Capitolul iii - Retrocedarea terenurilor forestiere - Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997
M.Of. 8
În vigoare Versiune de la: 17 Decembrie 2024
CAPITOLUL III:Retrocedarea terenurilor forestiere
Art. 24
(1)Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferenţa dintre suprafaţa primită prin aplicarea legilor fondului funciar şi cea avută în proprietate, persoanelor fizice şi juridice sau, după caz, moştenitorilor acestora, se face pe vechile amplasamente.
(11)În cazul în care validarea s-a făcut pe alt amplasament decât cel avut în proprietate iar pentru respectiva suprafaţă nu s-a făcut punerea în posesie, titlul de proprietate se emite pe numele fostului proprietar sau al moştenitorilor acestuia.
(12)Terenurile din ariile naturale protejate, constituite şi declarate astfel potrivit legii, arboretele constituite ca unităţi - sursă pentru producerea materialelor forestiere de reproducere, plantajele, culturile de plante - mamă pentru producţia de butaşi, înscrise în catalogul naţional al materialelor de bază, se restituie foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, cu obligaţia de a le păstra destinaţia şi de a le asigura administrarea prin structuri silvice autorizate. Fostul proprietar poate opta pentru atribuirea unei suprafeţe echivalente din fondul forestier proprietate de stat.
*) Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (12) şi constată că acestea sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte dreptul foştilor proprietari de a opta pentru atribuirea unei suprafeţe echivalente din fondul forestier proprietate de stat.
(13)În cazul terenurilor defrişate după data de 1 ianuarie 1990 fostul proprietar poate opta pentru restituirea pe vechiul amplasament.
(14)În cazul în care pe vechiul amplasament se află păduri încadrate în grupa I funcţională conform prevederilor Legii nr. 26/1996 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, fostul proprietar sau moştenitorii acestuia trebuie sa respecte destinaţia acestora şi să permită lucrările de intervenţie necesare sau pot opta pentru restituirea unui alt teren, situat în apropierea vechiului amplasament.
*) Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (14) şi constată că acestea sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte dreptul foştilor proprietari de a opta pentru atribuirea unei suprafeţe echivalente din fondul forestier proprietate de stat.
(2)Se exceptează de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente terenurile atribuite foştilor proprietari, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care s-au eliberat titluri de proprietate sau procese-verbale de punere în posesie.
(3)Pentru cazurile prevăzute la alin. (2) punerea în posesie se va face pe alte terenuri, situate în apropierea vechilor amplasamente, acceptate de proprietar.
*) Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (3) şi constată că acestea sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte dreptul foştilor proprietari de a opta pentru atribuirea unei suprafeţe echivalente din fondul forestier proprietate de stat.
(31)[textul din Art. 24, alin. (3^1) din capitolul III a fost abrogat la 25-iul-2005 de Art. I, punctul 25. din titlul VI din Legea 247/2005]
(32)[textul din Art. 24, alin. (3^2) din capitolul III a fost abrogat la 25-iul-2005 de Art. I, punctul 25. din titlul VI din Legea 247/2005]
(4)Unităţile şi subunităţile silvice din subordinea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, precum şi ceilalţi deţinători actuali ai terenurilor forestiere solicitate de foştii proprietari sau de moştenitorii lor, vor pune la dispoziţie comisiilor locale de aplicare a prevederilor prezentei legi suprafeţele de teren pentru care cererile de reconstituire a dreptului de proprietate au fost validate, pe categorii de deţinători prevăzute în prezenta lege, în condiţiile prevăzute la alin. (1) - (3). Trecerea efectivă a terenurilor în proprietatea privată se va face cu ocazia punerii în posesie, potrivit prezentei legi.
(5)Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură va lua măsuri ca fiecare ocol silvic să delimiteze perimetrele cu terenuri ce rămân în proprietatea statului de terenurile care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate privată.
(6)Terenurile proprietate de stat, administrate de Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, destinate activităţii de cercetare, rămân în administrarea acestuia, cu excepţia terenurilor forestiere preluate de la foştii proprietari şi solicitate de persoanele îndreptăţite la reconstituire. Terenurile forestiere destinate cercetării care fac obiectul retrocedării se vor delimita în trupuri compacte, începând de la marginea perimetrului.
(1)Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferenţa dintre suprafaţa primită prin aplicarea legilor fondului funciar şi cea avută în proprietate, persoanelor fizice şi juridice sau, după caz, moştenitorilor acestora, se face pe vechile amplasamente.
(11)În cazul în care validarea s-a făcut pe alt amplasament decât cel avut în proprietate iar pentru respectiva suprafaţă nu s-a făcut punerea în posesie, titlul de proprietate se emite pe numele fostului proprietar sau al moştenitorilor acestuia.
(12)Terenurile din ariile naturale protejate, constituite şi declarate astfel potrivit legii, arboretele constituite ca unităţi - sursă pentru producerea materialelor forestiere de reproducere, plantajele, culturile de plante - mamă pentru producţia de butaşi, înscrise în catalogul naţional al materialelor de bază, se restituie foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, cu obligaţia de a le păstra destinaţia şi de a le asigura administrarea prin structuri silvice autorizate. Fostul proprietar poate opta pentru atribuirea unei suprafeţe echivalente din fondul forestier proprietate de stat.
*) Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (12) şi constată că acestea sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte dreptul foştilor proprietari de a opta pentru atribuirea unei suprafeţe echivalente din fondul forestier proprietate de stat.
(13)În cazul terenurilor defrişate după data de 1 ianuarie 1990 fostul proprietar poate opta pentru restituirea pe vechiul amplasament.
(14)În cazul în care pe vechiul amplasament se află păduri încadrate în grupa I funcţională conform prevederilor Legii nr. 26/1996 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, fostul proprietar sau moştenitorii acestuia trebuie sa respecte destinaţia acestora şi să permită lucrările de intervenţie necesare sau pot opta pentru restituirea unui alt teren, situat în apropierea vechiului amplasament.
*) Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (14) şi constată că acestea sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte dreptul foştilor proprietari de a opta pentru atribuirea unei suprafeţe echivalente din fondul forestier proprietate de stat.
(2)Se exceptează de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente terenurile atribuite foştilor proprietari, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care s-au eliberat titluri de proprietate sau procese-verbale de punere în posesie.
(3)Pentru cazurile prevăzute la alin. (2) punerea în posesie se va face pe alte terenuri, situate în apropierea vechilor amplasamente, acceptate de proprietar.
*) Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (3) şi constată că acestea sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte dreptul foştilor proprietari de a opta pentru atribuirea unei suprafeţe echivalente din fondul forestier proprietate de stat.
(31)[textul din Art. 24, alin. (3^1) din capitolul III a fost abrogat la 25-iul-2005 de Art. I, punctul 25. din titlul VI din Legea 247/2005]
(32)[textul din Art. 24, alin. (3^2) din capitolul III a fost abrogat la 25-iul-2005 de Art. I, punctul 25. din titlul VI din Legea 247/2005]
(4)Unităţile şi subunităţile silvice din subordinea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, precum şi ceilalţi deţinători actuali ai terenurilor forestiere solicitate de foştii proprietari sau de moştenitorii lor, vor pune la dispoziţie comisiilor locale de aplicare a prevederilor prezentei legi suprafeţele de teren pentru care cererile de reconstituire a dreptului de proprietate au fost validate, pe categorii de deţinători prevăzute în prezenta lege, în condiţiile prevăzute la alin. (1) - (3). Trecerea efectivă a terenurilor în proprietatea privată se va face cu ocazia punerii în posesie, potrivit prezentei legi.
(5)Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură va lua măsuri ca fiecare ocol silvic să delimiteze perimetrele cu terenuri ce rămân în proprietatea statului de terenurile care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate privată.
(6)Terenurile proprietate de stat, administrate de Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, destinate activităţii de cercetare, rămân în administrarea acestuia, cu excepţia terenurilor forestiere preluate de la foştii proprietari şi solicitate de persoanele îndreptăţite la reconstituire. Terenurile forestiere destinate cercetării care fac obiectul retrocedării se vor delimita în trupuri compacte, începând de la marginea perimetrului.Art. 25
(1)Reconstituirea dreptului de proprietate şi punerea în posesie a titularilor, în cazul terenurilor forestiere, precum şi eliberarea titlurilor de proprietate se fac de comisiile locale şi, respectiv, comisiile judeţene, în condiţiile şi cu procedura stabilite de Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 169/1997, de Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 1172/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi conform prezentei legi.
(2)Gospodărirea terenurilor forestiere atribuite în condiţiile prezentei legi se face în regim silvic, potrivit legii.
(3)Pentru persoanele prevăzute la art. 24 alin. (1) din prezenta lege se va emite un titlu de proprietate suplimentar. Dacă nu a fost emis încă un titlu de proprietate pentru suprafaţa de teren forestier primită prin aplicarea legilor fondului funciar, se va emite un singur titlu pentru întreaga suprafaţă rezultată din aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 169/1997 şi a prezentei legi.
(1)Reconstituirea dreptului de proprietate şi punerea în posesie a titularilor, în cazul terenurilor forestiere, precum şi eliberarea titlurilor de proprietate se fac de comisiile locale şi, respectiv, comisiile judeţene, în condiţiile şi cu procedura stabilite de Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 169/1997, de Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 1172/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi conform prezentei legi.
(2)Gospodărirea terenurilor forestiere atribuite în condiţiile prezentei legi se face în regim silvic, potrivit legii.
(3)Pentru persoanele prevăzute la art. 24 alin. (1) din prezenta lege se va emite un titlu de proprietate suplimentar. Dacă nu a fost emis încă un titlu de proprietate pentru suprafaţa de teren forestier primită prin aplicarea legilor fondului funciar, se va emite un singur titlu pentru întreaga suprafaţă rezultată din aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 169/1997 şi a prezentei legi.(4)
[textul din Art. 25, alin. (4) din capitolul III a fost abrogat la 29-iun-2001 de Art. I, punctul 37. din Ordonanta urgenta 102/2001]
Art. 26
(1)Formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, păşunilor şi fâneţelor, obşti de moşneni în devălmăşie, obşti răzeşeşti nedivizate, composesorate, obşti de cumpărare, păduri grănicereşti, păduri urbariale, comune politice, cooperative, alte comunităţi şi forme asociative cu diferite denumiri, li se va elibera un singur titlu de proprietate, la solicitarea reprezentantului legal al acestora, cu menţiunea la titular, după caz: "obşte de moşneni", "obşte de răzeşi", "composesorat", "păduri grănicereşti", alte asociaţii şi forme asociative cu denumirea localităţii respective.
(2)Formelor asociative li se va restitui în întregime suprafaţa avută în proprietate.
(21)În cazul în care forma asociativă a fost în devălmăşie, fără specificarea cotei-părţi pentru fiecare asociat deposedat, suprafaţa ce se restituie se stabileşte în cote-părţi egale, în limitele prevăzute la alin. (2).
(22)Suprafaţa restituită formelor asociative cuprinde numai terenurile pentru care s-au formulat cereri.
(23)Suprafaţa restituită membrilor formelor asociative nu se cumulează cu suprafaţa dobândită conform prevederilor art. 24 alin. (1) şi ale art. 29 alin. (1).
(24)[textul din Art. 26, alin. (2^4) din capitolul III a fost abrogat la 29-aug-2008 de Actul din Decizia 603/2008]
(3)Titlul de proprietate va fi însoţit de o schiţă de amplasament a suprafeţei de teren forestier care a aparţinut obştii de moşneni, obştii de răzeşi, composesoratului şi altora asemenea, ce urmează a fi restituit.
(31)Punerea în posesie în cazul suprafeţelor reconstituite pe raza mai multor comune se face de către comisiile locale sub coordonarea şi cu avizul oficiilor judeţene ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, iar în cazul suprafeţelor reconstituite pe raza mai multor judeţe de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Titlul de proprietate se va emite de comisia judeţeană în a cărei rază teritorială se afla sediul formei asociative.
(1)Formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, păşunilor şi fâneţelor, obşti de moşneni în devălmăşie, obşti răzeşeşti nedivizate, composesorate, obşti de cumpărare, păduri grănicereşti, păduri urbariale, comune politice, cooperative, alte comunităţi şi forme asociative cu diferite denumiri, li se va elibera un singur titlu de proprietate, la solicitarea reprezentantului legal al acestora, cu menţiunea la titular, după caz: "obşte de moşneni", "obşte de răzeşi", "composesorat", "păduri grănicereşti", alte asociaţii şi forme asociative cu denumirea localităţii respective.
(2)Formelor asociative li se va restitui în întregime suprafaţa avută în proprietate.
(21)În cazul în care forma asociativă a fost în devălmăşie, fără specificarea cotei-părţi pentru fiecare asociat deposedat, suprafaţa ce se restituie se stabileşte în cote-părţi egale, în limitele prevăzute la alin. (2).
(22)Suprafaţa restituită formelor asociative cuprinde numai terenurile pentru care s-au formulat cereri.
(23)Suprafaţa restituită membrilor formelor asociative nu se cumulează cu suprafaţa dobândită conform prevederilor art. 24 alin. (1) şi ale art. 29 alin. (1).
(24)[textul din Art. 26, alin. (2^4) din capitolul III a fost abrogat la 29-aug-2008 de Actul din Decizia 603/2008]
(3)Titlul de proprietate va fi însoţit de o schiţă de amplasament a suprafeţei de teren forestier care a aparţinut obştii de moşneni, obştii de răzeşi, composesoratului şi altora asemenea, ce urmează a fi restituit.
(31)Punerea în posesie în cazul suprafeţelor reconstituite pe raza mai multor comune se face de către comisiile locale sub coordonarea şi cu avizul oficiilor judeţene ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, iar în cazul suprafeţelor reconstituite pe raza mai multor judeţe de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Titlul de proprietate se va emite de comisia judeţeană în a cărei rază teritorială se afla sediul formei asociative.(4)[textul din Art. 26, alin. (4) din capitolul III a fost abrogat la 29-iun-2001 de Art. I, punctul 40. din Ordonanta urgenta 102/2001]
Art. 27
Administrarea şi exploatarea terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din prezenta lege se face în conformitate cu statutele formelor asociative admise de legislaţia statului român în perioada anilor 1921 - 1946, în măsura în care nu contravin legislaţiei în vigoare.
Administrarea şi exploatarea terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din prezenta lege se face în conformitate cu statutele formelor asociative admise de legislaţia statului român în perioada anilor 1921 - 1946, în măsura în care nu contravin legislaţiei în vigoare.Art. 28
(1)În vederea organizării administrării terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din prezenta lege şi a determinării responsabilităţilor cu privire la administrarea lor, persoanele îndreptăţite se vor reorganiza, în baza acestei legi, în formele asociative iniţiale.
(2)În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi un comitet ad-hoc va solicita judecătoriei în a cărei rază teritorială sunt situate terenurile recunoaşterea formelor asociative de administrare şi de exploatare a terenurilor forestiere.
(3)Comitetul ad-hoc va prezenta judecătoriei, o dată cu cererea, un statut în formă autentică sau certificată de avocat, în care se vor stabili structura acestora, organele de conducere, modul de administrare a terenurilor forestiere, în condiţiile legii, drepturile şi obligaţiile membrilor, răspunderi, sancţiuni, modul de dizolvare, precum şi alte prevederi specifice.
(4)Prin hotărâre judecătorească formele asociative de administrare în comun, constituite în condiţiile şi cu respectarea regimului silvic prevăzut de lege, redobândesc calitatea de persoană juridică. Hotărârea judecătorească va fi înscrisă într-un registru special ţinut de judecătorie.
(5)Suprafeţele forestiere aflate în proprietate comună, conform naturii acestora, rămân în proprietate indiviză pe toată durata existenţei lor.
(6)Membrii formelor asociative aflaţi în devălmăşie sau indiviziune nu pot înstrăina propriile cote-părţi unor persoane din afara acestora.
(7)Terenurile acestor forme asociative nu pot fi înstrăinate în nici un mod, în întregime sau în parte.
(8)În cazul dizolvării formelor asociative proprietatea indiviză a acestora va trece în proprietatea publică a consiliilor locale în raza cărora se află terenurile respective.
(1)În vederea organizării administrării terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din prezenta lege şi a determinării responsabilităţilor cu privire la administrarea lor, persoanele îndreptăţite se vor reorganiza, în baza acestei legi, în formele asociative iniţiale.
(2)În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi un comitet ad-hoc va solicita judecătoriei în a cărei rază teritorială sunt situate terenurile recunoaşterea formelor asociative de administrare şi de exploatare a terenurilor forestiere.
(3)Comitetul ad-hoc va prezenta judecătoriei, o dată cu cererea, un statut în formă autentică sau certificată de avocat, în care se vor stabili structura acestora, organele de conducere, modul de administrare a terenurilor forestiere, în condiţiile legii, drepturile şi obligaţiile membrilor, răspunderi, sancţiuni, modul de dizolvare, precum şi alte prevederi specifice.
(4)Prin hotărâre judecătorească formele asociative de administrare în comun, constituite în condiţiile şi cu respectarea regimului silvic prevăzut de lege, redobândesc calitatea de persoană juridică. Hotărârea judecătorească va fi înscrisă într-un registru special ţinut de judecătorie.
(5)Suprafeţele forestiere aflate în proprietate comună, conform naturii acestora, rămân în proprietate indiviză pe toată durata existenţei lor.
(6)Membrii formelor asociative aflaţi în devălmăşie sau indiviziune nu pot înstrăina propriile cote-părţi unor persoane din afara acestora.
(7)Terenurile acestor forme asociative nu pot fi înstrăinate în nici un mod, în întregime sau în parte.*) Prin Decizia nr. 102/2024 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, şi, în consecinţă stabileşte următoarele:
Constituirea prin contract, încheiat în formă autentică, a dreptului de superficie este compatibilă cu interdicţia de înstrăinare prevăzută de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000, sub rezerva ca întinderea şi exercitarea dreptului de superficie să nu contravină regimului legal silvic sau, după caz, agricol şi statutelor formelor asociative.
În cadrul procedurii de înscriere în cartea funciară, registratorul nu poate respinge înscrierea dreptului de superficie, constituit prin contract încheiat în formă autentică, invocând interdicţia legală de înstrăinare, drept motiv de nulitate absolută subsumat sintagmei "neîndeplinirea unor condiţii speciale prevăzute de reglementările în vigoare".
(8)În cazul dizolvării formelor asociative proprietatea indiviză a acestora va trece în proprietatea publică a consiliilor locale în raza cărora se află terenurile respective.Art. 29
(1)În aplicarea prevederilor art. 47 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, propunerile de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere şi eliberarea titlului de proprietate se vor face pe numele parohiei, schitului, mănăstirii, instituţiei de cultură şi învăţământ, Academiei Române în limita suprafeţelor pe care le-au avut în proprietate, chiar dacă terenurile sunt situate pe raza mai multor localităţi sau judeţe.
(2)Centrele eparhiale, protoieriile, mănăstirile, schiturile, parohiile, filiile şi alte structuri ale unităţilor de cult dobândesc, prin reconstituire, dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere.
(21)Fundaţia Elias dobândeşte, prin reconstituire pe vechile amplasamente sau prin comasare, dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere.
(3)Terenurile atribuite potrivit alin. (2) nu vor putea depăşi, cumulat, suprafaţa avută în proprietate de fondul bisericesc în judeţul în care s-a constituit protoieria, mănăstirea, schitul, parohia sau filia care depune cerere pentru reconstituire.
(31)Structurile de cult prevăzute la alin. (2), care au avut în folosinţă sau în înzestrare terenuri cu destinaţie forestieră, potrivit prevederilor Legii nr. 61/1937 pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din ţară cu întinderi de păduri şi alte terenuri, publicată în Monitorul Oficial, nr. 66 din 20 martie 1937, astfel cum a fost modificată prin Decretul-lege nr. 47/1938, publicat în Monitorul Oficial nr. 74 din 30 martie 1938, cu modificările şi completările ulterioare, dobândesc în proprietate respectivele suprafeţe.
(32)Sunt exceptate terenurile forestiere din categoria celor prevăzute la alin. (31), care au făcut obiectul constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea structurii de cult respective sau a altor structuri ale aceluiaşi cult în judeţul respectiv. Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere care au aparţinut Academiei Române se face prin comasarea terenurilor de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, la cererea Academiei Române, dacă nu se afectează vechile amplasamente ale foştilor proprietari, şi cu respectarea prevederilor Legii nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, cu modificările şi completările ulterioare.
(33)În situaţia în care suprafeţele avute în înzestrare sau în folosinţă au fost atribuite legal în proprietate altor persoane fizice sau juridice, structurilor de cult prevăzute la alin. (31) le vor fi oferite suprafeţe de teren forestier pe alte amplasamente, cu posibilitatea comasării, la cerere, a acestor suprafeţe, după ce procesul de reconstituire a dreptului de proprietate va fi finalizat.
(1)În aplicarea prevederilor art. 47 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, propunerile de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere şi eliberarea titlului de proprietate se vor face pe numele parohiei, schitului, mănăstirii, instituţiei de cultură şi învăţământ, Academiei Române în limita suprafeţelor pe care le-au avut în proprietate, chiar dacă terenurile sunt situate pe raza mai multor localităţi sau judeţe.
(2)Centrele eparhiale, protoieriile, mănăstirile, schiturile, parohiile, filiile şi alte structuri ale unităţilor de cult dobândesc, prin reconstituire, dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere.*) Prin Decizia nr. 29/2000, ICCJ admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi, în consecinţă:
În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în forma lor anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:
Sintagma "fondul bisericesc al cultului" are în vedere exclusiv patrimoniul unităţilor componente ale Bisericii Ortodoxe Române, iar nu şi patrimoniul fundaţiilor constituite de Biserică.
Sintagma "a avut în proprietate" are în vedere existenţa în patrimoniul structurilor de cult menţionate în cuprinsul alin. (2) al art. 29 a unui drept de proprietate desăvârşit, corespunzător înţelesului rezultat din interpretarea prevederilor art. 480 din Codul civil de la 1864, iar nu şi a unor forme istorice particulare ale dreptului de proprietate.
(21)Fundaţia Elias dobândeşte, prin reconstituire pe vechile amplasamente sau prin comasare, dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere.
(3)Terenurile atribuite potrivit alin. (2) nu vor putea depăşi, cumulat, suprafaţa avută în proprietate de fondul bisericesc în judeţul în care s-a constituit protoieria, mănăstirea, schitul, parohia sau filia care depune cerere pentru reconstituire.
(31)Structurile de cult prevăzute la alin. (2), care au avut în folosinţă sau în înzestrare terenuri cu destinaţie forestieră, potrivit prevederilor Legii nr. 61/1937 pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din ţară cu întinderi de păduri şi alte terenuri, publicată în Monitorul Oficial, nr. 66 din 20 martie 1937, astfel cum a fost modificată prin Decretul-lege nr. 47/1938, publicat în Monitorul Oficial nr. 74 din 30 martie 1938, cu modificările şi completările ulterioare, dobândesc în proprietate respectivele suprafeţe.*) Prin Decizia nr. 29/2000, ICCJ admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi, în consecinţă:
În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 29 alin. (31) din Legea nr. 1/2000, în forma lor anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 261/2008 privind modificarea şi completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, stabileşte că textul legal are în vedere suprafaţa de teren cu destinaţie forestieră care s-a aflat în înzestrarea, în administrarea sau în folosinţa structurilor de cult ca subiecte de drept individuale care au solicitat atribuirea în proprietate, iar nu terenul care a aparţinut, în aceleaşi modalităţi, cultului religios din care acestea fac parte.
(32)Sunt exceptate terenurile forestiere din categoria celor prevăzute la alin. (31), care au făcut obiectul constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea structurii de cult respective sau a altor structuri ale aceluiaşi cult în judeţul respectiv. Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere care au aparţinut Academiei Române se face prin comasarea terenurilor de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, la cererea Academiei Române, dacă nu se afectează vechile amplasamente ale foştilor proprietari, şi cu respectarea prevederilor Legii nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, cu modificările şi completările ulterioare.
(33)În situaţia în care suprafeţele avute în înzestrare sau în folosinţă au fost atribuite legal în proprietate altor persoane fizice sau juridice, structurilor de cult prevăzute la alin. (31) le vor fi oferite suprafeţe de teren forestier pe alte amplasamente, cu posibilitatea comasării, la cerere, a acestor suprafeţe, după ce procesul de reconstituire a dreptului de proprietate va fi finalizat.(4)Comunele, oraşele şi municipiile, care au deţinut în proprietate terenuri cu vegetaţie forestieră, păduri, zăvoaie, tufărişuri, fâneţe şi păşuni împădurite, redobândesc, la cerere, proprietatea acestora, în limitele probate cu actele care atestă suprafeţele solicitate în condiţiile art. 9 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată.
(5)În cazul cererilor formulate de consiliile locale, actele de reconstituire a dreptului de proprietate şi eliberarea titlului de proprietate se vor face pe numele comunei, oraşului sau al municipiului, ca persoane juridice, iar titlul se va înmâna primarului.
Art. 291
(1)Pentru cazurile în care o persoană fizică sau juridică solicită cu înscrisuri reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, pentru o suprafaţă de teren cu destinaţie agricolă pe care în prezent se află vegetaţie forestieră cuprinsă în fondul forestier naţional, se va acorda, la cerere, teren agricol sau pădure.
(2)În situaţiile în care o persoană fizică sau juridică solicită cu acte doveditoare reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, pentru o suprafaţă de teren forestier pe care în prezent este teren cu destinaţie agricolă, se va acorda, la cerere, pădure sau teren agricol.
(3)În situaţiile în care suprafeţele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt insuficiente se vor acorda despăgubiri, în condiţiile legii.
(4)[textul din Art. 29^1, alin. (4) din capitolul III a fost abrogat la 25-iul-2005 de Art. I, punctul 34. din titlul VI din Legea 247/2005]