Capitolul iii1 - Rechemarea în activitate a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti - Instructiuni din 2010 de aplicare în Ministerul Apărării Naţionale a prevederilor Legii nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari

M.Of. 243

În vigoare
Versiune de la: 14 Octombrie 2021
CAPITOLUL III1:Rechemarea în activitate a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti
Art. 151
Soldaţii şi gradaţii profesionişti pot fi rechemaţi în activitate, cu gradul deţinut la data trecerii în rezervă, la cerere, în funcţie de nevoile instituţiei militare, dacă există posturi vacante în unităţile militare din cadrul cărora au fost trecuţi în rezervă sau în alte unităţi militare din cadrul aceleiaşi categorii de forţe sau din subordinea aceluiaşi comandament de sprijin/operaţional, cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii:
a)au cetăţenie română şi domiciliul stabil în România de cel puţin 6 luni, la data rechemării în activitate;
b)au vârsta de până la 45 de ani, la data rechemării în activitate;
c)au fost trecuţi în rezervă prin aplicarea prevederilor art. 45 alin. (1) lit. b), e)-g) sau i) din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Statut;
d)au o vechime în serviciul militar de cel puţin 4 ani neîntrerupt;
e)s-au aflat în rezervă mai puţin de 4 ani neîntrerupt până la data rechemării în activitate;
f)au obţinut în aprecierile de serviciu din ultimii 3 ani de activitate calificativul «Foarte bun»;
g)nu au fost condamnaţi penal, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
h)nu se află în curs de urmărire penală şi nu sunt trimişi în judecată sau judecaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie;
i)nu fac parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice, iar dacă sunt membri, se angajează că, la data acordării gradului, vor renunţa la această calitate;
j)nu fac parte din organizaţii interzise de legislaţia română şi nu sunt membri ai unor organizaţii incompatibile cu regulile, activităţile şi atribuţiile specifice profesiei militare;
k)nu aparţin unor culte sau asociaţii/grupări religioase care contravin normelor de păstrare a ordinii publice, care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei militare;
l)nu sunt asociaţi unici şi nu participă direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii sau societăţi comerciale, iar dacă se află în una dintre aceste situaţii, se angajează că, la data acordării gradului, vor renunţa la această calitate;
m)îşi exprimă acordul privind verificarea în vederea autorizării accesului la informaţii clasificate, potrivit legii;
n)îşi exprimă acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), cu modificările ulterioare.
Art. 152
(1)Pentru rechemarea în activitate, soldaţii şi gradaţii profesionişti în rezervă se adresează în scris comandantului unităţii militare în care au fost încadraţi la data trecerii în rezervă, prin cerere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1.
(2)La cererea de rechemare în activitate solicitantul anexează:
a)adeverinţă eliberată de centrul militar zonal/judeţean/de sector pe raza căruia domiciliază, din care să reiasă ultima unitate militară în care şi-a desfăşurat activitatea, temeiul trecerii în rezervă, perioada în care a fost în activitate şi calificativele acordate în ultimii 3 ani de activitate;
b)adeverinţă medicală eliberată de către medicul de familie, valabilă 90 de zile de la data eliberării, care să ateste că la momentul examinării este clinic sănătos şi nu se află în evidenţă sau sub observaţie cu boli cronice, psihice/neuropsihice sau infectocontagioase şi care să cuprindă sintagma «eliberată pentru susţinerea probelor sportive şi evaluării psihologice în vederea rechemării în activitate»;
c)livretul militar;
d)cazierul judiciar;
e)copie a cărţii de identitate.
Art. 153
(1)În situaţia în care la nivelul unităţii militare unde a fost încadrat soldatul sau gradatul profesionist există posturi vacante disponibile în vederea rechemării în activitate a acestuia, comandantul unităţii militare respective dispune şefului structurii de resurse umane verificarea condiţiilor şi criteriilor de îndeplinit şi iniţierea demersurilor în vederea planificării solicitantului pentru efectuarea evaluării psihologice, evaluării capacităţii motrice şi examinării medicale şi, după caz, a expertizei medicale şi psihologice specifice ori a evaluării psihologice a aptitudinilor speciale.
(2)Evaluarea psihologică se execută de către ofiţerul/persoana care asigură asistenţa psihologică a personalului unităţii militare respective, în baza criteriilor şi metodologiei specifice aplicabile la intrarea în sistemul militar, aprobate prin dispoziţie a şefului Direcţiei generale management resurse umane.
(3)Evaluarea capacităţii motrice se execută de către specialistul în domeniul educaţiei fizice militare din cadrul unităţii militare respective, potrivit probelor şi baremelor de evaluare a nivelului de pregătire fizică aplicabile soldaţilor şi gradaţilor profesionişti în activitate, stabilite prin Regulamentul educaţiei fizice militare; în situaţia în care nu există specialist în domeniul educaţiei fizice militare la nivelul unităţii militare respective, acesta se solicită pe cale ierarhică.
(4)În situaţia în care solicitantul este declarat «admis» la evaluarea psihologică şi evaluarea capacităţii motrice, acesta este planificat să susţină examinarea medicală, în baza metodologiei specifice aplicabile la intrarea în sistemul militar, în cadrul unităţii sanitare din reţeaua Ministerului Apărării Naţionale la care este arondată unitatea militară.
(5)În situaţia în care candidatul declarat «apt» la examinarea medicală urmează să încadreze o funcţie din cadrul armelor şi specialităţilor militare ce necesită expertiza medicală şi psihologică specifică, acesta este planificat să execute aceste activităţi în cadrul Institutului Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială «General doctor aviator Victor Anastasiu» sau în cadrul Centrului de Medicină Navală, după caz.
(6)În situaţia în care candidatul declarat «apt» la examinarea medicală urmează să încadreze o funcţie din cadrul armelor şi specialităţilor militare ce necesită evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale, acesta este planificat să execute aceste activităţi în cadrul Centrului naţional militar de psihologie şi sănătate comportamentală sau al secţiilor de psihologie operaţională, după caz.
(7)În situaţia în care soldatul sau gradatul profesionist nu îndeplineşte în totalitate condiţiile/criteriile în vederea rechemării în activitate, comandantul unităţii militare îl înştiinţează în scris în acest sens, cu specificarea condiţiilor/criteriilor neîndeplinite.
(8)În situaţia în care soldatul sau gradatul profesionist îndeplineşte în totalitate condiţiile/criteriile în vederea rechemării în activitate, şeful structurii de resurse umane întocmeşte un raport adresat comandantului unităţii militare cu propunerea de rechemare în activitate a acestuia, la care anexează proiectul ordinului de rechemare în activitate şi documentele justificative privind îndeplinirea condiţiilor/criteriilor necesare în acest sens.
(9)Data de rechemare în activitate este, de regulă, data de întâi a lunii următoare celei în care s-a încheiat examinarea medicală.
(10)Unitatea militară unde a fost reîncadrat soldatul sau gradatul profesionist înştiinţează centrul militar zonal/judeţean/de sector pe raza căruia acesta domiciliază cu privire la acest lucru, returnează livretul militar şi solicită dosarul personal al acestuia, care se va completa cu documentele care au stat la baza rechemării în activitate.
Art. 154
(1)În situaţia în care la nivelul unităţii militare unde a fost încadrat soldatul sau gradatul profesionist nu există posturi vacante disponibile în vederea rechemării în activitate a acestuia, unitatea militară respectivă înaintează solicitarea, pe cale ierarhică, eşaloanelor în cadrul/subordinea cărora se regăsesc astfel de posturi, până la nivelul statului major al categoriei de forţe, respectiv al comandamentului de sprijin/operaţional.
(2)Unitatea militară în cadrul căreia se identifică posturi vacante disponibile pentru rechemarea în activitate a solicitantului iniţiază demersurile în acest sens, cu respectarea prevederilor art. 153, şi informează unitatea militară care a înaintat cererea despre acest fapt.
(3)În situaţia în care la nivelul categoriei de forţe/comandamentului din care face parte unitatea militară unde a fost încadrat soldatul sau gradatul profesionist nu se identifică posturi vacante disponibile pentru rechemarea în activitate a acestuia, solicitantul este informat, în scris, prin intermediul structurii de resurse umane a unităţii militare care a iniţiat procesul.
Art. 155
(1)Soldaţii sau gradaţii profesionişti rechemaţi în activitate încheie contracte în conformitate cu prevederile art. 17.
(2)Soldaţii şi gradaţii profesionişti rechemaţi în activitate şi încadraţi în posturi vacante conform specialităţi militare deţinute de către aceştia nu parcurg programul de instruire pentru formarea soldaţilor şi gradaţilor profesionişti.
(3)Soldaţii şi gradaţii profesionişti rechemaţi în activitate şi încadraţi în posturi vacante prevăzute cu specialităţi militare diferite de cele deţinute de către aceştia parcurg modulul perfecţionării instruirii de specialitate din cadrul programului de instruire pentru formarea soldaţilor şi gradaţilor profesionişti.
Art. 156
Prin excepţie de la prevederile art. 152-155, procedura privind rechemarea în activitate a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti în vederea încadrării posturilor vacante din cadrul structurilor Direcţiei generale de informaţii a apărării sau al structurilor aflate sub comanda operaţională a structurilor Direcţiei generale de informaţii a apărării se stabileşte prin norme proprii, elaborate de această structură şi aprobate de ministrul apărării naţionale.