Art. 19. - Legea 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare
M.Of. 631
În vigoare Versiune de la: 16 Iunie 2023
Art. 19
(1)Personalul din sistemul administraţiei penitenciare, numit poliţist de penitenciare definitiv, depune jurământul de credinţă în faţa directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau, după caz, a directorilor unităţilor din subordinea acesteia, în prezenţa a 2 martori, dintre care unul este conducătorul compartimentului în care a fost numit poliţistul de penitenciare definitiv, iar celălalt, un alt poliţist de penitenciare definitiv.
(2)Jurământul de credinţă are următorul conţinut: "Jur să respect Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce îmi revin în funcţia publică în care am fost numit, să păstrez secretul profesional şi să respect normele de conduită profesională şi civică." Refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris şi atrage revocarea actului de numire în funcţie.
(3)Jurământul, semnat de poliţistul de penitenciare definitiv, de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau, după caz, de directorul unităţii din subordinea acesteia, se depune la dosarul profesional al poliţistului de penitenciare.
(4)Poliţistul de penitenciare definitiv din cadrul Ministerului Justiţiei depune jurământul de credinţă în faţa ministrului justiţiei sau a unui reprezentant al Ministerului Justiţiei împuternicit prin ordin al ministrului justiţiei.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (6)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (6)
- Sentinta nr. RJ de9857d58/2023 din 02-mar-2023, Tribunalul Botosani, litigiu privind functionarii publici statutari (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. RJ de53e5d72/2022 din 07-mar-2022, Curtea de Apel Craiova, litigiu privind functionarii publici (Legea Nr.188/1999) (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ eede88623/2022 din 16-feb-2022, Tribunalul Mures, litigiu privind functionarii publici statutari (Contencios administrativ si fiscal)