Titlul i - Dispoziţiuni preliminare - Lege din 1864 de expropriaţiune pentru cauză de utilitate publică
M.Of. 0
În vigoare Versiune de la: 20 Octombrie 1864
TITLUL I:Dispoziţiuni preliminare
Art. 1
Utilitatea publica pentru toate lucrările de interes general se declară de Puterea Legiuitoare; pentru acelea de interes comun a mai multor judeţe, de către Consiliile judeţene, şi la neunirea lor, de către guvern, luând avizul Consiliului de Stat; pentru acelea de interes local al unui judeţ sau al mai multor comune, de către consiliul judeţean; iar pentru lucrările de interes local în comună, utilitatea publică se declară de consiliul comunal.
Se va proceda întru aceasta conform art. 61 şi 64 din Legea consiliilor judeţene.*)
*) În urma schimbării numerotaţiei articolelor Legii consiliilor judeţene, prin modificarea din 31 mai 1894, aceste articole au devenit astăzi 62 şi 65.
Art. 2
Declaraţiunea de utilitate publică se face în urma unei cercetări.
Aceasta cercetare se face, în caz de interes general, de administraţie; în caz de interes judeţean, de consiliul judeţean, în caz de interes comunal, de consiliul comunal.
Cercetarea nu se va întinde decât asupra consideraţiilor de interes general, asupra avantajelor ce înfăţişează o lucrare publica oarecare, a consecinţelor ce poate să aibă sub raporturile economice. Ea se face după formele ce se vor statornici printr-un regulament de administraţie publică.