Art. 51. - Art. 5 1 - Instructiuni din 2005 de metrologie legala I.M.L. 5-05 autorizarea persoanelor fizice şi juridice care efectuează verificări metrologice

M.Of. 46

În vigoare
Versiune de la: 28 Iulie 2010
Art. 51
Prin excepţie de la prevederile art. 5, persoanele fizice care sunt autorizate ca verificator metrolog într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau din Spaţiul Economic European obţin autorizaţia de verificator metrolog după îndeplinirea următoarelor cerinţe:
a)depunerea la BRML a unei copii şi traduceri autorizate a documentului care atestă autorizarea de către autoritatea competentă în domeniul metrologiei dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene sau din Spaţiul Economic European;
b)demonstrarea cunoaşterii prevederilor legislaţiei metrologice în vigoare din România şi a cerinţelor normelor de metrologie legală, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi postate pe site-ul BRML, aplicabile tuturor categoriilor/sortimentelor/subsortimentelor de mijloace de măsurare supuse controlului metrologic legal pentru care se solicită autorizarea, prin promovarea unui test în faţa Comisiei de examinare, numită de către directorul general al BRML;
c)cunoaşterea limbii române.