Secţiunea 1 - Transferarea în statul de cetăţenie - Instructiuni din 2010 privind evidenţa nominală şi statistică a persoanelor private de libertate aflate în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
M.Of. 157 bis
Ieşit din vigoare Versiune de la: 11 Martie 2010
SECŢIUNEA 1:Transferarea în statul de cetăţenie
Art. 149
(1)Persoanele condamnate de cetăţenie străină sunt informate, în scris, despre posibilitatea continuării executării pedepselor privative de libertate dispuse de instanţele de judecată din România, în statul lor de cetăţenie.
(2)Persoanelor condamnate de cetăţenie străină li se vor aduce la cunoştinţă, într-o limbă pe care o înţeleg, prevederile convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate în măsura în care acestea le sunt aplicabile.
Art. 150
(1)Cererile persoanelor condamnate de cetăţenie străină, formulate în vederea începerii procedurilor de transferare în statul de cetăţenie pentru continuarea executării pedepsei, vor fi transmise Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(2)Cererile vor fi însoţite de următoarele acte, în dublu exemplar:
a)un document care va cuprinde: numele, data şi locul naşterii persoanei condamnate, natura infracţiunii, durata pedepsei şi data începerii executării, o expunere a faptelor care au atras condamnarea şi dacă este cazul, adresa persoanei condamnate în statul de cetăţenie;
b)copiile certificate ale hotărârilor judecătoreşti pronunţate în primă instanţă, apel şi recurs, dacă este cazul, precum şi a mandatului de executare a pedepsei închisorii;
c)un document menţionând durata pedepsei deja executate, inclusiv informaţii asupra oricărei detenţii provizorii, asupra reducerii pedepsei, sau un alt act privind stadiul executării condamnării;
d)declaraţia privind consimţământul deţinutului la transferare;
e)dacă este cazul, orice raport sau constatare medico-legală ori alte acte medicale care atestă starea fizică şi mintală a persoanei private de libertate, tratamentul urmat de aceasta şi eventualele recomandări pentru continuarea tratamentului în statul său de cetăţenie, precum şi, în cazul persoanei private de libertate minore, copia referatului de evaluare efectuat în cauză;
f)un document care va cuprinde informaţii referitoare la munca prestată şi la participarea persoanei condamnate la activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, instruirea şcolară şi formarea profesională;
g)în cazul persoanelor condamnate de cetăţenie turcă, un document din care să rezulte persoana care va suporta cheltuielile de transport internaţional, modalitatea de plată şi coordonatele acesteia - adresa, numărul de telefon şi alte date de contact.
(3)În situaţia în care în dosarul individual al persoanei private de libertate nu se regăsesc documentele prevăzute în prezentul articol, se solicită instanţelor de judecată de executare transmiterea acestora, în regim de urgenţă.