Partea 19 - 19. Ordonanţa: - Instructiuni din 2024 de aplicare în Ministerul Apărării Naţionale a Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor

M.Of. 359

În vigoare
Versiune de la: 17 Aprilie 2024
PARTEA 19:19. Ordonanţa:
Art. 25
(1)Când parchetul competent a dispus clasarea cauzei sau renunţarea la urmărirea penală, actul de soluţionare se comunică unităţii de la care s-a primit sesizarea, în vederea stabilirii răspunderii materiale, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.
(2)Termenul pentru noua prescripţie începe să curgă de la data rămânerii definitive a soluţiei prevăzute la alin. (1).
Art. 26
(1)Dacă instanţa de judecată pronunţă achitarea pentru motivul că fapta nu este prevăzută de legea penală, încetarea procesului penal pentru lipsa plângerii prealabile, autorizării sau sesizării organului competent ori a altei condiţii prevăzute de lege, precum şi în cazul când există autoritate de lucru judecat, unitatea militară stabileşte răspunderea materială în sarcina celor vinovaţi, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.
(2)În celelalte cazuri de achitare ori de încetare a procesului penal, instanţa judecătorească se pronunţă şi asupra acţiunii civile.
(3)În cazul în care achitarea s-a pronunţat pentru motivul că fapta imputată nu există ori nu a fost săvârşită de cel în cauză, nu pot fi acordate despăgubiri civile şi nu vor fi stabilite răspunderi materiale.