Art. 88. - Instructiuni din 2010 de aplicare în Ministerul Apărării Naţionale a prevederilor Legii nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari
M.Of. 243
În vigoare Versiune de la: 14 Octombrie 2021
Art. 88
(1)În anul 2010, candidaţii care au îndeplinit anterior serviciul militar ca soldat/gradat voluntar şi au fost trecuţi în rezervă începând cu 24 decembrie 2006, ca urmare a împlinirii limitei maxime de vârstă prevăzute în lege, înainte de modificarea acesteia, pot fi selecţionaţi, într-o singură sesiune, în vederea angajării.
(2)Candidaţii prevăzuţi la alin. (1) se vor adresa birourilor informare-recrutare din sectorul/judeţul pe raza căruia îşi au domiciliul, urmând să parcurgă procedurile de selecţionare conform metodologiilor în vigoare pentru funcţiile vacante prevăzute în planul de recrutare întocmit de către Statul Major General, pe baza propunerilor categoriilor de forţe ale armatei, cu încadrarea în limitele de personal aprobate.
(3)În cazul în care numărul de candidaţi este mai mare decât numărul de locuri, ierarhizarea acestora se face în funcţie de punctajul obţinut.
(4)Candidaţii declaraţi "admis", care sunt confirmaţi în armele/specialităţile militare corespunzătoare funcţiilor pentru care au fost selecţionaţi, vor încheia contracte de angajare cu unităţile militare în care au fost repartizaţi, în termen de 10 zile lucrătoare. Durata contractelor este de 2-3 ani, iar dacă aceştia au mai puţin de 2 ani până la împlinirea limitei maxime de vârstă până la care pot fi recrutaţi sau angajaţi, doar pentru această perioadă.
(5)Candidaţii declaraţi "admis", care nu sunt confirmaţi în armele/specialităţile militare corespunzătoare funcţiilor pentru care au fost selecţionaţi, urmează modulul perfecţionării instruirii de specialitate, conform reglementărilor în vigoare.