Art. 12. - Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997
M.Of. 8
În vigoare Versiune de la: 17 Decembrie 2024
Art. 12
(1)Comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale din unităţile administrativ-teritoriale pe care se află terenurile, împreună cu oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară vor delimita terenurile solicitate pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane, sau în sole situate în vecinătatea localităţilor, acceptate de foştii proprietari, cu asigurarea accesului la lucrările de hidroamelioraţii, acolo unde ele există.
(4)Procesul-verbal de delimitare împreună cu hotărârea comisiei locale vor fi supuse spre validare comisiei judeţene, care este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile de la primirea acestuia.
(1)Comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale din unităţile administrativ-teritoriale pe care se află terenurile, împreună cu oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară vor delimita terenurile solicitate pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane, sau în sole situate în vecinătatea localităţilor, acceptate de foştii proprietari, cu asigurarea accesului la lucrările de hidroamelioraţii, acolo unde ele există.(2)În cazul în care pe suprafeţele retrocedate sunt amplasate lucrări de hidroamelioraţii, proprietarii puşi în posesie sunt obligaţi să asigure accesul şi folosinţa comună pentru toţi proprietarii, la întreaga capacitate a acestora.
(3)Persoanele fizice şi persoanele juridice, care au dreptul de acces şi de folosinţă comună la lucrările şi instalaţiile de hidroamelioraţii, sunt obligate să exercite aceste drepturi cu bună-credinţă, să nu afecteze starea de folosinţă normală şi să contribuie, proporţional, la întreţinerea şi reparaţia acestor lucrări şi instalaţii. Toţi utilizatorii răspund solidar pentru daunele de orice fel aduse lucrărilor şi instalaţiilor în toate cazurile în care răspunderea nu poate fi individualizată.
(4)Procesul-verbal de delimitare împreună cu hotărârea comisiei locale vor fi supuse spre validare comisiei judeţene, care este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile de la primirea acestuia.(5)Hotărârea comisiei judeţene şi, respectiv, procesul-verbal de delimitare şi planul de situaţie vor fi transmise societăţilor comerciale, institutelor şi staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă, regiilor autonome şi societăţilor naţionale cu profil agricol, precum şi comisiilor locale, pentru a fi luate în considerare la întocmirea documentaţiei necesare la stabilirea amplasamentelor potrivit legii, la punerea în posesie a titularilor, precum şi la eliberarea titlurilor de proprietate.
(6)Împotriva hotărârii comisiei judeţene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.
(7)Operaţiunile prevăzute la alin. (5), inclusiv emiterea titlurilor de proprietate, se vor efectua în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (2)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (2)
- Decizia 376/2008 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi ale art. 12 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997
- Decizia 60/2008 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi ale art. 12 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (1235)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (1235)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (2)
Articole numărul de obiecte din listă: (2)
- Instrumente de unificare a practicii judiciare în materia limitelor exercitării dreptului de proprietate
- Nulitatea absolută a hotărârii comisiei judeţene de fond funciar, prin care s-a validat propunerea comisiei pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate. Domeniul public al statului. Trecerea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia