Art. 12. - Legea 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii

M.Of. 215

În vigoare
Versiune de la: 21 Aprilie 2023
Arată norme de aplicare
Art. 12
(1)Toate societăţile comerciale, indiferent de structura capitalului social, cărora nu li s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, vor întocmi şi vor înainta instituţiilor îndreptăţite să emită certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, documentaţiile necesare în vederea eliberării acestuia.
(11)În cazul societăţilor comerciale prevăzute la alin. (1), pentru care nu au fost identificate instituţiile îndreptăţite să emită certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, această sarcină revine Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, conform procedurilor de evaluare prevăzute la data încheierii contractelor de privatizare.

(2)Instituţiile abilitate să elibereze certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului au obligaţia să emită aceste documente în termen de 15 zile de la depunerea documentaţiei şi să transmită, în termen de 5 zile de la emitere, o copie de pe certificat către instituţia publică implicată.
(3)Administratorii societăţii comerciale sunt obligaţi să solicite înregistrarea majorării capitalului social la oficiul registrului comerţului în termen de 30 de zile de la data emiterii certificatului.
(4)În cazul în care administratorii nu solicită înregistrarea majorării capitalului social în termenul prevăzut la alin. (3), oficiul registrului comerţului va înregistra majorarea, la cererea instituţiei publice implicate.
(41)În situaţia în care, anterior diminuării participaţiei statului sau a unităţii administrativ-teritoriale, emiterea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în condiţiile prevăzute la art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, cu modificările şi completările ulterioare, nu a fost urmată de majorarea capitalului social, valoarea terenurilor se include, potrivit legii, în patrimoniul societăţii reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar capitalul social se majorează cu valoarea terenurilor care va fi considerată aport în natură al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale implicate, după caz, în schimbul căreia se vor emite acţiuni suplimentare ce vor reveni statului prin instituţia publică implicată sau unităţii administrativ-teritoriale implicate, conform dispoziţiilor art. 113 lit. f) şi art. 210 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(42)Majorarea capitalului social prevăzută la alin. (41) cu aportul în natură al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, după caz, reprezentând terenurile pentru care s-au obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate, se efectuează la valoarea justă determinată cu cel mult 90 de zile înainte de data convocării adunării generale extraordinare a acţionarilor pentru aprobarea majorării capitalului social.

(5)În cazul în care certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor se eliberează după privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor care va fi considerată aport în natură al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, după caz, în schimbul căreia se vor emite acţiuni suplimentare ce vor reveni statului prin instituţia publică implicată sau unităţii administrativ-teritoriale implicate.

(51)Majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor pentru care s-au eliberat certificate de atestare a dreptului de proprietate se realizează fără adăugarea unei prime de emisiune.
(52)Preţul de subscriere al acţiunilor aferente dreptului de preferinţă exercitat de acţionarii existenţi în cadrul majorării capitalului social cu valoarea terenurilor pentru care s-au eliberat certificate de atestare a dreptului de proprietate se va stabili fără adăugarea unei prime de emisiune.

(53)Terenurile prevăzute la alin. (5) se evaluează la valoarea justă determinată cu cel mult 90 de zile înainte de data convocării adunării generale extraordinare a acţionarilor pentru modificarea actului constitutiv, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite, conform standardelor în vigoare, de evaluatori independenţi, autorizaţi conform legii, indiferent de data la care au fost emise certificatele de atestare a dreptului de proprietate.
(54)În cazul societăţilor ale căror acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe o/un piaţă reglementată/sistem multilateral de tranzacţionare, prevederile alin. (5) şi (53) se completează cu prevederile Legii nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a se asigura tratamentul egal şi nediscriminatoriu al tuturor acţionarilor.

(6)În situaţia în care majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor se realizează după privatizarea societăţii comerciale, cumpărătorul sau succesorul în drepturi al acestuia are drept de preferinţă la cumpărare de la instituţia publică implicată a unui număr de acţiuni suplimentare necesare menţinerii cotei de participaţie la capitalul social, existentă anterior majorării acestuia cu valoarea terenurilor.
(7)Cumpărătorul sau succesorul în drepturi al acestuia îşi poate exercita această preferinţă în termen de 15 zile de la data înregistrării majorării capitalului social.
(8)Preţul de vânzare pentru acţiunile suplimentare provenite din majorarea capitalului social cu valoarea terenului, în situaţia exercitării dreptului de preferinţă, este egal cu valoarea nominală a acţiunilor, în cazul în care preţul pe acţiune plătit de cumpărător prin contractul iniţial de privatizare este mai mare decât valoarea nominală a acţiunilor, sau este cel rezultat din negocierea directă dintre instituţia publică implicată şi cumpărător, în cazul în care preţul pe acţiune plătit de cumpărător prin contractul iniţial de privatizare este mai mic decât valoarea nominală a acţiunilor. Plata acţiunilor se va realiza integral sau în rate. Transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor are loc în momentul plăţii integrale a preţului sau a avansului, după caz.

(9)În situaţia în care nu se exercită dreptul de preferinţă în termenul prevăzut la alin. (7), pachetul de acţiuni aferent terenului poate fi vândut de instituţia publică implicată prin oricare dintre metodele prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare.
(10)Până la expirarea termenului de exercitare a dreptului de preferinţă drepturile de vot conferite de acţiunile emise în conformitate cu prevederile alin. (5) sunt suspendate.