Capitolul iii - Eliberarea autorizaţiilor metrologice - Instructiuni din 2005 de metrologie legala I.M.L. 5-05 autorizarea persoanelor fizice şi juridice care efectuează verificări metrologice
M.Of. 46
În vigoare Versiune de la: 28 Iulie 2010
CAPITOLUL III:Eliberarea autorizaţiilor metrologice
Art. 7
(1)Autorizaţiile se eliberează în urma evaluărilor efectuate de BRML, prin care se constata îndeplinirea cerinţelor prevăzute la art. 5 sau 6.
(2)În situaţia în care înainte de expirarea termenului de valabilitate al autorizaţiei, operatorul economic solicita eliberarea unei noi autorizaţii, BRML evaluează îndeplinirea cerinţelor prevăzute la art. 5 lit. c) sau la art. 6 lit. c), e) şi g).
Art. 8
(1)Termenul de acordare a autorizaţiei este de maximum 30 de zile calendaristice de la data înregistrării solicitării la BRML, în situaţia în care în cadrul procesului de evaluare nu sunt constatate neconformităţi.
(2)Termenul prevăzut la alin. (1) se prelungeşte până la 60 de zile de la data depunerii solicitării, în situaţia în care în cadrul procesului de evaluare se constată neconformităţi, în funcţie de rezolvarea acestora procedându-se la acordarea/neacordarea autorizaţiei.
(3)Prelungirea termenului de autorizare, precum şi durata acestei prelungiri se motivează în scris în mod corespunzător şi se notifică solicitantului înainte de expirarea termenului iniţial.
(1)Termenul de acordare a autorizaţiei este de maximum 30 de zile calendaristice de la data înregistrării solicitării la BRML, în situaţia în care în cadrul procesului de evaluare nu sunt constatate neconformităţi.
(2)Termenul prevăzut la alin. (1) se prelungeşte până la 60 de zile de la data depunerii solicitării, în situaţia în care în cadrul procesului de evaluare se constată neconformităţi, în funcţie de rezolvarea acestora procedându-se la acordarea/neacordarea autorizaţiei.
(3)Prelungirea termenului de autorizare, precum şi durata acestei prelungiri se motivează în scris în mod corespunzător şi se notifică solicitantului înainte de expirarea termenului iniţial.Art. 9
Autorizaţiile de verificator metrolog trebuie sa conţină cel puţin numele şi prenumele persoanei fizice, datele de identificare, domiciliul stabil, categoriile/ sortimentele/ subsortimentele de mijloace de măsurare pentru care se acorda autorizaţia, termenul de valabilitate.
Art. 10
Autorizaţiile de laborator trebuie sa conţină cel puţin denumirea persoanei juridice, datele de identificare ale acesteia, sediul social, categoriile/ sortimentele/ subsortimentele de mijloace de măsurare pentru care se acorda autorizaţia, limitele şi după caz condiţionările impuse, termenul de valabilitate.
Art. 11
Persoanele fizice şi persoanele juridice pot solicita extinderea autorizaţiei. În acest caz, se eliberează completare la autorizaţia de verificator metrolog respectiv autorizaţia de laborator.
Art. 12
Autorizaţiile şi completările la autorizaţii se eliberează numai după ce solicitanţii fac dovada plaţii costurilor lucrărilor efectuate de către BRML.
Art. 13
(1)Termenul de valabilitate al tuturor autorizaţiilor acordate de BRML este de 2 ani.
(3)BRML întocmeşte lista verificatorilor metrologi autorizaţi şi lista persoanelor juridice autorizate, pe care le publică pe site-ul propriu şi le actualizează periodic.
(1)Termenul de valabilitate al tuturor autorizaţiilor acordate de BRML este de 2 ani.(2)Completările la autorizaţii au termenul de valabilitate ai autorizaţiilor pentru care au fost eliberate.
(3)BRML întocmeşte lista verificatorilor metrologi autorizaţi şi lista persoanelor juridice autorizate, pe care le publică pe site-ul propriu şi le actualizează periodic.