Secţiunea ix - Evidenţa militară a recruţilor şi rezerviştilor - Legea 14/1972 Privind organizarea apararii nationale a Republicii Socialiste Romania

B.Of. 160

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 13 Decembrie 1990
Secţiunea IX:Evidenţa militară a recruţilor şi rezerviştilor
Art. 85
Conducerea, îndrumarea şi controlul activităţii de evidenţă militară, pe întreg teritoriul Republicii Socialiste România, se execută de către Ministerul Apărării Naţionale.
Evidenţa militară a recruţilor se ţine după domiciliul sau reşedinţa acestora, iar a rezerviştilor numai după domiciliu.
Prin organe de evidenţă militară se înţeleg centrele militare şi organele miliţiei.
Centrele militare funcţionează în localităţile de reşedinţă de judeţ, în municipiul Bucureşti şi sectoarele acestuia şi în alte municipii stabilite de Ministerul Apărării Naţionale.
Art. 86
Evidenţa militară a cetăţenilor Republicii Socialiste România, care se găsesc în străinătate pe o durată mai mare de 45 zile, se ţine de misiunile diplomatice sau, acolo unde nu sînt misiuni diplomatice, de oficiile consulare ale Republicii Socialiste România din ţările respective.
Art. 87
Centrele militare ţin evidenţa nominală şi numerică a tuturor recruţilor şi rezerviştilor care au domiciliul, precum şi a recruţilor care au reşedinţa pe teritoriul lor.
Efectuează mutaţiile de luare sau scoatere din evidenţă în adeverinţele de recrutare sau în livretele militare, ale recruţilor şi rezerviştilor care au domiciliul în localitatea de reşedinţă, precum şi pentru recruţii care îşi schimbă reşedinţa în această localitate.
Art. 88
Centrele militare au dreptul să cheme recruţii şi rezerviştii pentru precizarea unor date în legătură cu situaţia lor militară. Recruţii pot fi chemaţi de cel mult 3 ori pe an, iar rezerviştii de cel mult 2 ori pe an.
Documentul de evidenţă militară aflat asupra recruţilor este adeverinţa de recrutare, iar pentru rezervişti livretul militar, care se eliberează gratuit. Livretul militar se vizează periodic, la datele ce se vor anunţa, de către centrul militar în a cărui evidenţă se află titularul. Pierderea livretului militar se publică în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România.
Art. 89
Centrele militare verifică şi îndrumă activitatea organizaţiilor socialiste privind ţinerea evidenţei militare a recruţilor şi rezerviştilor.
De asemenea, sprijină şi îndrumă organele miliţiei în ceea ce priveşte ţinerea evidenţei militare a recruţilor şi rezerviştilor.
Art. 90
Comitetele executive ale consiliilor populare comunale au următoarele obligaţii privind evidenţa militară a tinerilor, recruţilor şi rezerviştilor care au domiciliul, precum şi a tinerilor şi recruţilor care au reşedinţa pe teritoriul comunelor:
a)să recenzeze anual tinerii care urmează să fie recrutaţi; să întocmească tabele nominale cu aceştia şi să le trimită, la cerere, centrelor militare;
b)să înmîneze tinerilor ordinele de chemare la recrutare. Aceştia vor fi însoţiţi şi prezentaţi comisiilor de recrutare-încorporare, de către preşedinţii sau secretarii comitetelor executive;
c)să înmîneze recruţilor ordinele de chemare la încorporare sau pentru clarificarea situaţiei militare şi să organizeze trimiterea acestora la data, ora şi locul prevăzute în ordinele de chemare;
d)să asigure înmînarea ordinelor de chemare la concentrare sau mobilizare rezerviştilor şi să organizeze trimiterea acestora la data, ora şi locul prevăzute în ordinele de chemare. Această ultimă obligaţie revine şi comitetelor executive ale consiliilor populare ale municipiilor şi oraşelor în care nu funcţionează centre militare.
Cazurile de deces al recruţilor şi rezerviştilor se comunică centrelor militare de către comitetele executive ale consiliilor populare comunale, orăşeneşti, municipale sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
Art. 91
Organele miliţiei din municipii, oraşe şi comune au următoarele obligaţii privind evidenţa militară a recruţilor şi rezerviştilor care au domiciliul ori a recruţilor care au reşedinţa în localităţile respective:
a)să ţină, în comune, evidenţa nominală a cetăţenilor supuşi obligaţiilor militare;
b)să efectueze în documentele de evidenţă militară ale recruţilor şi rezerviştilor, în municipiile, oraşele şi comunele unde nu funcţionează centre militare, mutaţia de luare sau scoatere din evidenţă, să înmîneze rezerviştilor ordinele de chemare la concentrare sau la mobilizare şi să-i trimită la data, ora şi locul prevăzute în ordinul de chemare;
c)să întocmească anual, în municipii şi oraşe, tabele nominale cu tinerii care au domiciliul sau reşedinţa în localităţile respective şi care urmează să fie recrutaţi şi să le predea centrelor militare, la cererea acestora;
d)să efectueze în buletinele de identitate ale cetăţenilor supuşi obligaţiilor militare, în localităţile unde sînt centre militare, menţiunea de schimbare a domiciliului, iar în cele ale recruţilor - şi de stabilire sau schimbare a reşedinţei, numai după ce aceştia fac dovadă că au fost luaţi în evidenţă de către centrele militare;
e)să ia măsuri de îndată să identifice locul unde se află persoana chemată şi să-i înmîneze ordinul de chemare, în situaţia cînd acesta nu a putut fi înmînat din cauză că persoana respectivă sau persoanele cu care locuieşte nu au fost găsite la domiciliu;
f)să urmărească, în baza măsurilor ordonate de către organele de urmărire penală, şi să conducă la locul indicat de către acestea pe tinerii neprezentaţi la recrutare, precum şi pe recruţii şi rezerviştii neprezentaţi la încorporare, respectiv la concentrare sau mobilizare.
Art. 92
Organizaţiile socialiste au următoarele obligaţii în legătură cu evidenţa militară:
a)să ţină la zi evidenţa nominală a recruţilor şi rezerviştilor şi să comunice lunar centrelor militare angajările şi plecările din serviciu ale acestora. Evidenţa se va ţine de compartimentul ori persoana desemnată de conducătorul organizaţiei socialiste;
b)să verifice înainte de angajarea în serviciu dacă recruţii şi rezerviştii posedă adeverinţă de recrutare sau, după caz, livret militar, cu menţiunea că au fost luaţi în evidenţă de centrul militar sau organul miliţiei din localitatea unde îşi au domiciliul sau reşedinţa şi să le pună în vedere, dacă este cazul, să-şi clarifice înainte de a fi angajaţi situaţia militară;
c)să întocmească anual tabele nominale cu tinerii care urmează să fie recrutaţi şi să le predea centrului militar, la cererea acestuia;
d)să înmîneze tinerilor ordinele de chemare la recrutare, recruţilor ordinele de chemare la încorporare, cît şi ordinele de chemare în vederea clarificării situaţiei militare a recruţilor şi rezerviştilor, emise de centrul militar, pentru salariaţii care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde funcţionează respectiva organizaţie socialistă;
e)să înmîneze rezerviştilor ordinele de chemare la concentrare sau mobilizare;
f)să verifice dacă recruţii şi rezerviştii respectă regulile de evidenţă militară şi să ia măsuri ca aceştia să se prezinte la organul de evidenţă militară, în termen de 10 zile, în cazul cînd nu posedă adeverinţă de recrutare sau livret militar ori nu au în adeverinţa de recrutare, respectiv în livretul militar, menţiunea de luare în evidenţă de către centrul militar sau organul miliţiei din localitatea unde îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa;
g)să acordă un concediu fără plată de 5 zile, înainte de data prezentării la centrul militar, recruţilor chemaţi la încorporare pentru îndeplinirea serviciului militar, în scopul rezolvării problemelor personale şi familiale;
h)să comunice centrelor militare, nominal, absolvenţii liceelor de cultură generală care s-au încadrat pentru a efectua stagiul în producţie precum şi cei care l-au întrerupt din diferite motive, pe parcurs.
Obligaţiile prevăzute în prezentul articol revin în mod corespunzător, atunci cînd este cazul, şi instituţiilor de învăţămînt, pentru recruţii elevi şi studenţi de la cursurile de zi. De asemenea, instituţiile de învăţămînt sînt obligate să comunice centrului militar numele elevilor şi studenţilor care au întrerupt studiile fără o justificare legală, au fost exmatriculaţi sau au rămas a doua oară repetenţi.
Instituţiile de învăţămînt superior sînt obligate în plus să comunice centrelor militare numele candidaţilor reuşiţi la examenul de admitere, în termen de 10 zile de la afişarea rezultatelor acestuia.
Art. 93
Comitetele executive ale consiliilor populare, organele miliţiei, instanţele judecătoreşti şi celelalte organizaţii socialiste sînt obligate să comunice centrelor militare schimbările survenite în datele de evidenţă ale recruţilor şi rezerviştilor.