Art. 40. - În scopul asigurării protecţiei albiilor, malurilor, construcţiilor hidrotehnice şi îmbunătăţirii regimului de curgere al apelor, se instituie zone de protecţie pentru: - Legea 107/1996 Legea apelor

M.Of. 244

În vigoare
Versiune de la: 8 Iulie 2024
Art. 40
(1)În scopul asigurării protecţiei albiilor, malurilor, construcţiilor hidrotehnice şi îmbunătăţirii regimului de curgere al apelor, se instituie zone de protecţie pentru:
a)albia minoră a cursurilor de apă;
b)suprafaţa lacurilor naturale sau a bălţilor acoperite de apă şi de vegetaţie acvatică, precum şi a plajei şi falezei mării;

c)suprafaţa lacurilor de acumulare corespunzătoare cotei aferente debitului de verificare a acestora;

d)suprafeţele ocupate de lucrări de amenajare sau de consolidare a albiilor minore, de canale şi derivaţii hidrotehnice la capacitatea maximă de transport a acestora, precum şi de alte construcţii hidrotehnice realizate pe ape;

e)lucrări de apărare împotriva inundaţiilor;
f)construcţii şi instalaţii hidrometrice, precum şi instalaţii de determinare automată a calităţii apelor.
(2)Lăţimea zonelor de protecţie este stabilită conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta lege. Delimitarea zonelor de protecţie se realizează de Administraţia Naţională "Apele Române" împreună cu autoritatea de cadastru funciar şi cu deţinătorii terenurilor riverane. Dreptul de proprietate asupra lucrărilor menţionate la lit. d), e) şi f) se extinde şi asupra zonelor de protecţie a acestora.

(3)Aplicarea, în funcţie de specificul local, a regimului restricţional de folosire a terenurilor din zonele de protecţie, din zona dig-mal şi din acumulări nepermanente se asigură de Administraţia Naţională "Apele Române", cu consultarea deţinătorilor cu orice titlu ai acestor terenuri şi, după caz, a unităţilor de navigaţie civilă şi în concordanţă cu metodologia elaborată de autoritatea publică centrală din domeniul apelor.