Art. 982. - Art. 98 2 - Legea 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare

M.Of. 631

În vigoare
Versiune de la: 16 Iunie 2023
Art. 982
(1)Candidaţii înscrişi la concursul sau examenul de ocupare a posturilor vacante de poliţist de penitenciare, aferente funcţiilor de conducere sau de execuţie, trebuie să îndeplinească condiţiile generale de dobândire a calităţii de poliţist de penitenciare, precum şi condiţiile obligatorii cumulative de participare la concurs, potrivit prezentei legi.
(2)Îndeplinirea de către candidaţi a condiţiei de a fi apt din punct de vedere psihologic şi medical pentru exercitarea funcţiei se constată de structurile de specialitate ale poliţiei penitenciare, potrivit reglementărilor specifice în domeniu.
(3)Pentru participarea la concurs/examen, candidaţii din sursă externă care au fost declaraţi apt medical şi psihologic plătesc o taxă al cărei cuantum se stabileşte prin ordin al ministrului justiţiei sau, după caz, prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în funcţie de cheltuielile necesare pentru organizarea concursului.