Capitolul v - Dispoziţii finale - Legea 11/1974 Legea pomiculturii
B.Of. 105
Ieşit din vigoare Versiune de la: 29 Iulie 1974
CAPITOLUL V:Dispoziţii finale
Art. 45
Criteriile de repartizare pe teritoriu a speciilor şi soiurilor de pomi şi arbuşti fructiferi, modul de efectuare a studiilor şi lucrărilor pentru stabilirea bazinelor pomicole, introducerea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului pomicol, modul şi condiţiile de eliberare a autorizaţiei de înfiinţare a plantaţiilor pomicole, precum şi de defrişare a acestora, regulile pentru efectuarea lucrărilor agrotehnice de bază şi de combatere a bolilor şi dăunătorilor, regulile pentru păstrarea, prelucrarea şi valorificarea fructelor, precum şi alte măsuri de executare a prezentei legi, se stabilesc prin norme tehnice obligatorii, emise de ministrul agriculturii, industriei alimentare şi apelor.
Art. 46
Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România.
Art. 47
Dispoziţiile contrare prezentei legi, prevăzute în Decretul nr. 134/1954, privind protecţia nucului şi valorificarea lemnului de nuc, publicat în Buletinul Oficial nr. 20 din 29 aprilie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 305/1964 privind unele măsurii pentru extinderea plantaţiilor şi creşterea producţiei de nuci şi valorificarea raţională a lemnului de nuc, publicată în Colecţia de hotărâri şi dispoziţii ale Consiliului de Miniştri nr. 23 din 2 iunie 1964, precum şi orice alte dispoziţii contrare, se abrogă.