a)operaţiuni în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cele 6 luni anterior deschiderii procedurii;
b)acte încheiate în cei 2 ani anterior deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile;
c)acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 6 luni anterior deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obţină în procedură este mai mică decât valoarea actului de transfer;
d)acte sau operaţiuni, încheiate în cei 2 ani anterior datei deschiderii procedurii cu un creditor înrudit;
e)constituirea unui drept de preferinţă pentru o creanţă care era chirografară, în cele 6 luni anterior deschiderii procedurii;
f)plăţile anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 6 luni anterior deschiderii procedurii, dacă scadenţa lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii.
(2)Prevederile alin. (1) lit. c), e) şi f) nu sunt aplicabile actelor încheiate, cu bună-credinţă, în executarea unui acord cu creditorii, încheiat ca urmare a unor negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor debitorului.
(3)Acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor poate fi introdusă de lichidator sau oricare dintre creditori, în termen de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active în temeiul art. 46 lit. c) sau, după caz, de la data exprimării acordului creditorilor de menţinere a debitorului în procedură.
Art. 61: Raportul trimestrial
(1)Pe parcursul derulării procedurii, lichidatorul întocmeşte un raport trimestrial pe care îl comunică debitorului şi creditorilor.
(2)Raportul cuprinde situaţia sumelor încasate în contul debitorului, planul de distribuire către creditori şi situaţia plăţilor efectuate şi orice alte informaţii considerate ca relevante pentru buna desfăşurare a procedurii.
(3)În termen de 7 zile de la comunicarea raportului, debitorul sau creditorii pot formula contestaţie la instanţa de judecată, solicitând anularea sau modificarea acestuia.
Art. 62: Ordinea de distribuire
(1)Fondurile rezultate din veniturile grevate de cauze de preferinţă sau obţinute din vânzarea bunurilor şi drepturilor din averea debitorului, grevate de cauze de preferinţă, vor fi distribuite creditorilor beneficiari ai acestor cauze de preferinţă, după deducerea cheltuielilor procedurale aferente bunurilor respective, precum şi, dacă este cazul, a cheltuielilor avansate de creditor în cadrul procedurii de executare silită.
(2)În cazul în care sumele realizate din vânzarea acestor bunuri ar fi insuficiente pentru plata în întregime a respectivelor creanţe, creditorii vor avea, pentru diferenţă, o creanţă chirografară.
(3)Un creditor beneficiar al unei cauze de preferinţă este îndreptăţit să participe la orice distribuire de sumă făcută înaintea vânzării bunului grevat de o cauză de preferinţă în favoarea sa; sumele primite din acest fel de distribuiri vor fi scăzute din cele pe care creditorul ar fi îndreptăţit să le primească ulterior din preţul obţinut prin vânzarea bunului grevat de o cauză de preferinţă.
(4)Celelalte creanţe împotriva averii debitorului, înscrise în tabelul de creanţe, se plătesc în următoarea ordine:
1.taxe, timbre sau orice alte cheltuieli procedurale;
2.creanţe reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi, în baza unor obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru minori şi orice alte creanţe corelative obligaţiilor excluse, potrivit art. 3 pct. 14;
3.creanţe născute pe parcursul derulării procedurilor prevăzute de prezenta lege;
4.creanţe bugetare;
5.creanţe chirografare;
6.creanţe subordonate, în următoarea ordine de preferinţă:
a)creanţe chirografare ale creditorilor înrudiţi cu debitorul;
b)creanţe izvorând din acte cu titlu gratuit.
(5)Sumele de distribuit între creditori în acelaşi rang de prioritate vor fi acordate proporţional cu suma alocată pentru fiecare creanţă, prin tabelul definitiv de creanţe.
(6)Titularilor de creanţe dintr-o categorie li se vor putea distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanţe din categoria ierarhic superioară.
(7)În cazul insuficienţei sumelor necesare acoperirii valorii integrale a creanţelor cu acelaşi rang de prioritate, titularii acestora vor primi o cotă reprezentând suma proporţională cu procentul pe care creanţa lor îl deţine în categoria creanţelor respective.
Art. 63: Raportul final
(1)După ce bunurile urmăribile din averea debitorului au fost valorificate şi sumele obţinute au fost distribuite creditorilor, lichidatorul întocmeşte un raport final, în termen de maximum 30 de zile de la finalizarea lichidării, care este comunicat debitorului şi creditorilor. Lichidatorul anexează o prezentare a situaţiei veniturilor debitorului.
(2)Creditorii pot contesta raportul final, în termen 7 zile de la comunicare.
(3)Instanţa soluţionează toate contestaţiile deodată, prin sentinţă, cu citarea debitorului şi a contestatorilor.
(4)Sentinţa poate fi atacată cu apel, la tribunal, în 7 zile de la comunicare.
(5)Apelul se judecă de urgenţă şi cu precădere.
Art. 64: Închiderea procedurii
(1)Instanţa, la cererea lichidatorului, formulată în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a raportului final, pronunţă, prin sentinţă, închiderea procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active, în baza raportului final necontestat sau modificat, după caz, ca urmare a soluţionării contestaţiilor. În sentinţă se stabileşte şi proporţia din veniturile urmăribile ale debitorului care, după închiderea procedurii, poate fi afectată acoperirii pasivului, în condiţiile art. 72 alin. (1).
(2)În orice stadiu al procedurii, dacă se descoperă că debitorul a încheiat acte sau a acţionat, în orice mod, în frauda creditorilor anterior deschiderii procedurii de insolvenţă sau pe durata acesteia, orice creditor poate solicita instanţei închiderea procedurii. Cererea este soluţionată cu citarea tuturor creditorilor. În cazul în care toţi creditorii îşi exprimă acordul, procedura de insolvenţă prin lichidare de active poate continua, dar debitorul nu beneficiază de eliberarea de datorii reziduale. În acest caz, debitorul este ţinut să acopere creanţele cuprinse în tabelul de creanţe, în integralitatea lor, inclusiv dobânzile şi penalităţile care ar fi curs dacă nu ar fi operat suspendarea prevăzută la art. 50 alin. (1) lit. d).
(3)Sentinţa se comunică debitorului şi creditorilor şi poate fi atacată cu apel, la tribunal, în 7 zile de la comunicare.
(4)Hotărârea judecătorească definitivă de închidere a procedurii se comunică comisiei de insolvenţă şi se publică în Buletinul procedurilor de insolvenţă - secţiunea "Debitori - persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi".
(5)Lichidatorul rămâne învestit cu atribuţiile de supraveghere a debitorului postînchidere procedură de insolvenţă prin lichidare de active. Prin decizia de închidere a procedurii, instanţa stabileşte şi onorariul lichidatorului pentru această perioadă.