Art. 62. - Art. 62: Ordinea de distribuire - Legea 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice
M.Of. 464
În vigoare Versiune de la: 31 Iulie 2017
Art. 62: Ordinea de distribuire
(1)Fondurile rezultate din veniturile grevate de cauze de preferinţă sau obţinute din vânzarea bunurilor şi drepturilor din averea debitorului, grevate de cauze de preferinţă, vor fi distribuite creditorilor beneficiari ai acestor cauze de preferinţă, după deducerea cheltuielilor procedurale aferente bunurilor respective, precum şi, dacă este cazul, a cheltuielilor avansate de creditor în cadrul procedurii de executare silită.
(2)În cazul în care sumele realizate din vânzarea acestor bunuri ar fi insuficiente pentru plata în întregime a respectivelor creanţe, creditorii vor avea, pentru diferenţă, o creanţă chirografară.
(3)Un creditor beneficiar al unei cauze de preferinţă este îndreptăţit să participe la orice distribuire de sumă făcută înaintea vânzării bunului grevat de o cauză de preferinţă în favoarea sa; sumele primite din acest fel de distribuiri vor fi scăzute din cele pe care creditorul ar fi îndreptăţit să le primească ulterior din preţul obţinut prin vânzarea bunului grevat de o cauză de preferinţă.
(4)Celelalte creanţe împotriva averii debitorului, înscrise în tabelul de creanţe, se plătesc în următoarea ordine:
1.taxe, timbre sau orice alte cheltuieli procedurale;
2.creanţe reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi, în baza unor obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru minori şi orice alte creanţe corelative obligaţiilor excluse, potrivit art. 3 pct. 14;
3.creanţe născute pe parcursul derulării procedurilor prevăzute de prezenta lege;
4.creanţe bugetare;
5.creanţe chirografare;
6.creanţe subordonate, în următoarea ordine de preferinţă:
a)creanţe chirografare ale creditorilor înrudiţi cu debitorul;
b)creanţe izvorând din acte cu titlu gratuit.
(5)Sumele de distribuit între creditori în acelaşi rang de prioritate vor fi acordate proporţional cu suma alocată pentru fiecare creanţă, prin tabelul definitiv de creanţe.
(6)Titularilor de creanţe dintr-o categorie li se vor putea distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanţe din categoria ierarhic superioară.
(7)În cazul insuficienţei sumelor necesare acoperirii valorii integrale a creanţelor cu acelaşi rang de prioritate, titularii acestora vor primi o cotă reprezentând suma proporţională cu procentul pe care creanţa lor îl deţine în categoria creanţelor respective.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (1)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (1)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (4)
Comentarii numărul de obiecte din listă: (1)
Articole numărul de obiecte din listă: (3)
- Protecţia dreptului de proprietate în procedura de valorificare a bunului debitorului aflat în insolvenţă. Stabilirea unor proceduri private de valorificare. Darea în plată a bunurilor
- Tratamentul juridic al supraîndatorării antreprenorului individual aflat în insolvenţă
- Utilitatea convenţiilor cu privire la ordinea îndestulării creditorilor în raporturile de credit bancar