Secţiunea 5 - Amenzi - Instructiuni din 2011 privind modul de aplicare a regulilor de concurenţă acordurilor de acces din sectorul de comunicaţii electronice - cadrul general, pieţe relevante şi principii

M.Of. 197

În vigoare
Versiune de la: 22 Martie 2011
SECŢIUNEA 5:Amenzi
21.În condiţiile prevăzute de lege, Consiliul Concurenţei poate impune amenzi de până la 10% din cifra de afaceri anuală întreprinderilor care, cu intenţie sau din culpă, încalcă prevederile art. 5 alin. (1) sau art. 6 din lege, precum şi prevederile art. 101 şi 102 din TFUE.
În cazul în care acordurile îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) sau (3) din lege, sunt considerate legale, fără a fi necesară notificarea acestora de către părţi şi emiterea unei decizii de către Consiliul Concurenţei.
Întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi care invocă beneficiul prevederilor art. 5 alin. (2) sau (3) din lege îi revine sarcina de a dovedi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de respectivele alineate. Cu toate acestea, Consiliul Concurenţei poate retrage această imunitate la amendă, informând întreprinderea implicată că, după o examinare preliminară, apreciază că interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din lege, respectiv la art. 101 alin. (1) din TFUE este aplicabilă acordului şi, prin urmare, aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2), respectiv a prevederilor art. 101 alin. (3) din TFUE nu este justificată.