Partea 11 - 11. Ordonanţa: - Instructiuni din 2024 de aplicare în Ministerul Apărării Naţionale a Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor
În cazul constatării insolvabilităţii autorului direct al prejudiciului, răspund, în limita valorii pagubei de recuperat, militarii vinovaţi de:
a)nerespectarea prevederilor legale privind angajarea sau numirea în funcţia de gestionar, precum şi de neconstituire a garanţiilor de către gestionari;
b)neluarea măsurilor de înlocuire a gestionarilor sau a persoanelor care gestionează bunuri materiale, fără a fi gestionari în înţelesul legii, deşi li s-a adus la cunoştinţă, în scris şi motivat, că nu îşi îndeplinesc atribuţiile în mod corespunzător;
c)neefectuarea inventarierilor la termenele şi în condiţiile legii, dacă prin aceasta s-ar fi putut evita producerea pagubei;
d)neluarea sau luarea cu întârziere a măsurilor de recuperare a pagubelor, prin constituirea ca parte civilă, neemiterea deciziei de imputare sau a altor măsuri asigurătorii;
e)nerespectarea oricărei atribuţii de serviciu, dacă, fără încălcarea acesteia, paguba nu s-ar fi produs.