Secţiunea 7 - Punerea în libertate a persoanelor private de libertate prin întreruperea executării pedepsei cu detenţiunea pe viaţă, a pedepsei închisorii sau a măsurii educative a internării într-un centru de reeducare - Instructiuni din 2010 privind evidenţa nominală şi statistică a persoanelor private de libertate aflate în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
M.Of. 157 bis
Ieşit din vigoare Versiune de la: 11 Martie 2010
SECŢIUNEA 7:Punerea în libertate a persoanelor private de libertate prin întreruperea executării pedepsei cu detenţiunea pe viaţă, a pedepsei închisorii sau a măsurii educative a internării într-un centru de reeducare
Art. 95
Executarea pedepsei cu detenţiunea pe viaţă, a pedepsei închisorii precum şi a măsurii internării într-un centru de reeducare poate fi întreruptă în cazurile şi condiţiile prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală.
Art. 96
(1)Administraţia locului de deţinere ţine evidenţa întreruperii executării pedepselor privative de libertate.
(2)Data la care trebuie să se prezinte persoana privată de libertate se menţionează în registrul de evidenţă a termenelor.
(3)Evidenţa întreruperii executării pedepselor privative de libertate se ţine şi în sistem informatic.
(4)Dacă la expirarea termenului de întrerupere persoana pusă în libertate nu se prezintă la locul de deţinere, administraţia trimite deîndată o copie de pe mandatul de executare şi de pe hotărârea judecătorească de internare, organului de poliţie pe raza căruia acesta îşi are domiciliul, în vederea arestării. Pe copia mandatului de executare sau pe hotărârea judecătorească de condamnare la măsura educativă a internării într-un centru de reeducare se menţionează şi restul rămas de executat din durata pedepsei sau a măsurii educative.
(5)Timpul cât executarea a fost întreruptă nu se socoteşte în executarea pedepsei.
Art. 97
(1)La punerea în libertate prin întreruperea executării pedepsei privative de libertate, persoanei private de libertate i se va lua o declaraţie scrisă din care să rezulte că a luat la cunoştinţă de data revenirii şi locul de deţinere unde trebuie să se prezinte la expirarea perioadei de întrerupere a executării pedepsei; se aduc la cunoştinţă pe bază de semnătură şi obligaţiile impuse de instanţa de judecată în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură penală.
(2)De regulă, locul de deţinere unde urmează a se prezenta persoana privată de libertate este cel din raza teritorială a domiciliului acesteia.
(3)În cazul în care locul de deţinere de unde a fost pusă în libertate persoana privată de libertate nu coincide cu locul de deţinere unde urmează să se prezinte, dosarul individual va fi trimis celei din urmă unităţi.
(4)Dacă în perioada de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, persoana condamnată a decedat, a fost graţiată sau a fost pusă în libertate condiţionat, arhivarea dosarului individual se face de către locul de deţinere care a operat punerea în libertate prin întreruperea executării pedepsei privative de libertate.
Art. 98
Pe biletul de liberare înmânat persoanei puse în libertate prin întreruperea executării pedepsei se menţionează "întrerupere" şi se înscrie citeţ, cu majuscule, unitatea unde persoana privată de libertate urmează să se prezinte la expirarea duratei de întrerupere.
Art. 100
(1)Dosarele individuale ale minorilor care au fost puşi în libertate prin întreruperea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare se păstrează, separat, la centrul de reeducare de unde aceştia au fost puşi în libertate.
(2)În cazul în care minorul este pus în libertate dintr-un penitenciar, acesta trimite de îndată dosarul individual la centrul de reeducare arondat.
(3)Pentru minorii faţă de care s-a luat măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, care în perioada întreruperii executării acestei măsuri împlinesc vârsta de 18 ani, se va solicita instanţei de executare prelungirea internării, dacă aceasta este necesară pentru realizarea scopului măsurii educative.
Art. 101
Ori de câte ori instanţa de judecată admite o nouă cerere de întrerupere, se înscrie în registrul de evidenţă a termenelor şi în sistemul informatic, noua dată de expirare a întreruperii executării pedepsei sau a măsurii educative a internării într-un centru de reeducare.
Art. 102
Primirea persoanelor private de libertate prezentate din întreruperea executării pedepsei închisorii sau a măsurii educative se va efectua în mod obligatoriu în prezenţa şefului structurii evidenţă deţinuţi, căruia îi revine sarcina să verifice legalitatea actelor de deţinere, precum şi existenţa şi valabilitatea celorlalte documente din dosarul individual; dispoziţiile art. 11 se aplică în mod corespunzător.
Art. 103
(1)În situaţia în care persoanele private de libertate se prezintă la alte unităţi decât cele în care se află dosarele individuale, după identificarea acestora se solicită trimiterea de îndată, prin fax, a actului legal de deţinere, în baza căruia se va efectua reprimirea în penitenciar.
(2)În situaţia prevăzută la alin. (1) dosarul individual se înaintează prin curier sau poştă în ziua următoare.
Art. 104
(1)Pentru persoanele private de libertate primite după expirarea termenului de întrerupere a executării închisorii sau a măsurii educative a internării într-un centru de reeducare lucrătorul de evidenţă procedează după cum urmează:
a)verifică documentarul penal pentru a constata dacă conţine actele legale de deţinere, actul de identitate şi numărul de file;
b)înscrie, în penultima pagină a documentarului penal, data reprimirii;
c)face menţiunea reprimirii în registrul opis şi în registrul de evidenţă a termenelor;
d)actualizează datele din sistemul informatic;
e)verifică dacă minorul rearestat a împlinit vârsta de 18 ani în perioada întreruperii executării măsurii educative a internării şi dacă instanţa de executare s-a pronunţat cu privire la prelungirea sancţiunii;
f)reface calculul termenului la care încetează executarea pedepsei sau a prelungirii măsurii educative a internării, precum şi al fracţiunilor prevăzute de lege privind liberarea condiţionată, prin adăugarea timpului stat în libertate;
g)trece în registrul de evidenţă a termenelor, noul termen al expirării pedepsei închisorii sau a măsurii educative, al fracţiunii obligatorii de executat pentru liberare condiţionată, precum şi al expirării prelungirii măsurii educative a internării într-un centru de reeducare;
h)face modificările corespunzătoare în fişa de evidenţă a zilelor muncite;
i)comunică instanţei de executare noul termen la care urmează să înceteze durata pedepsei sau a sancţiunii.
(2)Ziua în care persoana privată de libertate a fost pusă în libertate şi ziua prezentării sau rearestării, sunt considerate zile efectiv executate.
Art. 105
În situaţia în care persoană privată de libertate ce s-a aflat în stare de libertate, ca urmare a întreruperii executării pedepsei închisorii ori a măsurii educative a internării, este condamnată sau sancţionată pentru alte infracţiuni în perioada întreruperii, după reprimire, se procedează conform art. 104 şi apoi se pun în executare mandatele sau hotărârile judecătoreşti de internare emise pentru infracţiunile săvârşite ulterior liberării. După efectuarea operaţiunilor de punere în executare a noilor hotărâri judecătoreşti se iau măsuri imediate de reactualizare a datelor din sistemul informatic.