Art. 65. - Instructiuni din 2010 de aplicare în Ministerul Apărării Naţionale a prevederilor Legii nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari
M.Of. 243
În vigoare
Versiune de la: 14 Octombrie 2021
Art. 65
Pentru trecerea în rezervă a soldaţilor şi gradaţilor voluntari, prin aplicarea art. 45 alin. (1) lit. j) din statut, ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 28 lit. e) din statut, când comit abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziţii legale, se procedează astfel:
a)comandanţii/şefii nemijlociţi ai soldaţilor şi gradaţilor voluntari care au săvârşit abateri grave prezintă, ierarhic, rapoarte scrise comandanţilor/şefilor unităţilor militare din care fac parte, în care prezintă motivele propunerii de trecere în rezervă;
b)structura de resurse umane prezintă spre aprobare comandantului/şefului unităţii militare proiectul ordinului de trecere în rezervă în termen de 3 zile lucrătoare de la data adoptării deciziei de sancţionare propusă prin actul de constatare întocmit de către comisia de cercetare;
c)în proiectele de ordin de trecere în rezervă se înscrie data de aplicare a măsurii ca fiind la 15 zile lucrătoare de la comunicarea deciziei de sancţionare.