Art. 41. - Art. 4 1 - Legea 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale

M.Of. 24

În vigoare
Versiune de la: 20 Iulie 2022
Art. 41
(1)Individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 4 se face ţinând seama de gravitatea şi durata faptei, cu respectarea principiului eficacităţii, proporţionalităţii şi al efectului disuasiv al sancţiunii aplicate. Prin instrucţiuni adoptate de către Consiliul Concurenţei se stabilesc şi celelalte elemente în funcţie de care se face individualizarea sancţiunilor, precum:
a)veniturile totale anuale ale întreprinderii realizate pe teritoriul României, veniturile realizate la nivelul unui punct de lucru sau alte tipuri de venituri;
b)circumstanţele atenuante şi agravante;
c)capacitatea întreprinderii de a plăti amenda;
d)majorarea specifică pe care o poate stabili Consiliul Concurenţei în realizarea efectului disuasiv.
(2)Prin excepţie de la prevederile art. 13 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute la art. 4 se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârşirii contravenţiilor. În cazul contravenţiilor continue sau continuate, prescripţia începe să curgă de la data încetării ultimului act sau fapt de concurenţă neloială în cauză.
(3)Orice act de procedură întreprins de către Consiliul Concurenţei în scopul analizei preliminare sau în scopul cercetării aprofundate a unei încălcări a legii, precum solicitări de informaţii, în scris, ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei de declanşare a unei cercetări aprofundate, desfăşurarea de inspecţii, comunicarea concluziilor analizei, întrerupe cursul termenelor de prescripţie prevăzute la alin. (2). Întreruperea termenului de prescripţie produce efect de la data comunicării acţiunii întreprinse de către Consiliul Concurenţei, făcută către cel puţin o persoană fizică sau juridică care a participat la săvârşirea încălcării legii.
(4)Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute la art. 4 alin. (1) şi (4) lit. a) şi d) se realizează prin decizie a Consiliului Concurenţei, care se comunică potrivit termenului prevăzut la art. 31 alin. (10).
(5)Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute la art. 4 alin. (4) lit. b) şi c) se realizează de către inspectorii de concurenţă, cu excepţia inspectorilor de concurenţă debutanţi.
(6)Contravenţiilor prevăzute de prezenta lege nu li se aplică prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale.
(7)Contravenţiilor prevăzute la art. 4 alin. (1) şi (4) lit. a) şi d) nu li se aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(8)Contravenţiilor prevăzute la art. 4 alin. (4) lit. b) şi c) li se aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor aprobată cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 5-7, art. 28 alin. (1) şi art. 29.
(9)Limitele amenzilor contravenţionale prevăzute de prezenta lege poate fi actualizat prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de rata inflaţiei.
(10)Prin derogare de la prevederile art. 32 alin. (1) şi art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor prevăzute la art. 4 alin. (4) lit. b) şi c) se poate introduce plângere la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare. Hotărârea instanţei poate fi atacată numai cu apel ce se soluţionează de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti.