Capitolul iv - Dispoziţii speciale - Instructiuni din 2024 de aplicare în Ministerul Apărării Naţionale a Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor

M.Of. 359

În vigoare
Versiune de la: 17 Aprilie 2024
CAPITOLUL IV:Dispoziţii speciale
PARTEA 18:18. Ordonanţa:
Art. 24
(1)Dacă există suspiciuni rezonabile că faptele prin care s-a produs paguba au caracter infracţional, dosarul cercetării administrative se trimite parchetului competent pentru a lua măsurile legale. Autorităţile publice prevăzute la art. 2 se constituie parte civilă în condiţiile Codului de procedură penală, prin comandanţii sau şefii unităţilor care hotărăsc asupra rezultatului cercetării.
(2)În situaţia prevăzută la alin. (1), termenul prevăzut la art. 21 alin. (1) se întrerupe de drept.
PARTEA 181:Instrucţiune:
Art. 54
Dacă în cursul cercetării administrative, comisia de cercetare apreciază că există o suspiciune rezonabilă cu privire la producerea pagubei prin săvârşirea unor fapte cu caracter infracţional, procedează astfel:
a)ia măsuri de conservare a locului săvârşirii infracţiunii şi de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă;
b)ia declaraţii de la persoanele vinovate şi de la persoanele care pot da informaţii despre circumstanţele săvârşirii infracţiunii;
c)determină valoarea pagubei, cu luarea în considerare a prevederilor art. 59 alin. (2);
d)încetează activităţile de cercetare şi întocmeşte procesul-verbal de cercetare administrativă;
e)înregistrează şi prezintă, de îndată, procesul-verbal de cercetare administrativă comandantului/şefului prevăzut la art. 21 alin. (5) din ordonanţă.
Art. 55
(1)Comandantul/Şeful unităţii militare, după primirea dosarului cu rezultatul cercetării pagubelor, în care faptele au fost apreciate ca având caracter infracţional, este obligat să analizeze temeinicia constatărilor şi propunerilor şi, în cazul în care este de acord cu acestea, să dispună:
a)sesizarea organelor de urmărire penală;
b)înscrierea în ordinul de zi pe unitate a sistării cercetării administrative;
c)măsuri pentru urmărirea soluţionării dosarului.
(2)În situaţia în care comandantul/şeful unităţii militare apreciază ca netemeinice constatările şi propunerile comisiei, dispune, în rezoluţie pe procesul-verbal prevăzut la art. 54 lit. d), continuarea cercetării administrative, cu încadrarea în termenul stabilit.
Art. 56
(1)MApN se constituie parte civilă, în condiţiile Codului de procedură penală, prin comandanţii/şefii unităţilor militare păgubite, pentru toate prejudiciile produse prin fapte care constituie infracţiuni.
(2)Dacă unitatea militară în care s-a produs paguba are personalitate juridică, cererea prin care se constituie parte civilă se promovează prin grija structurii juridice a unităţii militare respective.
(3)În cazul sesizării organelor de cercetare penală cu privire la producerea prejudiciului prin fapte care au caracter infracţional, termenul de efectuare a cercetării administrative se întrerupe de drept, la data înregistrării la unitatea militară a sesizării.
PARTEA 19:19. Ordonanţa:
Art. 25
(1)Când parchetul competent a dispus clasarea cauzei sau renunţarea la urmărirea penală, actul de soluţionare se comunică unităţii de la care s-a primit sesizarea, în vederea stabilirii răspunderii materiale, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.
(2)Termenul pentru noua prescripţie începe să curgă de la data rămânerii definitive a soluţiei prevăzute la alin. (1).
Art. 26
(1)Dacă instanţa de judecată pronunţă achitarea pentru motivul că fapta nu este prevăzută de legea penală, încetarea procesului penal pentru lipsa plângerii prealabile, autorizării sau sesizării organului competent ori a altei condiţii prevăzute de lege, precum şi în cazul când există autoritate de lucru judecat, unitatea militară stabileşte răspunderea materială în sarcina celor vinovaţi, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.
(2)În celelalte cazuri de achitare ori de încetare a procesului penal, instanţa judecătorească se pronunţă şi asupra acţiunii civile.
(3)În cazul în care achitarea s-a pronunţat pentru motivul că fapta imputată nu există ori nu a fost săvârşită de cel în cauză, nu pot fi acordate despăgubiri civile şi nu vor fi stabilite răspunderi materiale.
PARTEA 191:Instrucţiune:
Art. 57
Dacă parchetul competent a dispus clasarea cauzei sau renunţarea la urmărirea penală, precum şi în situaţia în care instanţa de judecată a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la art. 26 din ordonanţă, căile de atac se exercită conform prevederilor Instrucţiunilor privind activitatea legislativă, de reprezentare şi asistenţă juridică în Ministerul Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.75/2009, republicat.
PARTEA 20:20. Ordonanţa:
Art. 27
Când încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor prevăzute la art. 7 şi 9, unităţile care au înregistrate în contabilitate debite, indiferent de valoarea lor, transmit titlurile executorii, spre executare, organelor fiscale teritoriale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în raza cărora domiciliază debitorii. Confirmarea de către aceste organe a primirii titlului executoriu constituie actul pe baza căruia creanţa se scade din contabilitatea unităţii care a transmis titlul executoriu.
PARTEA 201:Instrucţiune:
Art. 58
(1)Debitele stabilite prin titluri executorii rămase definitive, ce privesc persoane care nu mai sunt în serviciul MApN, se transmit pentru înregistrare şi urmărire organelor fiscale teritoriale, indiferent de valoarea lor, şi se scad din evidenţa contabilă a unităţilor militare, pe baza chitanţei de luare în debit sau a confirmării primite. Transmiterea debitelor se face în termen de 30 de zile de la data când persoana debitoare încetează raporturile de muncă sau de serviciu cu MApN.
(2)Titlurile executorii se transmit printr-o adresă, care trebuie să cuprindă:
a)denumirea cu indicativ a unităţii militare şi localitatea;
b)temeiul legal al transmiterii titlului executoriu spre executare;
c)numele, prenumele şi codul numeric personal al debitorului;
d)ultimul domiciliu cunoscut al debitorului;
e)alte elemente de identificare a acestuia (locul şi data naşterii, seria şi numărul actului de identitate etc.);
f)natura debitului şi suma de plată rămasă;
g)alte informaţii necesare încasării debitului prin executarea silită.
(3)În cazul când organele fiscale teritoriale trimit spre soluţionare unităţii militare care a transmis debitul cereri formulate de debitori în legătură cu sumele transmise spre urmărire, aceasta este obligată să le rezolve şi să le comunice rezultatul în termenul legal.
(4)În situaţia în care MApN a fost obligat prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive la despăgubiri sub formă de plăţi periodice (lunare) către terţe persoane, pentru daune cauzate acestora de către persoane care au încetat raporturile de muncă sau de serviciu cu MApN, debitele stabilite în sarcina persoanelor vinovate prin titluri executorii, ca urmare a efectuării plăţilor, se transmit semestrial, spre executare, organelor fiscale teritoriale în raza cărora domiciliază debitorii. Transmiterea se face de Direcţia generală financiar-contabilă în prima lună a semestrului următor celui în care s-au efectuat plăţile.
(5)Pentru personalul care se mută/transferă de la o unitate la alta în cadrul MApN, titlul executoriu rămâne la unitatea militară la care s-a produs paguba, în vederea recuperării acesteia, iar la noua unitate se transmite o copie a titlului executoriu şi o comunicare scrisă care conţine suma rămasă de recuperat şi contul unităţii în care se virează suma reţinută lunar.
(6)La mutarea succesivă a personalului, debitul se transmite la noua unitate conform alin. (5) până la stingerea debitului.
(7)La încetarea raporturilor de muncă/de serviciu, ultima unitate militară la care au activat persoanele prevăzute la alin. (5) comunică unităţii militare care are în evidenţă debitul acest lucru, pentru transmiterea debitului rămas de recuperat la organul fiscal teritorial.
PARTEA 21:21. Ordonanţa:
Art. 30
Evaluarea pagubelor se face, potrivit dispoziţiilor legale, la data constatării acestora.
PARTEA 211:Instrucţiune:
Art. 59
(1)Evaluarea pagubelor produse MApN prin lipsuri ori degradări de bunuri, pentru care se stabilesc răspunderi materiale ori obligaţii de restituire, potrivit ordonanţei, se face în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare, aplicându-se măsura imputării la valoarea lor de înlocuire, la data constatării pagubelor.
(2)În cazul pagubelor produse prin fapte ce constituie infracţiune, evaluarea acestora se face la valoarea de înlocuire a bunurilor lipsă ori degradate la care se adaugă foloasele nerealizate de către unitatea militară păgubită.
Art. 60
Prin valoare de înlocuire, în sensul prezentelor instrucţiuni, se înţelege costul de achiziţie al unui bun cu caracteristici şi grad de uzură similare celui lipsă în gestiune la data constatării pagubei, care cuprinde preţul de cumpărare practicat pe piaţă, la care se adaugă taxele nerecuperabile, inclusiv TVA, cheltuielile de transport, aprovizionare şi alte cheltuieli, accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau pentru intrarea în gestiune a bunului respectiv, şi se stabileşte potrivit precizărilor din anexa nr. 5.
Art. 61
Comisia de cercetare este obligată să stabilească valoarea reală a pagubelor, precizând în toate cazurile dispoziţia legală care stă la baza calculelor făcute. Documentele întocmite în acest scop cuprind, în mod obligatoriu, pentru fiecare bun care face obiectul pagubei, baza legală a preţului folosit la evaluarea pagubei respective.
Art. 62
Pentru pagubele pentru care, potrivit art. 6 alin. (1) lit. a)-c), art. 13 alin. (2) şi art. 15 din ordonanţă, nu se stabileşte răspundere materială şi urmează a fi scăzute din evidenţa contabilă a unităţii militare păgubite, evaluarea bunurilor materiale se face la valoarea contabilă (valoarea de intrare în patrimoniul unităţii).
Art. 63
Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentele instrucţiuni.