Instructiuni din 2002 privind aplicarea art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 in cazul acordurilor de cooperare pe orizontala

M.Of. 591 bis

Ieşit din vigoare

Versiune de la: 9 August 2002

Dată act: 24-mai-2002

Emitent: Consiliul Concurentei

CAPITOLUL I:Introducere

1.1Obiectivul instrucţiunilor

1.Prezentele instrucţiuni stabilesc principiile evaluării acordurilor de cooperare pe orizontală sub incidenţa art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996, denumită în continuare lege. Cooperarea este de tip orizontal dacă acordul sau practica concertată se realizează între agenţi economici care operează la acelaşi nivel pe piaţă. În majoritatea situaţiilor cooperarea orizontală are ca finalitate cooperarea dintre concurenţii de pe piaţă. Această cooperare acoperă domenii cum ar fi: cercetarea şi dezvoltarea, producţia, achiziţiile sau comercializarea.

3.Pe de altă parte, cooperarea pe orizontală poate aduce beneficii economice substanţiale. Agenţii economici reacţionează la presiunea concurenţială din ce în ce mai mare, la efectele globalizării pieţelor, la progresele tehnologice rapide şi, în general, la natura din ce în ce mai dinamică a pieţelor. Cooperarea poate fi un instrument pentru împărţirea riscurilor, reducerea costurilor, utilizarea în comun a know-how şi aplicarea mai rapidă a inovaţiei. Pentru întreprinderile mici şi mijlocii cooperarea reprezintă un important mijloc de adaptare la evoluţia pieţei.

5.Consiliul Concurenţei a adoptat "Regulamentul privind acordarea exceptării, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 bis din 3 aprilie 1997. Prin acest regulament s-a stabilit un număr de 8 categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate susceptibile de a fi exceptate de la aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) din lege în anumite condiţii. În cele 8 categorii au fost incluse atât acordurile de cercetare-dezvoltare, la cap. IV, cât şi acordurile de specializare, la cap. V. Pieţele în schimbare au generat o gamă şi o utilizare din ce în ce mai diversificate ale cooperării orizontale. Sunt necesare orientări mai complete şi actualizate pentru a se îmbunătăţi claritatea şi transparenţa în acest domeniu, cu privire la aplicabilitatea art. 5 din lege. În scopul unei abordări cu accent pe evaluarea economică, pentru asigurarea unei protecţii mai eficiente a concurenţei şi pentru o mai mare siguranţă juridică a agenţilor economici s-a impus adoptarea de către Consiliul Concurenţei a unor noi regulamente privind exceptarea categoriilor de acorduri de cercetare-dezvoltare şi de specializare, cu abrogarea corespunzătoare a capitolelor vechiului regulament.

6.Obiectivul prezentelor instrucţiuni este de a oferi un cadru analitic pentru tipurile cele mai frecvente de cooperare orizontală, inclusiv pentru cele două categorii de acorduri de cercetare-dezvoltare şi de specializare, care fac obiectul noilor regulamente adoptate de Consiliul Concurenţei. Acest cadru se bazează în primul rând pe criteriile folosite la analiza contextului economic al unui acord de cooperare. Criteriile economice (cum ar fi puterea pe piaţă a părţilor şi alţi factori referitori la structura pieţei) alcătuiesc un element-cheie al evaluării impactului pe care îl poate genera cooperarea asupra pieţei. Având în vedere marea varietate a tipurilor şi combinaţiilor de cooperări orizontale, precum şi diversitatea condiţiilor de piaţă în care operează, este imposibil să se ofere răspunsuri specifice la toate situaţiile posibile.

1.2.Domeniul de aplicare a instrucţiunilor

7.Prezentele instrucţiuni se referă la înţelegerile sau la practicile concertate, denumite în continuare acorduri, care se realizează între doi sau mai mulţi agenţi economici care operează la acelaşi nivel pe piaţă, de exemplu la acelaşi nivel de producţie sau de distribuţie. Termenul concurenţi, conform utilizării sale în prezentele instrucţiuni, cuprinde atât concurenţii reali, cât şi concurenţii potenţiali. Un agent economic este considerat concurent real fie dacă acţionează pe aceeaşi piaţă relevantă, fie dacă, în lipsa acordului, are capacitatea să îşi modifice rapid producţia pentru a intra pe piaţa relevantă fără costuri sau riscuri suplimentare semnificative, ca răspuns la o creştere mică şi permanentă a preţurilor pe această piaţă, adică dacă există substituibilitate imediată din punct de vedere al furnizorului. Acelaşi tip de raţionament poate conduce la gruparea diverselor zone geografice. Când substituibilitatea din punct de vedere al furnizorului poate atrage după sine necesitatea adaptării semnificative a activelor corporale şi necorporale existente, efectuarea de investiţii suplimentare, luarea de decizii strategice sau întârzierea adoptării lor, agentul economic nu va fi considerat concurent real, ci un concurent potenţial. Un agent economic este considerat concurent potenţial dacă există dovezi că, în lipsa acordului, agentul economic respectiv ar putea face investiţiile suplimentare necesare, astfel încât să pătrundă pe piaţa relevantă ca răspuns la o creştere mică şi permanentă a preţurilor pe această piaţă.

8.Acordurile încheiate între agenţii economici care operează la niveluri diferite pe lanţul de producţie sau de distribuţie, adică acordurile verticale, nu sunt incluse, în principiu, în prezentele instrucţiuni, fiind cuprinse în "Instrucţiunile privind aplicarea art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale". În cazul în care acordurile verticale, cum sunt acordurile de distribuţie, se încheie între concurenţi, efectele lor asupra pieţei şi posibilele probleme de concurenţă pot fi asemănătoare cu cele ale acordurilor orizontale. Prin urmare, acordurile trebuie evaluate conform principiilor descrise în prezentele instrucţiuni. Aceasta nu exclude aplicarea suplimentară a "Instrucţiunilor privind aplicarea art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale", pentru a se evalua restricţiile verticale incluse în aceste acorduri.

9.Acordurile pot combina diverse etape de cooperare, ca de exemplu activitatea de cercetare-dezvoltare combinată cu aplicarea rezultatelor acesteia. Dacă nu cad sub incidenţa "Regulamentului Consiliului Concurenţei privind autorizarea concentrărilor economice", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 bis din 14 aprilie 1997, acordurile orizontale sunt evaluate conform prevederilor prezentelor instrucţiuni. În funcţie de obiectivele urmărite prin cooperare se stabileşte capitolul corespunzător din prezentele instrucţiuni care se aplică acordului respectiv. La stabilirea obiectivelor se iau în considerare mai ales 2 factori: în primul rând, punctul de plecare al cooperării şi, în al doilea rând, gradul de integrare a diferitelor funcţii care se combină. Cooperarea care presupune cercetare-dezvoltare în comun, precum şi aplicarea în comun a rezultatelor este cuprinsă la capitolul "Acorduri de cercetare-dezvoltare", deoarece producţia în comun va avea loc numai dacă cercetarea-dezvoltarea în comun a reuşit. Aceasta implică faptul că rezultatele cercetării-dezvoltării în comun sunt decisive pentru producţie. Prin urmare, acordul de cercetare-dezvoltare poate fi considerat ca fiind punctul de plecare al cooperării. Evaluarea se va schimba dacă acordul a prevăzut o integrare deplină în domeniul producţiei şi doar o integrare parţială a unor activităţi de cercetare-dezvoltare. În acest caz posibilele efecte anticoncurenţiale şi beneficiile economice ale cooperării se vor lega în mare măsură de producţia în comun, iar acordul va fi examinat în conformitate cu principiile stabilite la capitolul "Acordurile de producţie". Înţelegerile mai complexe, cum ar fi alianţele strategice, care combină în diverse moduri o serie de domenii şi instrumente diferite de cooperare, nu fac obiectul prezentelor instrucţiuni. Evaluarea fiecărui domeniu de cooperare din cadrul unui acord se poate realiza cu ajutorul capitolului corespunzător din instrucţiuni, iar înţelegerile complexe vor fi analizate şi în integralitatea lor.

1.3.1.Art. 5 alin. (1) din lege

13.În unele cazuri natura cooperării indică de la început aplicabilitatea art. 5 alin. (1) din lege. Este cazul acordurilor care prin obiectul lor urmăresc restrângerea concurenţei prin intermediul fixării preţurilor, limitării producţiei sau împărţirii pieţelor ori clienţilor. Aceste acorduri sunt considerate ca având efecte negative asupra concurenţei pe piaţă şi, ca urmare, nu este necesar să se examineze efectele lor reale asupra concurenţei şi pieţei pentru a se stabili dacă se încadrează la art. 5 alin. (1) din lege.

14.Multe acorduri de cooperare orizontală nu au ca obiect o restrângere a concurenţei. În acest caz este necesară analizarea efectelor acordului. Pentru această analiză nu este suficient ca acordul să limiteze concurenţa dintre părţi. Concurenţa de pe întreaga piaţă trebuie să fie afectată în asemenea măsură încât să existe premisele unor efecte negative asupra pieţei din punctul de vedere al preţurilor, producţiei, inovaţiei sau diversităţii ori calităţii bunurilor şi serviciilor.

1.3.1.1.Natura acordului

18.Alte tipuri de cooperare, cum ar fi acordurile de producţie sau de achiziţii, provoacă în mod tipic un anumit grad de combinare a costurilor totale. Dacă acest grad este semnificativ, părţile îşi pot coordona mai uşor atât preţurile pe piaţă, cât şi producţia. Costurile în comun pot fi semnificative numai în anumite condiţii. În primul rând, domeniul de cooperare, de exemplu producţie şi achiziţii, trebuie să reprezinte un procent ridicat din costurile totale pe o piaţă dată. În al doilea rând, părţile trebuie să îşi combine în mare măsură activităţile în domeniul lor de cooperare. Este, de exemplu, cazul în care părţile produc sau achiziţionează în comun un produs intermediar important sau un procent însemnat din totalul vânzărilor lor de un anumit produs finit.

19.Datorită naturii lor unele categorii de acorduri nu se încadrează la art. 5 alin. (1) din lege. Acest lucru este valabil în cazul cooperării care nu presupune coordonarea comportamentului concurenţial al părţilor pe piaţă, cum ar fi:

20.O altă categorie de acorduri care poate fi încadrată de la început la art. 5 alin. (1) din lege este cea a acordurilor de cooperare care au ca obiect restrângerea concurenţei prin fixarea preţurilor, limitarea producţiei sau împărţirea pieţelor ori a clienţilor. Aceste restricţii sunt considerate deosebit de dăunătoare pentru că afectează direct rezultatul procesului concurenţial. Fixarea preţurilor şi limitarea producţiei conduc direct la preţuri mai ridicate pentru clienţi sau la oferte sub cantitatea cerută. Împărţirea pieţelor ori a clienţilor reduce posibilitatea de alegere a clienţilor şi generează creşterea preţurilor sau scăderea producţiei. Se poate presupune deci că aceste restricţii au efecte negative asupra pieţei. Prin urmare, ele sunt interzise indiferent de cifrele de afaceri şi de cotele de piaţă ale părţilor, fără să beneficieze, conform prevederilor art. 8 din lege, de exceptarea pe criteriul de minimis.

1.3.1.2.Puterea pe piaţă şi structura pieţei

22.Punctul de plecare al analizei este poziţia părţilor pe pieţele afectate de cooperare. Aceasta permite să se stabilească dacă părţile îşi vor păstra, vor dobândi sau îşi vor majora puterea pe piaţă prin cooperare, adică măsura în care pot produce efecte negative pe piaţă în ceea ce priveşte preţurile, producţia, inovaţia sau varietatea ori calitatea produselor sau serviciilor. Pentru a se efectua această analiză trebuie definite pieţele relevante, folosind metodologia din Instrucţiunile cu privire la definirea pieţei relevante, în scopul stabilirii părţii substanţiale de piaţă, emise de Consiliul Concurenţei şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997.

23.Dacă părţile au împreună o cotă de piaţă combinată mică şi probabilitatea apariţiei vreunui efect restrictiv al cooperării este şi ea redusă, nu este nevoie, în mod normal, de analize mai profunde. În cazul în care una dintre cele două părţi ale unui acord are o cotă de piaţă nesemnificativă şi nu posedă resurse importante, chiar şi o cotă de piaţă combinată mare nu poate fi considerată ca indicând un efect restrictiv asupra concurenţei pe piaţă. Dacă există mai mult de două părţi, cota cumulată a tuturor concurenţilor aflaţi în cooperare trebuie să fie semnificativ mai mare decât cota celui mai mare concurent participant.

24.Pe lângă poziţia pe piaţă a părţilor şi cotele lor de piaţă cumulate, un alt factor care poate fi luat în considerare la evaluarea impactului cooperării asupra concurenţei este concentrarea pieţei, adică poziţia şi numărul concurenţilor de pe piaţă. Se poate folosi ca indicator Indicele Herfindahl-Hirschman (HHI), care reprezintă suma pătratelor cotelor de piaţă separate ale tuturor concurenţilor. La un HHI sub 1.000 concentrarea pieţei poate fi considerată redusă, între 1.000 şi 1.800 este medie, iar peste 1.800 este mare. Indicele HHI obţinut după cooperare este important pentru evaluarea posibilelor efecte de piaţă ale unei cooperări. Un alt posibil indicator ar fi indicele de concentrare a marilor firme, care adună pătratele cotelor de piaţă individuale ale principalilor concurenţi.

25.În funcţie de poziţia pe piaţă a părţilor şi de concentrarea pieţei pot fi luaţi în considerare şi alţi factori, cum ar fi stabilitatea în timp a cotelor de piaţă, barierele la intrarea pe piaţă şi probabilitatea intrării pe piaţă, puterea cumpărătorilor/furnizorilor comparativ cu cea a părţilor sau natura produselor (de exemplu, omogenitate, maturitate). Dacă din punct de vedere al inovaţiei există probabilitatea unui impact asupra concurenţei, care nu poate fi măsurat corespunzător pe baza pieţelor existente, pot fi luaţi în considerare factori specifici de analiză a acestor efecte.

1.3.2.1.Beneficii economice

27.O condiţie importantă pentru exceptare este ca acordul să contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau a distribuţiei produselor ori la promovarea progresului tehnic sau economic. Deoarece aceste beneficii sunt legate de eficienţa statică sau dinamică, ele pot fi denumite beneficii economice. Beneficiile economice pot prevala asupra efectelor restrictive privind concurenţa. De exemplu, o cooperare poate permite agenţilor economici să ofere bunuri şi servicii de o calitate superioară, la preţuri mai mici, sau să lanseze mai repede inovaţii. Majoritatea creşterilor de eficienţă sunt determinate de combinarea şi de integrarea diverselor capacităţi sau resurse. Părţile trebuie să demonstreze că majorarea eficienţei va fi probabil generată de cooperare şi că aceasta nu poate fi realizată prin mijloace mai puţin restrictive. Declaraţiile de creştere a eficienţei trebuie să fie fundamentate. Speculaţiile sau declaraţiile cu caracter general privitoare la reducerea costurilor nu sunt suficiente.

1.3.2.2.Beneficii pentru consumatori

29.Beneficiile economice trebuie să apară nu doar la părţile la acord, ci şi la consumatori. În general, transmiterea beneficiilor către consumatori va depinde de intensitatea concurenţei pe piaţa relevantă. Presiunile concurenţiale vor asigura de regulă transferul reducerilor de costuri către consumatori prin intermediul scăderii preţurilor sau prin stimularea agenţilor economici de a introduce produse noi pe piaţă cât mai repede posibil. Prin urmare, dacă pe piaţă se menţine o concurenţă suficientă pentru a motiva părţile din acord, procesul concurenţial va garanta de regulă transferul către consumatori al unei cote importante din beneficiile economice.

1.3.2.3.Indispensabilitatea

30.Restrângerea concurenţei trebuie să fie necesară pentru realizarea beneficiilor economice. Dacă există mijloace mai puţin restrictive prin care se obţin beneficii similare, creşterea declarată a eficienţei nu poate fi folosită pentru a motiva restrângeri ale concurenţei. Caracterul indispensabil al unor astfel de restricţionări depinde de condiţiile pieţei şi de durata acordului. De exemplu, acordurile de exclusivitate pot rezolva problema "pasagerului clandestin", în sensul că pot proteja un participant la acord împotriva practicii unor cumpărători care, după ce obţin de la un agent economic toate informaţiile necesare deciziei de a cumpăra un anumit produs, cumpără produsul respectiv de la un concurent al acestuia, care, deşi nu a făcut cheltuieli cu promovarea produsului nu oferă reduceri de preţ substanţiale. Astfel, cel din urmă obţine profituri fără efort. De aceea acordurile de exclusivitate pot fi acceptate. În unele împrejurări însă aceste acorduri nu sunt necesare şi pot amplifica efectul restrictiv.

1.3.3.Art. 5 alin. (3) din lege

34.Cele mai frecvente forme de acorduri în domeniul producţiei/specializării, până la un prag al cotei de piaţă de 20 %, iar, în domeniul cercetării-dezvoltării, până la un prag de 25 %, sunt exceptate de la aplicarea art. 5 alin. (1) din lege, în conformitate cu prevederile "Regulamentului privind acordarea exceptării acordurilor de specializare de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996" şi, respectiv, ale "Regulamentului privind acordarea exceptării acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996", dacă acordurile - considerate că se încadrează în categoriile exceptate - îndeplinesc condiţiile pentru aplicarea exceptării categoriei şi nu conţin restricţii grave, "clauze negre", care să facă inaplicabilă exceptarea respectivei categorii. Dacă există una sau mai multe asemenea restricţii, beneficiul exceptării categoriei se pierde pentru întregul acord.

35.Pentru exceptările individuale ale acordurilor de cooperare pe orizontală, inclusiv ale acordurilor de specializare şi de cercetare-dezvoltare, care nu se încadrează în condiţiile de exceptare prevăzute în cele două regulamente mai sus menţionate, agenţii economici vor proceda în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4) şi (8) din lege, cu prevederile "Regulamentului pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996 privind practicile anticoncurenţiale", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis din 9 iunie 1997 şi cu prevederile "Regulamentului privind stabilirea şi perceperea tarifelor pentru procedurile şi serviciile prevăzute de Legea concurenţei nr. 21/1996 şi de regulamentele emise în aplicarea acesteia", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis din 9 iunie 1997, cu modificările anexei la cel din urmă. Analiza încadrării acestor acorduri în prevederile art. 5 din lege se va face în conformitate cu prevederile prezentelor instrucţiuni.

CAPITOLUL II:Acordurile de cercetare-dezvoltare

2.1.Definiţie

36.Acordurile de cercetare-dezvoltare pot fi diferite ca formă şi domeniu afectat. Ele pot acoperi o gamă largă de tipuri, începând cu subcontractarea anumitor activităţi de cercetare-dezvoltare până la îmbunătăţirea în comun a tehnologiilor existente sau la cooperarea în domeniul cercetării-dezvoltării şi comercializării de produse complet noi. Înţelegerile pot lua forma unui acord de cooperare sau a unei societăţi în comun de cooperare. Acest capitol are în vedere toate formele de acorduri de cercetare-dezvoltare, inclusiv acordurile legate de acestea, referitoare la producerea sau la comercializarea rezultatelor cercetării-dezvoltării, cu condiţia ca obiectul principal al cooperării să fie cercetarea-dezvoltarea. Sunt exceptate fuziunile şi societăţile în comun concentrative, care intră sub incidenţa Regulamentului privind autorizarea concentrărilor economice, emis de către Consiliul Concurenţei.

38.Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) alcătuiesc o categorie dinamică şi eterogenă, care se confruntă cu numeroase provocări, inclusiv cererea crescândă din partea marilor companii pentru care adeseori acestea lucrează ca subcontractanţi. În sectoarele în care activitatea de cercetare-dezvoltare este intensă, IMM aflate în dezvoltare rapidă, adeseori denumite întreprinderi începătoare, au printre obiective şi pe acela de a intra în topul firmelor active pe segmentele de piaţă care se dezvoltă rapid. Pentru a face faţă acestor provocări şi pentru a rămâne competitive IMM trebuie să aibe, în mod constant, activitate de inovaţie. Prin cooperarea în domeniul cercetării-dezvoltării se oferă posibilitatea creşterii volumului acestei activităţi efectuate de către IMM, astfel încât acestea să poată concura efectiv cu agenţii economici mai puternici de pe piaţă.

2.2.Pieţe relevante

40.Cheia definirii pieţei relevante, când se evaluează efectele unui acord de cercetare-dezvoltare, este identificarea acelor produse, tehnologii sau eforturi în direcţia cercetării-dezvoltării, care vor acţiona ca o constrângere la competitivitate asupra părţilor. La un capăt al spectrului situaţiilor posibile inovaţia poate conduce la realizarea unui produs sau a unei tehnologii, care să concureze pe o piaţă existentă a produselor sau a tehnologiilor. Este cazul cercetării-dezvoltării îndreptate către micile îmbunătăţiri sau diversificări, cum ar fi noi modele ale unui anumit produs. În acest caz efectele posibile privesc piaţa produselor existente. La celălalt capăt inovaţia poate avea drept rezultat un produs complet nou, care îşi creează propria piaţă (de exemplu, spectrul de acţiune al unui vaccin nou în cazul unei boli anterior incurabile). În acest caz pieţele existente sunt relevante numai dacă sunt într-un fel legate de inovaţia respectivă. Totuşi, majoritatea cazurilor privesc probabil situaţii între cele două extreme, de exemplu, situaţii în care efortul de inovare poate crea produse sau tehnologii care pe parcurs le înlocuiesc pe cele existente (de exemplu, CD care au înlocuit plăcile de pick-up). O analiză atentă a acestor situaţii poate necesita acoperirea atât a pieţelor existente, cât şi a impactului acordului asupra inovaţiei.

41.În cazul în care cooperarea se referă la cercetarea-dezvoltarea pentru îmbunătăţirea produselor existente, aceste produse existente, inclusiv substitutele apropiate, formează piaţa relevantă vizată de cooperare. Acest fapt rezultă din prevederile Instrucţiunilor privind definirea pieţei relevante, în vederea stabilirii părţii substanţiale de piaţă, emise de către Consiliul Concurenţei şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997.

42.Dacă eforturile în direcţia cercetării-dezvoltării au drept scop modificarea semnificativă a unui produs existent sau chiar realizarea unui produs nou care să îl înlocuiască pe cel existent, substituirea cu produsul existent poate fi imperfectă sau poate necesita mult timp. În consecinţă, produsele vechi şi cele potenţial înlocuitoare nu ar putea aparţine aceleiaşi pieţe relevante. Poate fi vizată totuşi piaţa pentru produsele existente, dacă există probabilitatea ca unirea eforturile de cercetare-dezvoltare să conducă la coordonarea comportamentului părţilor ca furnizori ai produselor existente. Exploatarea puterii pe piaţa existentă este totuşi posibilă numai dacă părţile luate împreună au o poziţie puternică atât în ceea ce priveşte piaţa produselor existente, cât şi capacitatea de a efectua activităţi de cercetare-dezvoltare.

43.Dacă cercetarea-dezvoltarea se referă la o componentă importantă a produsului finit, nu numai piaţa pentru această componentă poate fi relevantă pentru evaluare, dar şi piaţa existentă pentru produsul finit. De exemplu, dacă producătorii de automobile cooperează unii cu alţii în domeniul cercetării-dezvoltării pentru un nou tip de motor, piaţa automobilelor poate fi afectată de această cooperare în cercetare-dezvoltare. Piaţa pentru produsele finite este totuşi relevantă pentru evaluare numai dacă componenta vizată de cercetare-dezvoltare reprezintă un element-cheie din punct de vedere economic şi tehnic al acestor produse finite şi dacă părţile la acordul de cercetare-dezvoltare sunt concurenţi importanţi pentru produsele finite.

45.Metodologia de definire a pieţelor tehnologiilor urmează aceleaşi principii ca şi definirea pieţei produselor. Pornind de la tehnologia comercializată de către părţi, este nevoie să se identifice acele tehnologii către care se pot îndrepta clienţii, ca reacţie la o creştere uşoară, dar permanentă, a preţurilor pe piaţa relevantă. După identificarea acestor tehnologii se pot calcula cotele de piaţă, împărţind venitul obţinut de părţi din licenţiere la venitul total obţinut din licenţiere de către toţi vânzătorii de tehnologii substituibile.

46.Poziţia părţilor pe piaţa tehnologiilor existente este un criteriu relevant de evaluare atunci când cooperarea în cercetare-dezvoltare priveşte îmbunătăţirea semnificativă a tehnologiilor existente sau realizarea unei tehnologii noi care poate înlocui tehnologia existentă. Cota de piaţă a părţilor poate fi totuşi luată ca punct de plecare pentru această analiză. Pe piaţa tehnologiilor trebuie pus un accent deosebit pe concurenţa potenţială. Dacă agenţii economici care nu îşi licenţiază în mod curent tehnologiile pot intra pe piaţa tehnologiilor, aceştia ar putea restrânge capacitatea părţilor de a creşte preţul tehnologiilor lor.

47.Cooperarea în cercetare-dezvoltare poate să nu afecteze doar concurenţa pe pieţele existente, dar şi concurenţa în inovaţie. Este cazul în care cooperarea priveşte dezvoltarea unor produse/tehnologii noi care pot fie să le înlocuiască cândva pe cele existente - dacă sunt în curs de apariţie -, fie să urmărească o utilizare nouă care nu va conduce la înlocuirea produselor existente, ci va crea o cerere complet nouă.

48.În prima situaţie, care se regăseşte, de exemplu, în industria farmaceutică, procesul inovării este structurat de asemenea manieră încât este posibilă identificarea timpurie a polilor cercetării-dezvoltării. Polii cercetării-dezvoltării sunt eforturile de cercetare-dezvoltare îndreptate către un produs sau o tehnologie nouă şi substitutele pentru acea cercetare-dezvoltare, adică situaţia în care cercetarea-dezvoltarea are drept scop realizarea de produse sau tehnologii substituibile celor realizate prin cooperare şi care beneficiază de acces comparabil la resurse, precum şi de un grafic de timp similar. În acest caz se poate analiza dacă după acord au mai rămas suficienţi poli de cercetare-dezvoltare. Punctul de plecare al analizei este activitatea de cercetare-dezvoltare a părţilor. Apoi, trebuie identificaţi polii credibili de cercetare-dezvoltare aflaţi în concurenţă. Pentru a evalua credibilitatea polilor concurenţi trebuie luate în considerare următoarele aspecte: natura, domeniul şi dimensiunea altor posibile eforturi de cercetare-dezvoltare, accesul lor la resursele financiare şi umane, know-how/patente sau alte active specializate, precum şi viteza acestora de acţiune şi capacitatea lor de a exploata posibilele rezultate. Un pol de cercetare-dezvoltare nu este un concurent credibil dacă nu poate fi privit ca înlocuitor apropiat al efortului de cercetare-dezvoltare al părţilor din punctul de vedere, de exemplu, al accesului la resurse sau al timpului de reacţie.

49.În cea de-a doua situaţie eforturile inovatoare dintr-o ramură industrială nu sunt clar structurate pentru a face posibilă identificarea polilor cercetării-dezvoltării. În această situaţie Consiliul Concurenţei va încerca, doar în cazuri excepţionale, să evalueze impactul unei anumite cooperări în cercetarea-dezvoltarea privind inovaţia şi se va limita la evaluarea pieţelor produselor/tehnologiilor, care sunt legate de cooperarea în cercetarea-dezvoltarea respectivă.

50.Calcularea cotelor de piaţă atât pentru exceptarea categoriei, în conformitate cu prevederile "Regulamentului privind acordarea exceptării acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996", cât şi pentru evaluarea individuală a acestor acorduri trebuie să reflecte distincţia dintre pieţele existente şi concurenţa în inovaţie. La începutul cooperării punctul de referinţă este piaţa produselor susceptibile de îmbunătăţire sau înlocuire prin produse în curs de schimbare. Dacă acordul de cercetare-dezvoltare are drept scop doar îmbunătăţirea sau modernizarea produselor existente, această piaţă cuprinde produsele direct vizate de cercetare-dezvoltare. Cotele de piaţă pot fi astfel calculate pe baza valorii vânzărilor de produse existente. Dacă cercetarea-dezvoltarea are drept scop înlocuirea unui produs existent, noul produs, dacă va fi reuşit, va deveni un substitut pentru produsele existente. Pentru a evalua poziţia concurenţială a părţilor, este şi în acest caz posibil să se calculeze cotele de piaţă pe baza valorii vânzărilor de produse existente. În consecinţă, prevederile regulamentului sus-menţionat îşi bazează exceptarea, în aceste situaţii, pe cota de piaţă de pe "piaţa relevantă a produselor care pot fi îmbunătăţite sau înlocuite de produsele care fac obiectul contractului". Pentru exceptare, această cotă de piaţă nu poate depăşi 25 %.

51.Dacă cercetarea-dezvoltarea are drept scop punerea la punct a unui produs care va crea o cerere complet nouă, cotele de piaţă bazate pe vânzări nu pot fi calculate. Este posibilă doar o analiză a efectelor acordului asupra concurenţei în inovaţie. În consecinţă, regulamentul sus-menţionat exceptează aceste acorduri, indiferent de cota de piaţă, pentru o perioadă de şapte ani după introducerea produsului pe piaţă. Totuşi, beneficiul exceptării categoriei poate fi retras, dacă acordul elimină concurenţa efectivă în inovaţie. După perioada de şapte ani, pot fi calculate cotele de piaţă pe baza vânzărilor, aplicându-se pragul de cotă de piaţă de 25%.

2.3.1.Natura acordului

53.De altfel, cooperarea în cercetare-dezvoltare între părţi neconcurente, în general, nu restrânge concurenţa. Un acord de cooperare încheiat între agenţi economici neconcurenţi poate avea totuşi efecte de închidere a pieţei care să îl încadreze în prevederile art. 5 alin. (1) din lege, dacă se referă la exclusivitate în exploatarea rezultatelor şi dacă una dintre părţile la acord deţine o cotă semnificativă pe piaţa tehnologiei, fără de care nu se pot exploata rezultatele. Relaţia concurenţială dintre părţi trebuie analizată în contextul pieţelor existente afectate şi/sau al inovaţiei. Dacă părţile nu reuşesc să efectueze în mod independent activitatea de cercetare-dezvoltare necesară, nu există nici o concurenţă care să poată fi restrânsă. Acest lucru este valabil, de exemplu, pentru agenţii economici care îşi pun laolaltă priceperea, tehnologiile şi alte resurse. Problema concurenţei potenţiale trebuie evaluată pe baze realiste. De exemplu, părţile nu pot fi definite ca potenţiali concurenţi pentru simplul motiv că prin cooperare îşi pot permite să desfăşoare activităţi de cercetare-dezvoltare. Întrebarea decisivă este dacă fiecare parte, separat, are mijloacele necesare, ca active, know-how şi alte resurse, pentru realizarea activităţii de cercetare-dezvoltare.

54.Cooperarea prin subcontractarea activităţii de cercetare-dezvoltare pe care anterior agentul economic, care comandă această activitate, o realiza cu forţe proprii, activitate captivă, se realizează de agenţi economici specializaţi, institute de cercetări sau centre universitare, care nu operează în sensul exploatării rezultatelor. În mod tipic, aceste acorduri se combină cu un transfer de know-how şi/sau cu o clauză de livrare exclusivă a posibilelor rezultate. Datorită raporturilor de complementaritate în care se află părţile aflate în cooperare, în aceste situaţii nu se aplică art. 5 alin. (1) din lege.

57.Acordurile de cercetare-dezvoltare care nu pot fi evaluate de la bun început ca fiind clar nerestrictive pot intra sub incidenţa prevederilor art. 5 alin. (1) din lege şi trebuie analizate în contextul lor economic. Acest lucru este valabil pentru cooperarea în cercetare-dezvoltare, stabilită într-o etapă foarte apropiată de lansarea pe piaţă şi care a fost convenită între agenţi economici concurenţi, fie pe pieţele produselor/tehnologiilor existente, fie pe pieţele inovării.

2.3.2.Puterea pe piaţă şi structura pieţelor

58.Cooperarea în cercetare-dezvoltare poate avea efecte negative pe piaţă în trei privinţe: în primul rând, aceasta poate restrânge inovaţia, în al doilea rând, poate genera coordonarea comportamentului părţilor pe pieţele existente şi, în al treilea rând, pot apărea probleme de închidere a pieţei, la nivelul exploatării rezultatelor. Există probabilitatea apariţiei acestor tipuri de efecte negative pe pieţe, atunci când părţile din cooperare au o putere semnificativă pe pieţele existente şi/sau când concurenţa în inovare este semnificativ redusă. Fără putere pe piaţă nu există stimulentul coordonării comportamentului pe pieţele existente sau al reducerii ori încetinirii inovaţiei. Probleme de închidere a pieţei pot apărea numai în contextul cooperării, care implică cel puţin un agent economic cu putere de piaţă semnificativă în ceea ce priveşte o tehnologie foarte importantă sau exploatarea exclusivă a rezultatelor.

59.Nu există un prag absolut al cotei de piaţă care să indice faptul că un acord de cercetare-dezvoltare creează un anumit grad de putere pe piaţă, încadrându-se astfel la art. 5 alin. (1). Totuşi, acordurile de cercetare-dezvoltare sunt exceptate dacă au fost încheiate între părţi cu o cotă de piaţă combinată care nu depăşeşte 25 % şi dacă îndeplinesc celelalte condiţii de aplicare a prevederilor "Regulamentului privind acordarea exceptării acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996". Prin urmare, la majoritatea acordurilor de cercetare-dezvoltare efectele restrictive trebuie analizate numai în cazul în care cota de piaţă combinată a părţilor depăşeşte 25 %.

61.În cazul în care cercetarea-dezvoltarea are ca obiect îmbunătăţirea sau modernizarea produselor/tehnologiilor existente, posibilele efecte privesc pieţele relevante ale acelor produse/tehnologii existente. Efectele asupra preţurilor, producţiei şi/sau inovaţiei sunt totuşi posibile numai dacă părţile împreună au o poziţie puternică, intrarea pe piaţa respectivă este dificilă şi sunt identificabile puţine alte activităţi de inovare. În plus, dacă cercetarea-dezvoltarea priveşte numai un input relativ minor al produsului finit, efectele asupra concurenţei la produsele finite sunt limitate. În general, trebuie făcută deosebirea între acordurile de cercetare-dezvoltare pure şi cooperarea mai cuprinzătoare, care implică diferite etape de exploatare a rezultatelor, de exemplu licenţiere, producţie, comercializare. După cum s-a menţionat mai sus, acordurile de cercetare-dezvoltare pure se încadrează rareori la art. 5 alin. (1) din lege. Acest lucru este valabil mai ales pentru cercetarea-dezvoltarea îndreptată spre îmbunătăţirea limitată a produselor/tehnologiilor existente. Dacă în această situaţie cooperarea în cercetare-dezvoltare cuprinde exploatarea în comun numai prin licenţiere, sunt puţin probabile efectele restrictive, cum ar fi închiderea pieţei. Dacă sunt totuşi incluse producţia şi/sau comercializarea în comun a produselor/tehnologiilor uşor îmbunătăţite, cooperarea trebuie examinată mai îndeaproape. În primul rând, apariţia efectelor negative asupra preţurilor şi producţiei pe pieţele existente este mai probabilă dacă în această situaţie sunt implicaţi concurenţi puternici. În al doilea rând, cooperarea se poate apropia mai mult de cazul acordului de producţie pentru că activităţile de cercetare-dezvoltare nu pot forma de facto centrul de greutate al unei asemenea colaborări.

62.În cazul în care cercetarea-dezvoltarea este îndreptată către un produs sau o tehnologie complet nouă, care îşi creează propria piaţă, efectele asupra preţului şi nivelului producţiei pe pieţele existente sunt puţin probabile. Analiza trebuie să se axeze pe posibilele restricţii asupra inovării, privind, de exemplu, calitatea şi varietatea viitoarelor produse/tehnologii sau viteza de inovare. Aceste efecte restrictive pot apărea când doi sau mai mulţi agenţi economici angajaţi în realizarea unui produs nou încep să coopereze în etapa în care fiecare, separat, se află aproape de lansarea produsului. În acest caz inovaţia poate fi restrânsă chiar şi de un acord de cercetare-dezvoltare pur. Totuşi, în general, cooperarea în cercetare-dezvoltare privind produsele complet noi este proconcurenţială. Acest principiu nu se modifică semnificativ dacă este vorba de exploatarea în comun a rezultatelor, nici chiar dacă este vorba de comercializarea în comun. Într-adevăr, aspectul exploatării în comun a rezultatelor în aceste situaţii este relevant numai atunci când problema închiderii accesului la tehnologiile de vârf este importantă. Aceste probleme nu ar apărea totuşi dacă părţile ar acorda licenţe unei terţe părţi.

63.Majoritatea acordurilor de cercetare-dezvoltare se vor situa undeva între cele două situaţii prevăzute la pct. 61 şi 62. Ele pot avea deci efecte asupra inovaţiei, precum şi repercusiuni asupra pieţelor existente. În consecinţă, atât piaţa existentă, cât şi efectul asupra inovaţiei pot avea relevanţă pentru evaluarea cu privire la poziţia combinată a părţilor. Se vor avea în vedere: indicele de concentrare, numărul de agenţi economici/inovatori şi condiţiile de intrare pe piaţă. În unele cazuri pot apărea atât efecte restrictive asupra preţului/nivelului de producţie pe pieţele existente, cât şi efecte negative asupra inovării prin încetinirea vitezei de dezvoltare. De exemplu, dacă pe piaţa existentă a unei tehnologii concurenţii semnificativi cooperează pentru a pune la punct o nouă tehnologie care într-o zi poate înlocui produsele existente, această cooperare va avea probabil efecte restrictive, dacă părţile au o putere de piaţă semnificativă, ceea ce ar stimula exploatarea ei, şi dacă au şi o poziţie puternică în ceea ce priveşte cercetarea-dezvoltarea. Un efect similar poate apărea dacă un agent economic important de pe piaţa existentă cooperează cu un concurent mult mai mic sau potenţial, care tocmai se pregăteşte să lanseze pe piaţă un produs/tehnologie nouă, care poate periclita poziţia agentului existent.

64.Acordurile pot ieşi din cadrul categoriei exceptate, indiferent de puterea pe piaţă a părţilor. Acest lucru este valabil, de exemplu, pentru acordurile care restrâng accesul unei părţi la rezultatele activităţii, pentru că aceste acorduri, de regulă, nu promovează progresul tehnic şi economic printr-o diseminare crescută a cunoştinţelor tehnice între părţi. "Regulamentul privind acordarea exceptării acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996" prevede o exceptare specifică de la această regulă generală în cazul centrelor universitare, institutelor de cercetare sau firmelor specializate, care oferă activitatea de cercetare-dezvoltare ca serviciu şi care nu acţionează în vederea exploatării industriale a rezultatelor cercetării şi dezvoltării. Acordurile care conţin drepturi de acces exclusiv pot îndeplini, dacă se încadrează la art. 5 alin. (1) din lege, criteriile de exceptare prevăzute la art. 5 alin. (2) din lege, mai ales dacă drepturile de acces exclusiv sunt indispensabile economic, avându-se în vedere piaţa, riscurile şi nivelul investiţiilor necesare pentru exploatarea rezultatelor cercetării şi dezvoltării.

2.4.1.Beneficiile economice

65.Majoritatea acordurilor de cercetare-dezvoltare, cu sau fără exploatarea în comun a rezultatelor, aduc beneficii economice prin economisirea costurilor şi prin schimbul eficient de idei şi experienţă, ceea ce conduce la apariţia de produse şi tehnologii îmbunătăţite sau noi care se realizează mai rapid decât de obicei. În aceste condiţii este rezonabil să se prevadă exceptarea acestor acorduri care duc la restrângerea concurenţei până la un prag al cotei de piaţă sub care se poate presupune, în sensul aplicării art. 5 alin. (2) din lege, că, în general, efectele pozitive ale acordurilor de cercetare-dezvoltare vor prevala asupra oricăror efecte negative asupra concurenţei.

2.4.2.Indispensabilitatea

67.Un acord de cercetare-dezvoltare nu poate fi exceptat dacă impune restricţii care nu sunt strict necesare atingerii beneficiilor scontate. Clauzele specifice, enumerate la art. 7 din "Regulamentul privind acordarea exceptării acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996", vor face de obicei imposibilă exceptarea, chiar şi în cazul unei evaluări individuale. Acestea pot fi considerate deci un bun indicator al restricţiilor care nu sunt indispensabile cooperării.

2.4.3.Menţinerea concurenţei

68.Nu va fi posibilă exceptarea dacă părţilor li se oferă posibilitatea eliminării concurenţei pe o parte substanţială a pieţei produselor/tehnologiilor respective. Dacă, în urma încheierii unui acord de cercetare-dezvoltare, un agent economic este dominant sau devine dominant, fie pe pieţele existente, fie în ceea ce priveşte inovaţia, acordul în cauză produce efecte anticoncurenţiale în sensul art. 5 din lege şi, în principiu, nu poate fi exceptat. Referitor la inovaţie, acest lucru este valabil dacă, de exemplu, acordul combină singurii doi poli existenţi ai cercetării.

70.La începutul cooperării nu se ştie dacă aceasta va avea succes şi nu se cunosc o serie de factori, cum ar fi viitoarea poziţie pe piaţă a părţilor şi dezvoltarea viitoare a pieţelor produselor şi tehnologiilor. În consecinţă, evaluarea la momentul realizării cooperării se limitează la pieţele de tehnologii şi produse existente şi/sau la pieţele de inovaţie, conform descrierii din prezentul capitol. Dacă pe baza analizei nu este probabilă eliminarea concurenţei, acordul de cercetare-dezvoltare poate beneficia de exceptare. Această exceptare va acoperi în mod normal durata etapei de cercetare-dezvoltare plus, în ceea ce priveşte produce-rea şi comercializarea în comun a rezultatelor, o etapă suplimentară pentru posibila lansare şi introducere pe piaţă. Motivul pentru care se include această etapă suplimentară de exceptare este acela că agenţii economici care ajung primii pe piaţă cu un produs sau cu o tehnologie nouă vor beneficia iniţial de segmente mari de piaţă, iar cercetarea-dezvoltarea realizată cu succes este adeseori răsplătită prin protejarea proprietăţii intelectuale. Poziţia puternică pe piaţă, datorată acestui "avantaj al primului venit", nu poate fi în mod normal interpretată ca eliminare a concurenţei. Prin urmare, categoria exceptată acoperă acordurile de cercetare-dezvoltare pentru o perioadă suplimentară de 7 ani, adică dincolo de etapa cercetării-dezvoltării, indiferent dacă părţile obţin în această perioadă o cotă de piaţă mare pentru produsele sau tehnologiile noi. Acest lucru este valabil şi în situaţia evaluării individuale a cazurilor care nu se încadrează în prevederile "Regulamentului privind acordarea exceptării acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996", cu condiţia îndeplinirii criteriilor pentru celelalte aspecte ale acordului, prevăzute la art. 5 alin. (2) din lege. Aceasta nu exclude posibilitatea îndeplinirii criteriilor cuprinse la art. 5 alin. (2) şi pe o perioadă mai mare de 7 ani, dacă se poate demonstra că acea perioadă reprezintă perioada minimă necesară pentru a garanta o recuperare adecvată a investiţiilor făcute.

CAPITOLUL III:Acordurile de producţie (inclusiv acordurile de specializare)

3.1.Definiţie

72.Acordurile privind producţia sunt de mai multe tipuri, în funcţie de formă şi obiect. Ele pot avea forma producţiei în comun în cadrul unei societăţi în comun, adică a unei societăţi controlate în comun care activează în unul sau mai multe sectoare de producţie, sau pot fi acorduri de specializare ori de subcontractare, prin care una dintre părţi se angajează să fabrice un anumit produs. Aceste instrucţiuni nu se ocupă de societăţile în comun care fac obiectul Regulamentului privind autorizarea concentrărilor economice, emis de către Consiliul Concurenţei.

73.În general, se disting 3 categorii de acorduri privind producţia: acorduri privind producţia în comun, prin care părţile convin să fabrice în comun anumite produse, acorduri de specializare unilaterală sau reciprocă, prin care părţile convin în mod unilateral sau reciproc să sisteze fabricarea unui produs pe care să îl cumpere de la cealaltă parte, şi acorduri de subcontractare, prin care o parte, contractorul, încredinţează celeilalte părţi, subcontractorul, fabricarea unui produs.

3.2.Pieţele relevante

75.Pentru a evalua raporturile concurenţiale dintre părţile acordului trebuie definită în primul rând piaţa sau pieţele relevante ale produsului şi pieţele geografice afectate de cooperare, adică piaţa sau pieţele produsului care face obiectul acordului. În al doilea rând, un acord privind producţia mai poate afecta, pe lângă piaţa produsului care face obiectul acordului, şi comportamentul concurenţial al părţilor pe pieţele riverane acesteia, situate faţă de ea în amonte, în aval sau în vecinătatea lor pe acelaşi nivel. Totuşi, efectele pe pieţele riverane apar doar dacă, în urma cooperării pe o piaţă, rezultă ca necesară coordonarea comportamentului concurenţial pe o altă piaţă, adică atunci când pieţele sunt interdependente şi când părţile deţin poziţii importante pe pieţele riverane.

3.3.1.Natura acordului

78.Pe lângă problemele legate de cooperare, acordurile privind producţia pot avea, de asemenea, efecte negative pentru terţe părţi, cum ar fi problemele privind închiderea pieţelor pentru acestea. Ele nu sunt cauzate de o relaţie concurenţială între părţi, ci de o poziţie puternică pe piaţă a cel puţin uneia dintre părţi, de exemplu pe o piaţă din amonte pentru un component-cheie, care dă posibilitatea părţilor să majoreze costurile rivalilor lor pe o piaţă din aval în contextul unei relaţii mai mult pe verticală sau complementare între părţile cooperante. De aceea, în cazul fabricării în comun a unui component important sau în cazul acordurilor de subcontractare, trebuie analizată în primul rând posibilitatea închiderii pieţei.

79.În afara cazului în care apare problema închiderii pieţei, acordurile privind producţia, încheiate între părţi care nu sunt concurenţi, nu intră în mod normal sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege. Nu intră sub incidenţa art. 5 din lege nici acordurile prin care inputurile sau componentele care anterior erau fabricate pentru consumul propriu, producţia captivă, sunt cumpărate de la un terţ în baza unui acord de subcontractare ori specializare unilaterală. Este exceptat cazul în care există indicii că agentul economic care anterior a produs doar pentru consumul propriu putea intra pe piaţa vânzărilor de produse finite către terţi, piaţa producţiei necaptive, fără să înregistreze costuri sau riscuri suplimentare semnificative, ca răspuns la modificările permanente, dar mici ale preţurilor pe pieţele cu care are legături.

81.Dacă părţile la acord înregistrează în comun doar o mică parte din costurile lor totale, este mică probabilitatea de a apărea un efect asupra comportamentului concurenţial al părţilor care au calitatea de furnizori. De exemplu, se poate presupune că există costuri în comun mici atunci când doi sau mai mulţi agenţi economici convin să coopereze printr-o specializare sau fabricare în comun a unui produs intermediar care reprezintă doar o mică parte din cheltuielile de producţie pentru fabricarea unui produs finit şi, ca urmare, din cheltuielile totale. La fel se pune problema în cazul unui acord de subcontractare între concurenţi, prin care inputul cumpărat de unul dintre concurenţi de la celălalt reprezintă doar o mică parte din costurile de producţie aferente produsului finit. Se poate aprecia, de asemenea, că există costuri în comun reduse atunci când părţile fabrică în comun un produs finit, dar într-o cantitate mică faţă de producţia lor totală de astfel de produse. Chiar în cazul în care se realizează în comun o cantitate semnificativă cheltuielile în comun pot fi totuşi reduse sau moderate dacă produsul care face obiectul cooperării este eterogen şi implică un marketing costisitor.

83.Acordurile prin care se fixează preţurile de vânzare ale părţilor, se limitează producţia sau se împart pieţele ori grupurile de clienţi restricţionează concurenţa şi intră sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege, cu următoarele excepţii:

b)când o societate în comun de producţie, care realizează şi distribuţia produselor sale, fixează preţul de vânzare al acestor produse, cu condiţia ca fixarea preţului de către societatea în comun să fie efectul integrării diferitelor funcţii, adică societatea în comun să fie considerată ca având funcţionare deplină, aşa cum este definită funcţionarea deplină în Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice.

3.3.2.Puterea de piaţă şi structura pieţei

86.Acordurile de specializare unilaterală sau reciprocă, precum şi cele de producţie în comun sunt exceptate dacă pe piaţa relevantă cota de piaţă rezultată din combinarea cotelor de piaţă ale celor două părţi la acord nu depăşeşte 20 % şi dacă celelalte condiţii pentru aplicarea prevederilor "Regulamentului privind acordarea exceptării acordurilor de specializare de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996" sunt îndeplinite. De aceea, efectele de restricţionare ale acordurilor care intră în categoria exceptată trebuie analizate doar în cazul în care cota de piaţă combinată a părţilor depăşeşte 20 %.

88.De obicei analiza se referă doar la piaţa/pieţele relevantă/relevante pe care are loc cooperarea. În anumite circumstanţe, cum ar fi situaţia în care părţile deţin împreună o cotă de piaţă importantă pe piaţa din amonte, din aval sau pe alte pieţe aflate în strânsă legătură cu pieţele pe care are loc cooperarea, este necesar să fie analizate şi aceste pieţe riverane. Aceasta se aplică în special la cooperările pe pieţele din amonte, realizate de agenţi economici care deţin şi pe pieţele din aval cote de piaţă comune, semnificative. În mod similar, dacă părţile deţin singure cote de piaţă importante, ca furnizori sau cumpărători de un anumit input, poate să fie necesară şi analizarea problemelor de închidere a pieţei.

89.În cazul în care cota de piaţă combinată a părţilor este mai mare de 20 % trebuie evaluate efectele acordului privind producţia pe piaţă. Pentru aceasta gradul de concentrare al pieţei şi cotele de piaţă sunt elemente esenţiale. Cu cât cota de piaţă combinată a părţilor este mai mare, cu atât este mai mare gradul de concentrare pe piaţa pe care se încheie acordul. Totuşi, o cotă de piaţă comună, cu puţin peste gradul stabilit prin regulamentul sus-menţionat, nu implică întotdeauna un grad mare de concentrare a pieţei. De exemplu, o cotă de piaţă comună, cu puţin peste 20 %, poate apărea pe o piaţă cu un grad moderat al concentrării, HHI situat sub 1.800. Într-un astfel de caz este mică probabilitatea unor efecte de restricţionare a concurenţei. Totuşi, pe o piaţă cu un grad mai mare de concentrare o cotă comună mai mare de 20 % poate, împreună cu alte elemente, determina restricţionări ale concurenţei (exemplul 1 din anexa la cap. III). Situaţia se schimbă dacă piaţa este foarte dinamică, cu intrări frecvente pe piaţă şi cu o structură care se schimbă, de asemenea, frecvent.

91.În anumite circumstanţe, un acord de cooperare încheiat între concurenţi potenţiali poate crea, de asemenea, probleme privind concurenţa. Situaţia se limitează totuşi la cazurile în care un agent economic puternic pe o piaţă cooperează cu un agent economic a cărui intrare pe piaţă este aproape sigură, de exemplu cu un furnizor puternic al aceluiaşi produs sau serviciu, care acţionează pe o piaţă geografică învecinată. Reducerea concurenţei potenţiale creează probleme deosebite dacă la momentul respectiv concurenţa pe piaţă este deja mică şi se manifestă în special prin teamă faţă de noile intrări.

92.Fabricarea în comun a unui component de bază sau a unui alt input pentru realizarea produsului finit al părţilor poate avea efecte negative pe piaţă, atunci când apar:

93.Probleme similare pot apărea atunci când un agent economic comandă unui concurent al său, în baza unui acord de subcontractare, un component de bază sau un alt input pentru realizarea produsului său final. Aceasta poate duce la:

3.4.1.Beneficii economice

95.Se poate admite că majoritatea acordurilor privind producţia generează unele beneficii economice sub forma economiilor de scară sau de scop ori sub forma unor tehnologii de producţie îmbunătăţite, în afara cazului în care aceste acorduri sunt instrumente pentru fixarea preţurilor, limitarea producţiei sau a distribuţiei şi alocarea clienţilor. În aceste condiţii este justificată exceptarea acordurilor care au ca efect restricţionarea concurenţei, ale căror părţi deţin un segment de piaţă comun, situat sub o limită sub care se presupune că în general, în aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2), efectele pozitive ale acordurilor privind producţia prevalează asupra oricăror efecte negative asupra concurenţei. De aceea, acordurile care privesc specializările unilaterale sau reciproce, precum şi acordurile care privesc producţia în comun sunt categorii exceptate, cu condiţia să nu conţină clauze care să le excludă de la exceptare, iar părţile la acord să deţină în comun o cotă de piaţă care să nu depăşească 20 % pe piaţa relevantă.

3.4.3.Menţinerea concurenţei

98.Nu va fi posibilă nici o exceptare dacă părţile acţionează în scopul eliminării concurenţei pe o parte substanţială a pieţei produsului. Atunci când, ca urmare a punerii în aplicare a acordului privind producţia, un agent economic este într-o poziţie dominantă sau dobândeşte o astfel de poziţie, acordul în cauză are efecte anticoncurenţiale în sensul prevederilor art. 5 din lege şi nu poate fi, în principiu, exceptat. Această analiză se va face pe piaţa relevantă a produsului care face obiectul cooperării şi pe pieţele riverane, după caz.

CAPITOLUL IV:Acordurile de cumpărare

4.1.Definiţie

101.Achiziţiile în comun pot implica acorduri pe orizontală, precum şi pe verticală. În aceste cazuri este necesară o analiză în două etape. Mai întâi, acordurile pe orizontală trebuie evaluate în concordanţă cu principiile descrise în prezentele instrucţiuni. Dacă evaluarea conduce la concluzia că o cooperare între concurenţi în domeniul achiziţiilor este acceptabilă, va fi necesară încă o evaluare pentru a se examina acordurile pe verticală, încheiate cu furnizori sau cu vânzători individuali. Această din urmă evaluare va respecta regulile din "Regulamentul privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale" şi din "Instrucţiunile privind aplicarea art. 5 din Legea nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale".

102.Un exemplu poate fi asociaţia formată de un grup de detailişti pentru cumpărarea în comun a produselor. Acordurile pe orizontală încheiate între membrii asociaţiei sau deciziile adoptate de către asociaţie trebuie mai întâi evaluate ca acorduri pe orizontală, în conformitate cu prezentele instrucţiuni. Numai dacă această evaluare este pozitivă devine relevantă evaluarea acordurilor pe verticală, încheiate în consecinţă între asociaţie şi membrii individuali sau între asociaţie şi furnizori. Acordurile sunt acoperite, în anumite limite, prin "Regulamentul privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale". Acordurile care nu se încadrează la exceptarea pe verticală a categoriilor nu vor fi considerate ilegale, dar vor necesita o examinare individuală.

4.2.Pieţele relevante

104.Definirea pieţelor de achiziţii relevante respectă principiile descrise în "Instrucţiunile cu privire la definirea pieţei relevante, în scopul stabilirii părţii substanţiale de piaţă", emise de către Consiliul Concurenţei, şi se bazează pe conceptul de substituibilitate în vederea identificării restrângerilor concurenţiale. Singura diferenţă la definirea "pieţei de vânzări" este că substituibilitatea trebuie definită din punctul de vedere al ofertei, nu din punctul de vedere al cererii. Cu alte cuvinte, alternativele la nivelul furnizorilor sunt decisive în identificarea constrângerilor concurenţiale asupra cumpărătorilor. Acestea pot fi analizate, de exemplu, prin examinarea reacţiei furnizorilor la o scădere mică, dar de durată a preţurilor. Dacă se defineşte piaţa, cota de piaţă poate fi calculată ca fiind procentul pe care îl reprezintă achiziţiile făcute de părţi din totalul vânzărilor de produse sau servicii pe piaţa relevantă (vezi exemplul 1 din anexa la cap. IV).

105.Dacă părţile sunt şi concurente pe una sau mai multe pieţe de vânzare, aceste pieţe sunt şi ele relevante pentru evaluare. Restrângerile de concurenţă pe aceste pieţe sunt mai proba-bile dacă părţile vor câştiga putere pe piaţă prin coordonarea comportamentului lor şi dacă părţile deţin în comun un procent semnificativ din totalul costurilor. Acesta este, de exemplu, cazul detailiştilor care sunt activi pe aceeaşi piaţă cu amănuntul relevantă şi achiziţionează împreună o cantitate semnificativă din produsele pe care le oferă apoi spre revânzare. Este, de asemenea, valabil când fabricanţii şi vânzătorii concurenţi ai unui produs finit achiziţionează în comun un procent ridicat din inputurile lor.

4.3.1.Natura acordului

106.Prin însăşi natura lor acordurile de achiziţii comune se încheie între agenţii economici care concurează pe piaţa de achiziţii. Dacă însă este vorba de cooperarea între cumpărători concurenţi care nu sunt activi pe aceeaşi piaţă relevantă din aval (de exemplu, detailiştii care sunt activi pe pieţe geografice diferite şi care nu pot fi consideraţi concurenţi potenţiali în mod realist), art. 5 alin. (1) din lege se aplică foarte rar, cu excepţia situaţiei în care părţile au o poziţie puternică pe pieţele de achiziţii, lucru care poate fi folosit pentru a afecta poziţia concurenţială a altor agenţi economici pe pieţele lor de vânzare.

4.3.2.Puterea pe piaţă şi structura pieţei

109.Punctul de plecare al analizei este examinarea puterii de cumpărare a părţilor. Se poate considera că există putere de cumpărare dacă un acord de cumpărare reprezintă un procent suficient de mare din volumul total al pieţei de achiziţii, astfel încât preţurile să poată fi împinse sub nivelul concurenţei ori accesul la piaţă să fie împiedicat pentru cumpărătorii concurenţi. Un nivel ridicat al puterii de cumpărare asupra furnizorilor de pe piaţă poate genera ineficienţe, cum ar fi scăderea calităţii, diminuarea eforturilor de inovare sau chiar ofertă inacceptabilă.

Principalele preocupări în contextul puterii de cumpărare trebuie să vizeze împiedicarea transmiterii către consumatorii din aval a preţurilor mai scăzute şi faptul că acest lucru poate provoca creşteri ale costurilor la concurenţii cumpărătorului pe pieţele de vânzare, pentru că furnizorii vor încerca să recupereze reducerile de preţ pentru un grup de clienţi prin creşterea preţurilor la alt grup de clienţi sau concurenţii vor avea acces mai scăzut la furnizorii eficienţi. În consecinţă, pieţele de achiziţii şi pieţele de vânzare se caracterizează prin interdependenţă, aşa cum se prezintă în continuare:

111.În primul rând, costurile mai mici de achiziţii care derivă din exercitarea puterii de cumpărare nu pot fi considerate proconcurenţiale dacă cumpărătorii au împreună putere pe piaţa de vânzare. În acest caz economiile înregistrate la costuri nu se vor transmite la consumatori. Cu cât părţile au o putere combinată mai mare pe pieţele lor de vânzare, cu atât creşte stimulentul ca ele să îşi coordoneze comportamentul ca vânzători. Acest lucru poate fi facilitat dacă părţile ajung la un nivel ridicat de participare a costurilor prin achiziţiile în comun. De exemplu, dacă un grup de detailişti mari cumpără împreună un procent ridicat din achiziţiile lor, un procent ridicat din totalul costurilor lor va fi comun. Efectele negative ale achiziţiilor în comun pot fi deci similare producţiei în comun.

112.În al doilea rând, puterea pe pieţele de vânzare poate fi creată sau amplificată prin puterea de cumpărare care este folosită pentru a obstrucţiona concurenţii sau pentru a creşte costurile rivalilor. Deţinerea unei puteri de cumpărare semnificative de către un grup de clienţi poate duce la obstrucţionarea cumpărătorilor concurenţi prin limitarea accesului lor la furnizorii eficienţi. De asemenea, aceasta poate să producă creşteri ale costurilor concurenţilor pentru că furnizorii vor încerca să îşi recupereze reducerile de preţ la un grup de consumatori prin creşteri de preţ la alt grup de consumatori (de exemplu, discriminarea detailiştilor de către furnizori în ceea ce priveşte rabatul acordat). Acest lucru este posibil numai dacă furnizorii de pe pieţele de achiziţii au şi ei un anume grad de putere pe piaţă. În ambele cazuri concurenţa pe pieţele de vânzare poate fi restrânsă în continuare prin puterea de cumpărare.

113.În majoritatea cazurilor probabilitatea existenţei unei puteri de piaţă este mică atunci când părţile la acord au o cotă comună pe piaţa de achiziţii mai mică de 15 % sau o cotă comună pe piaţa de vânzări, de asemenea, sub 15 %. La aceste niveluri ale segmentelor de piaţă este foarte probabil să fie îndeplinite condiţiile de exceptare de la art. 5 alin. (2) din lege, dar aceasta se va stabili doar în urma analizei cazului. Legea concurenţei stabileşte la art. 8 că prevederile art. 5 din lege nu se aplică în cazul agenţilor economici la care cifra de afaceri pentru exerciţiul financiar precedent recurgerii la comportamente susceptibile a fi calificate practici anticoncurenţiale nu depăşeşte un plafon stabilit anual de către Consiliul Concurenţei, iar cota de piaţă deţinută de părţi nu depăşeşte 5 %.

4.4.3.Menţinerea concurenţei

117.Exceptarea nu este posibilă dacă părţilor li se dă posibilitatea să elimine concurenţa pe o parte substanţială a pieţei produselor/tehnologiilor respective. Această evaluare trebuie să acopere pieţele de achiziţii şi de vânzare.

Segmentele de piaţă combinate ale părţilor pot fi considerate ca punct de plecare. Trebuie apoi să se analizeze dacă aceste segmente de piaţă indică o poziţie dominantă şi dacă există factori de atenuare, cum ar fi puterea furnizorilor pe pieţele de achiziţii sau intrarea potenţială pe pieţele de vânzare. Dacă în urma încheierii unui acord de cumpărare un agent economic este sau devine dominant pe piaţa de achiziţii sau de vânzări, acordul respectiv care produce efecte anticoncurenţiale în sensul art. 5 din lege nu poate fi, în principiu, exceptat.

CAPITOLUL V:Acordurile de comercializare

5.1.Definiţie

118.Acordurile la care se referă prezentul capitol au ca obiect cooperarea dintre concurenţi în domeniul vânzării, distribuţiei sau promovării produselor lor. Aceste acorduri pot avea un domeniu foarte variat şi larg, depinzând de funcţiile de marketing care sunt vizate de cooperare. La un capăt al spectrului există vânzarea în comun care duce la stabilirea în comun a tuturor aspectelor comerciale legate de vânzarea produsului, inclusiv preţul. La celălalt capăt există acorduri mai limitate care se referă doar la o anumită funcţie de marketing, cum ar fi distribuţia, activitatea de service sau activitatea publicitară.

119.Dintre aceste acorduri mai limitate cel mai important pare să fie acordul de distribuţie. Acest tip de acorduri face în general obiectul "Regulamentului privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale" şi al "Instrucţiunilor privind aplicarea art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale", exceptând situaţia în care părţile sunt concurenţi reali sau potenţiali. În acest caz regulamentul de mai sus acoperă numai acordurile pe verticală nereciproce dintre concurenţi, dacă:

c)furnizorul este un prestator de servicii la mai multe niveluri comerciale, în timp ce cumpărătorul nu prestează servicii concurente la nivelul comercial la care achiziţionează serviciile contractuale.

Dacă concurenţii convin să îşi distribuie produsele pe bază de reciprocitate, există posibilitatea ca acordurile să aibă ca obiect sau efect împărţirea pieţelor între părţi ori să ducă la înţelegeri secrete ilegale. Acest lucru este valabil şi pentru acordurile nereciproce dintre concurenţii care depăşesc o anumită mărime. Aceste acorduri trebuie în primul rând evaluate conform principiilor expuse mai jos. Dacă evaluarea conduce la concluzia că o cooperare între concurenţi în domeniul distribuţiei este, în principiu, acceptabilă, va fi necesară o altă evaluare pentru a se examina restricţionările pe verticală incluse în aceste acorduri.

5.2.Pieţe relevante

5.3.1.Natura acordului

122.Acordurile de comercializare la care se referă prezentul capitol intră sub incidenţa regulilor de concurenţă numai dacă părţile la acord sunt concurente. Dacă în mod clar părţile nu concurează între ele în ceea ce priveşte produsele sau serviciile vizate în acord, acesta nu poate crea probleme de concurenţă de natură orizontală. Acordul se poate încadra însă la art. 5 alin. (1) din lege dacă conţine restricţii pe verticală, cum ar fi restricţii asupra vânzărilor pasive, menţinerea preţurilor la revânzare etc. Acest lucru este valabil şi în cazul în care este obiectiv necesară o cooperare în comercializare pentru a permite unei părţi să intre pe o piaţă pe care nu ar fi putut intra separat, de exemplu din cauza costurilor aferente. O aplicare specifică a acestui principiu o reprezintă înţelegerile de tip consorţiu, care permit companiilor implicate să vină cu o ofertă credibilă pentru proiecte pe care nu ar fi putut să le realizeze sau să le oferteze în mod individual.

123.Principalele probleme de concurenţă în ceea ce priveşte acordurile de comercializare dintre concurenţi sunt: fixarea preţurilor şi tarifelor, împărţirea pieţelor şi trucarea licitaţiilor. Acordurile limitate doar la vânzarea în comun au de regulă ca obiect şi efect coordonarea politicii de preţuri între fabricanţii concurenţi. În acest caz acordurile nu numai că elimină concurenţa prin preţ dintre părţi, dar restrâng, de asemenea, şi volumul produselor livrate de participanţi în cadrul sistemului de repartizare a comenzilor. Prin urmare, acordurile restrâng concurenţa dintre părţi în ceea ce priveşte oferta şi limitează opţiunile cumpărătorilor, intrând astfel sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege.

125.În cazul înţelegerilor de comercializare care nu reuşesc să realizeze vânzarea în comun apar două probleme majore. Prima este aceea că o comercializare în comun oferă posibilitatea clară de a face un schimb de informaţii comerciale, mai ales în privinţa strategiei de comercializare şi a stabilirii preţurilor. A doua problemă este că, în funcţie de structura costurilor comercializării, un input semnificativ pentru costurile finale poate fi suportat în comun de către părţi. În consecinţă, concurenţa reală prin preţ la nivelul vânzărilor finale poate fi astfel limitată.

126.Problema majoră legată de înţelegerile de distribuţie dintre concurenţii care sunt activi pe pieţe geografice diferite este aceea că pot conduce sau pot fi un instrument de împărţire (alo-care) a pieţelor. În cazul acordurilor de distribuţie reciprocă a produselor (fiecare distribuie produsele celuilalt), părţile la acord îşi împart pieţele sau clienţii şi elimină concurenţa dintre ele. Chestiunea de bază la evaluarea acordurilor de acest tip este dacă acordul în cauză este obiectiv necesar părţilor pentru a pătrunde una pe piaţa celeilalte. În caz afirmativ, acordul nu creează probleme de concurenţă cu caracter orizontal. Totuşi, acordul de distribuţie se poate încadra la art. 5 alin. (1) din lege dacă conţine restricţii pe verticală, cum ar fi restricţii asupra vânzărilor pasive, menţinerii preţurilor la revânzare etc. Dacă acordul nu este obiectiv necesar părţilor pentru a pătrunde una pe piaţa celeilalte, atunci acesta intră sub incidenţa interdicţiei prevăzute la art. 5 alin. (1) din lege. Dacă acordul nu este reciproc, riscul împărţirii pieţei este mai mic. Trebuie totuşi să se analizeze dacă acordul nereciproc constituie baza unei înţelegeri mutuale între doi agenţi economici de a nu pătrunde unul pe piaţa celuilalt ori este un mijloc de control al accesului la piaţă sau al concurenţei din partea celor care intră venind de pe alte pieţe.

5.3.2.Puterea pe piaţă şi structura pieţei

128.Acordurile de comercializare dintre concurenţi, care nu privesc preţuri, tarife, partajarea pieţelor sau licitaţii, fac obiectul art. 5 alin. (1) din lege dacă părţile la acord au un anumit nivel de punere pe piaţă, conform art. 8 alin. (1) din lege. În majoritatea cazurilor, probabilitatea existenţei unei puteri de piaţă este mică atunci când părţile la acord au o cotă comună de piaţă mai mică de 15 %. La acest nivel al cotei comune de piaţă este foarte probabil să fie îndeplinite condiţiile de exceptare de la art. 5 alin. (2) din lege, dar aceasta se va stabili doar în urma analizei cazului. Legea concurenţei stabileşte la art. 8 alin. (1) că prevederile art. 5 nu se aplică în cazul agenţilor economici la care cifra de afaceri pentru exerciţiul financiar precedent recurgerii la comportamente susceptibile a fi calificate drept practici anticoncurenţiale nu depăşeşte un plafon stabilit anual de către Consiliul Concurenţei, iar cota de piaţă deţinută de părţi nu depăşeşte 5 %.

129.O cotă de piaţă situată peste 15 % nu indică în mod automat că acordul de cooperare poate avea efecte negative pe piaţă, dar implică o analiză mai atentă a impactului acordului de comercializare în comun asupra pieţei, care să cuprindă în primul rând evaluarea gradului de concentrare a pieţei. Cu cât piaţa este mai concentrată, cu atât sunt mai utile informaţiile privind preţurile sau strategiile de marketing pentru reducerea gradului de incertitudine şi cu atât sunt mai motivate părţile să recurgă la schimbul de astfel de informaţii. Părţile trebuie să demonstreze că efectele pozitive prevalează asupra restricţionărilor concurenţei.

5.4.1.Beneficiile economice

130.Eficienţele care trebuie luate în considerare la evaluarea posibilei exceptări a acordului de comercializare în comun vor depinde de natura activităţii. În general, fixarea preţurilor nu se poate justifica decât dacă este indispensabilă pentru integrarea altor funcţii de comercializare, iar această integrare va genera eficienţe substanţiale. Dimensiunea eficienţelor obţinute depinde, între altele, de importanţa activităţilor de comercializare în comun pentru structura generală a costurilor produsului respectiv. Distribuţia în comun este deci tipul de acord care generează eficienţe semnificative, mai ales pentru fabricanţii de bunuri de consum distribuite pe scară largă şi mai puţin pentru fabricanţii de produse industriale care sunt cumpărate de către un număr limitat de utilizatori.

132.Beneficiile eficienţei declarate trebuie să fie demonstrate. Un element important în această privinţă ar fi contribuţia semnificativă a ambelor părţi la capital, tehnologie şi active. Economiile de costuri, realizate prin reducerea suprapunerii resurselor şi a facilităţilor utilizate, pot fi şi ele acceptate. Dacă însă comercializarea în comun nu reprezintă altceva decât o agenţie de vânzări care nu face investiţii, acordul poate fi un cartel deghizat ilegal şi ca atare nu îndeplineşte condiţiile art. 5 alin. (2) din lege.

5.4.3.Menţinerea concurenţei

134.Nu este posibilă nici o exceptare dacă părţile au posibilitatea de a elimina concurenţa de pe o parte substanţială a pieţei produselor în cauză. La efectuarea acestei evaluări segmentele de piaţă combinate ale părţilor pot fi considerate un punct de plecare. Apoi este nevoie să se analizeze dacă aceste segmente de piaţă indică o poziţie dominantă şi dacă există factori de atenuare, cum ar fi potenţialul intrării pe piaţă. Dacă în urma încheierii unui acord de comercializare un agent economic este dominant sau devine dominant, acordul care produce efecte anticoncurenţiale în sensul art. 5 din lege nu poate fi, în principiu, exceptat.

CAPITOLUL VI:Acordurile cu privire la standarde

6.1.Definiţie

135.Acordurile de standardizare au ca obiectiv principal definirea cerinţelor tehnice şi calitative cu care trebuie să fie conforme produsele actuale sau viitoare, procedeele sau metodele de producţie. Standardizarea poate lua forme diferite, de la adoptarea standardelor prin consens naţional de către organismele europene sau naţionale de standardizare recunoscute, consorţii şi foruri, până la acorduri între agenţi economici unici. Acordurile de standardizare pot acoperi aspecte diverse, cum ar fi standardizarea diverselor clase sau dimensiuni ale unui produs anume ori specificaţiile tehnice de pe pieţele unde compatibilitatea şi interoperabilitatea cu alte produse ori sisteme este esenţială. Condiţiile accesului la o anumită marcă de calitate sau ale aprobării de către organismul de reglementare pot fi, de asemenea, considerate standarde.

6.2.Pieţe relevante

137.Acordurile de standardizare produc efecte pe 3 pieţe posibile, care vor fi definite în conformitate cu "Instrucţiunile cu privire la definiţia pieţei relevante, în scopul stabilirii părţii substanţiale de piaţă", emise de către Consiliul Concurenţei. În primul rând se produc efecte pe pieţele produselor la care se referă standardele. Standardele privitoare la produsele complet noi pot ridica probleme similare cu cele de la acordurile de cercetare-dezvoltare în ceea ce priveşte definirea pieţei (vezi secţiunea 2.2 pct. 41). În al doilea rând, se produc efecte pe piaţa serviciilor pentru stabilirea standardelor, dacă există diferite organisme sau acorduri de stabilire a standardelor. În al treilea rând, se produc efecte, dacă este cazul, pe piaţa distinctă pentru testare şi certificare.

6.3.1.Natura acordului

139.Dacă participarea la stabilirea standardelor este nerestricţionată şi transparentă, acordurile de standardizare, conform definiţiei de mai sus, care nu stabilesc obligativitatea de conformitate cu standardul respectiv sau care sunt părţi ale unui acord mai larg de asigurare a compatibilităţii produselor, nu restrâng concurenţa. În mod normal acest lucru este valabil pentru standardele adoptate de către organisme de standardizare recunoscute, care se bazează pe proceduri nediscriminatorii, deschise şi transparente.

140.Nu există restricţii apreciabile în cazul standardelor care au o acoperire neglijabilă a pieţei relevante, cu condiţia ca situaţia să nu se schimbe. Nu se regăsesc restricţionări aprecia-bile ale concurenţei nici în acordurile care pun laolaltă IMM pentru a standardiza formele de acces sau condiţiile ofertelor colective ori acordurile care standardizează aspecte, cum ar fi caracteristici minore ale produsului, formulare şi rapoarte, care au efect nesemnificativ asupra principalilor factori ce afectează concurenţa pe pieţele relevante.

142.Acordurile de standardizare pot fi încadrate la art. 5 alin. (1) din lege dacă oferă părţilor un control comun asupra producţiei şi/sau inovaţiei, restrângând astfel capacitatea lor de a concura în ceea ce priveşte caracteristicile produsului şi afectând terţe părţi, precum furnizorii sau cumpărătorii de produse standardizate. Evaluarea fiecărui acord trebuie să ia în considerare natura standardului şi efectul probabil asupra pieţelor vizate, precum şi aria restricţiilor posibile care depăşesc obiectivul primar al standardizării, conform definiţiei de mai sus.

143.Existenţa unei restricţionări a concurenţei în acordurile de standardizare depinde de măsura în care părţile îşi păstrează libertatea de a elabora standarde sau produse alternative care nu se conformează standardului convenit. Acordurile de standardizare pot restrânge concurenţa dacă împiedică părţile să conceapă standarde alternative ori să comercializeze produse alternative, care nu sunt conforme cu standardul. Acordurile care încredinţează anumitor organisme dreptul exclusiv de a verifica conformitatea cu standardul depăşesc obiectivul primar al definirii standardului şi pot restrânge concurenţa. Acordurile care impun restricţii asupra marcării care să ateste conformitatea cu standardele pot şi ele să restrângă concurenţa, dacă restricţiile nu sunt impuse prin prevederi de reglementare.

6.3.2.Puterea pe piaţă şi structura pieţei

144.Segmentele de piaţă mari pe care părţile le deţin pe piaţa afectată nu vor constitui neapărat o problemă pentru acordurile de standardizare. Eficacitatea lor este adesea proporţională cu segmentul de industrie implicat în stabilirea şi/sau aplicarea standardului. Pe de altă parte, standardele care nu sunt accesibile terţelor părţi pot discrimina sau împiedica accesul părţilor terţe sau pot segmenta pieţele în funcţie de aria geografică de aplicare. Astfel, evaluarea posibilelor restricţionări ale concurenţei prevăzute în acord se va axa pe analiza de la caz la caz a posibilităţilor de eliminare a barierelor de intrare pe piaţă.

6.4.1.Beneficiile economice

145.Consiliul Concurenţei abordează în general pozitiv acordurile care promovează întrepătrunderile economice pe piaţă sau care încurajează dezvoltarea de noi pieţe şi îmbunătăţirea condiţiilor de furnizare. Pentru a materializa aceste beneficii economice informaţiile necesare privind aplicarea standardelor trebuie să fie disponibile pentru cei care vor să intre pe piaţă, iar un procent considerabil al industriei trebuie să fie implicat în fixarea standardului de o manieră transparentă. Rămâne în sarcina părţilor să demonstreze că restricţiile de fixare, utilizare sau acces la standard creează beneficii economice.

146.Pentru a se obţine beneficii tehnice sau economice stan-dardele nu trebuie să limiteze inovaţia. Acest lucru va depinde în principal de durata de viaţă a produselor la care se referă standardul, în corelare cu etapa de dezvoltare a pieţei (creştere rapidă, creştere, stagnare etc.). Efectele asupra inovării trebuie analizate de la caz la caz. Părţile ar putea fi solicitate să dovedească faptul că standardizarea colectivă sporeşte eficienţa pentru consumator atunci când un standard nou poate atrage după sine uzura morală rapidă, nejustificată, a produselor existente, fără beneficii suplimentare obiective.

6.4.2.Indispensabilitatea

149.Ca regulă generală trebuie să se facă o distincţie clară între stabilirea unui standard şi, dacă este cazul, cercetarea-dezvoltarea aferentă, exploatarea comercială a standardului respectiv. Acordurile cu privire la standarde ar trebui să se refere strict la atingerea obiectivelor lor, fie că este vorba de compatibilitate tehnică sau de un anumit nivel de calitate. De exemplu, trebuie să se demonstreze foarte clar de ce este indispensabil pentru apariţia beneficiilor economice ca un acord de diseminare a unui standard într-un sector industrial în care un singur concurent oferă o alternativă să oblige părţile din acord să boicoteze alternativa.

6.4.3.Menţinerea concurenţei

CAPITOLUL VII:Acordurile de mediu

7.1.Definiţie

153.Acordurile de mediu pot stabili standarde cu privire la performanţa de mediu a produselor, inputuri sau outputuri, ori a procedeelor de producţie. Dacă unele acorduri de mediu pot fi asimilate standardizării, se vor aplica aceleaşi principii de evaluare. Alte categorii posibile cuprind acordurile încheiate între agenţi economici care activează la acelaşi nivel comercial, prin care părţile prevăd atingerea în comun a unui obiectiv de mediu, cum ar fi reciclarea anumitor materiale, reducerea noxelor sau îmbunătăţirea eficienţei energetice.

7.2.Pieţele relevante

155.Efectele trebuie evaluate pe pieţele la care se referă acordul, care vor fi definite în conformitate cu "Instrucţiunile privind definiţia pieţei relevante, în scopul stabilirii părţii substanţiale de piaţă", emise de către Consiliul Concurenţei. Dacă poluantul nu este un produs, piaţa relevantă cuprinde piaţa produsului în care este înglobat poluantul. În ceea ce priveşte acordurile de colectare/reciclare, pe lângă efectele asupra pieţei pe care acţionează părţile ca producători sau distribuitori trebuie evaluate şi efectele asupra pieţei serviciilor de colectare, care acoperă potenţial produsul în cauză.

7.3.1.Natura acordului

158.Acest lucru se poate întâmpla dacă nu se impune părţilor nici o obligaţie individuală sau dacă acestea se angajează, la modul general, să contribuie la atingerea obiectivului de mediu la nivel sectorial. În acest din urmă caz evaluarea va avea în vedere libertatea părţilor în ceea ce priveşte mijloacele disponibile, din punct de vedere economic şi tehnic, în vederea atingerii obiectivului de mediu convenit. Cu cât mijloacele sunt mai variate, cu atât sunt mai puţin considerabile efectele restrictive potenţiale.

159.În acelaşi fel, acordurile care stabilesc performanţa de mediu a produselor sau procedeelor care nu afectează considerabil produsul ori diversitatea produselor pe piaţa relevantă sau a căror importanţă este marginală în influenţarea deciziilor de achiziţii nu se încadrează la art. 5 alin. (1) din lege. Dacă unele produse sunt interzise sau eliminate treptat de pe piaţă, restricţiile nu pot fi considerate apreciabile dacă au o pondere minoră pe piaţa geografică relevantă.

7.3.2.Puterea pe piaţă şi structura pieţei

162.Acordurile de mediu care acoperă o pondere însemnată a unui sector industrial se vor încadra la art. 5 alin. (1) din lege dacă restrâng în mod apreciabil capacitatea părţilor de a concepe caracteristicile produselor lor sau tehnologia de fabricaţie a acestora, conferindu-le astfel o influenţă reciprocă asupra producţiei şi vânzărilor. Pe lângă restricţiile impuse părţilor, acordul de mediu poate reduce sau afecta substanţial nivelul producţiei terţelor părţi, furnizori sau cumpărători.

7.4.1.Beneficiile economice

166.Acordurile de mediu care intră sub incidenţa prevederilor art. 5 alin. (1) din lege pot genera beneficii economice care, la nivelul consumatorilor individuali sau colectivi, prevalează asupra efectelor negative asupra concurenţei. Pentru îndeplinirea acestor condiţii trebuie să existe beneficii nete din punct de vedere al reducerii presiunii problemelor de mediu care rezultă din acord, în comparaţie cu situaţia obişnuită în care nu se iau nici un fel de măsuri. Cu alte cuvinte, beneficiile economice scontate trebuie să aibă o pondere mai mare decât costurile.

167.Aceste costuri cuprind efectele slăbirii concurenţei, asociate cu costurile de conformitate pentru agenţii economici operatori şi/sau cu efectele asupra terţelor părţi. Beneficiile ar putea fi evaluate în două etape. Dacă consumatorii, în mod individual, beneficiază periodic, în urma încheierii acordului, de o rată pozitivă a rentabilităţii, nu este nevoie ca beneficiile de mediu cumulate să fie stabilite în mod obiectiv. În caz contrar, poate fi necesară o analiză cost-beneficiu pentru a evalua dacă încadrarea beneficiilor nete pentru consumatori sunt, în general, în limite rezonabile de prognoză.

7.4.2.Indispensabilitatea

169.Evaluarea obiectivă a prestărilor care la prima vedere pot fi considerate ca nefiind strict necesare trebuie fundamentată printr-o analiză cost-eficienţă, care să indice faptul că mijloacele alternative de obţinere a beneficiilor de mediu scontate ar fi mai costisitoare din punct de vedere economic şi financiar, conform unor previziuni rezonabile. De exemplu, trebuie să se demonstreze foarte clar că o taxă unică, percepută indiferent de costurile individuale ale colectării deşeurilor, este indispensabilă pentru buna funcţionare a unui sistem de colectare la scară industrială.

7.4.3.Menţinerea concurenţei

170.Indiferent de câştigurile de mediu, de câştigurile economice şi de necesitatea de a presta serviciile respective, acordul nu trebuie să elimine concurenţa din punctul de vedere al diferenţierii produselor sau procedeelor, al inovaţiei tehnologice sau al intrării pe piaţă într-un interval scurt de timp ori, dacă este relevant, un interval de timp mediu. De exemplu, în cazul drepturilor exclusive de colectare, acordate agentului de colectare/reciclare care are concurenţi potenţiali, durata acestor drepturi trebuie să ia în considerare posibila apariţie a unei alternative pentru operator.

ANEXA Nr. 1:(la cap. II) EXEMPLE

Situaţia: Există doi agenţi economici importanţi pe piaţa existentă a producţiei de componente electronice: A, cu o cotă de 30 % din piaţă, şi B, cu o cotă de 30 %. Fiecare a făcut investiţii semnificative în cercetarea-dezvoltarea necesară realizării de componente electronice miniaturizate şi a pus la punct prototipuri. Acum cei doi convin să îşi unească eforturile în domeniul cercetării-dezvoltării prin crearea unei societăţi în comun, pentru a finaliza activitatea de cercetare-dezvoltare şi a produce componentele respective, care vor fi revândute firmelor-mamă, acestea urmând să le comercializeze separat. Restul pieţei este acoperit de firme mici care nu au suficiente resurse de realizare a investiţiilor necesare.

Analiză: Componentele electronice miniaturizate care pot concura cu componentele existente în anumite domenii reprezintă în esenţă o tehnologie nouă, iar analiza trebuie să se refere la polii cercetării îndreptaţi către această viitoare piaţă. Dacă societatea în comun va continua să existe, atunci va exista o singură cale către tehnologia de fabricaţie necesară, iar dacă agenţii economici A şi B nu înfiinţau societatea în comun, ar fi putut ajunge pe piaţă în mod individual, cu produse separate. Chiar dacă acordul prezintă avantaje în ceea ce priveşte crearea mai rapidă de tehnologii noi, acesta reduce varietatea şi creează costuri în comun ale părţilor. Mai mult, trebuie luată în considerare posibilitatea părţilor de a abuza de poziţia lor puternică pe piaţa existentă. Deoarece la nivelul cercetării-dezvoltării agenţii economici A şi B nu au concurenţi pe piaţă, stimulentul ca aceştia să urmărească realizarea de noi tehnologii se reduce considerabil. Deşi unele dintre aceste aspecte pot fi remediate, solicitându-se părţilor să licenţieze know-how cel mai important pentru fabricarea de componente miniaturizate terţelor părţi în condiţii de preţ rezonabile, nu pot fi remediate toate problemele şi nu se pot îndeplini toate condiţiile exceptării.

Situaţia: O mică firmă de cercetare, A, care nu deţine o unitate proprie de comercializare, a descoperit şi brevetat o sub-stanţă farmaceutică pe baza unei tehnologii noi care va revoluţiona tratamentul unei anumite boli. Firma A încheie un acord de cercetare-dezvoltare cu firma B, un mare fabricant al produselor farmaceutice, care până în acel moment erau utilizate în tratarea bolii respective. Firma B nu are un program de cercetare-dezvoltare similar. Pentru produsele existente firma B are o cotă de piaţă de circa 75 %, dar brevetele expiră în următorii 5 ani. Mai există alţi doi poli ai cercetării, care, utilizând aceeaşi nouă tehnologie de bază, se află cam în aceeaşi etapă a cercetării. Firma B va oferi finanţare şi know-how substanţiale în vederea fabricării produsului şi a lansării ulterioare pe piaţă. Firmei B i se acordă o licenţă de producţie şi de distribuţie exclusive ale produsului rezultat pe perioada de valabilitate a patentului. Se presupune că părţile vor introduce împreună produsul pe piaţă în circa 5-7 ani.

Analiză: Produsul va aparţine probabil unei pieţe relevante noi. Părţile aduc în această cooperare resurse şi facilităţi complementare, iar probabilitatea intrării produsului pe piaţă creşte considerabil. Deşi firma B deţine o putere considerabilă pe piaţa existentă, această putere va scădea în curând, iar existenţa altor poli de cercetare va elimina tendinţa de a reduce eforturile de cercetare-dezvoltare. Drepturile de exploatare pe parcursul perioadei de valabilitate a brevetului rămase îi vor fi necesare firmei B pentru a face investiţiile considerabile de care este nevoie, iar firma A nu are propriile resurse de comercializare. Este deci improbabil ca acordul să restrângă concurenţa.

ANEXA Nr. 2:(la cap. III) EXEMPLE

Situaţia: Doi furnizori A şi B ai unui produs chimic de bază au hotărât să construiască o unitate de producţie nouă, controlată de către o societate în comun. Această unitate de producţie va realiza aproape 50 % din volumul producţiei lor totale. Produsul X este un produs omogen şi nu se poate substitui altor produse, adică are piaţa sa relevantă distinctă. Piaţa este aproape stabilă. Părţile nu şi-au propus să crească volumul total al producţiei, dar au închis două fabrici vechi a căror producţie a fost preluată de noua unitate de producţie. Atât producătorul A, cât şi producătorul B deţin câte o cotă de piaţă de 20 %. Pe piaţă mai activează încă alţi 3 furnizori importanţi, având fiecare câte un segment de piaţă de 10-15 %, precum şi alţi câţiva furnizori mai mici.

Analiză: Este foarte probabil ca această societate în comun să aibă efecte asupra comportamentului concurenţial al părţilor la acord, deoarece prin cooperare ar dobândi o putere de piaţă considerabilă, dacă nu chiar o poziţie dominantă. Efectele de restricţionare pe piaţă pot fi deosebit de periculoase. În această situaţie este foarte puţin probabil ca efectele pozitive ale câştigurilor în eficienţă să prevaleze asupra efectelor negative de restricţionare, datorită faptului că nu este de aşteptat o creştere a volumului producţiei.

Situaţia: Doi furnizori A şi B înfiinţează pe aceeaşi piaţă ca în exemplul de mai sus o societate în comun de producţie. Societatea în comun va produce, de asemenea, 50 % din volumul total de producţie al părţilor. Producătorul A şi producătorul B deţin fiecare câte o cotă de piaţă de 15 %. Pe piaţă mai activează încă 3 agenţi economici: producătorul C, cu o cotă de piaţă de 30 %, producătorul D, cu o cotă de piaţă de 25 %, şi producătorul E, cu o cotă de piaţă de 15 %. Producătorul B are deja o unitate de producţie în comun cu producătorul E.

Analiză: În acest caz piaţa se caracterizează printr-un număr foarte mic de producători şi printr-o structură aproape simetrică. Societatea în comun creează o legătură suplimentară între producători. Cooperarea dintre producătorii A şi B va conduce de facto la majorarea gradului de concentrare a pieţei şi la adâncirea legăturilor dintre producătorul E şi grupul format de producătorii A şi B. Este foarte probabil ca această cooperare să aibă efecte de restricţionare pe piaţă deloc neglijabile, iar câştigurile în eficienţă să nu fie semnificative, ca şi în cazul precedent.

Analiză: Deşi părţile la acord deţin cote importante pe piaţa necaptivă, cooperarea nu va putea elimina concurenţa efectivă pe piaţa produsului X dacă trecerea de la producţia captivă la cea necaptivă se face cu costuri mici. Cu toate acestea, doar o schimbare rapidă va contracara cota pe piaţă foarte mare de 60%. Altfel, această producţie în comun va crea probleme de concurenţă serioase, care nu vor putea fi contrabalansate de beneficiile economice semnificative obţinute.

Situaţia: Agenţii economici A şi B vor înfiinţa o societate în comun pentru fabricarea produsului intermediar X. Ei vor închide capacităţile lor de producţie care fabricau produsul X, urmând să îşi acopere necesarul de produse X exclusiv de la societatea în comun. Costurile de producţie pentru realizarea produsului intermediar X reprezintă 50 % din costurile totale pentru realizarea produsului finit Y. Pe piaţa produsului Y agenţii economici A şi B deţin fiecare câte o cotă de 20 %. Pe piaţă mai activează încă doi furnizori importanţi ai produsului Y, fiecare cu câte 15 %, precum şi câţiva concurenţi mici.

Situaţia: Atât agentul economic A, cât şi agentul economic B produc şi livrează produsele omogene X şi Y aparţinând unor pieţe diferite. Cotele de piaţă ale agentului economic A sunt următoarele: pe piaţa produsului X, 28 %, iar pe piaţa produsului Y, 10 %. Cotele de piaţă ale agentului economic B sunt următoarele: pe piaţa produsului X, 10 %, iar pe piaţa produsului Y, 30 %. Pentru atingerea economiilor de scară agenţii au încheiat un acord de specializare reciprocă, în baza căruia agentul economic A va produce în viitor doar produsul X, iar agentul economic B va produce în viitor doar produsul Y. Ei au convenit livrarea încrucişată, astfel încât amândoi să rămână pe piaţă ca furnizori. Având în vedere că produsele sunt omogene, costurile de distribuţie sunt mici. Pe piaţă mai activează încă doi furnizori-producători, având fiecare câte 15 % din piaţă, restul furnizorilor deţinând 5-10 % din piaţă.

Analiză: Având în vedere că rămân separate doar costurile de distribuţie, care sunt relativ mici, costurile în comun sunt extrem de ridicate. În consecinţă, cota de piaţă rămasă deschisă concurenţei rămâne foarte mică. Prin coordonarea comportamentului lor părţile dobândesc atât pe piaţa produsului X, cât şi pe piaţa produsului Y poziţii importante. În plus, se poate aprecia că în timp volumul livrărilor agentului economic A de produse Y şi al agentului economic B de produse X se va diminua. Cazul creează probleme serioase de concurenţă, care nu pot fi compensate de atingerea economiilor de scară.

Scenariul se poate schimba dacă produsele X şi Y sunt eterogene, ceea ce determină costuri de marketing şi distribuţie foarte mari (de exemplu, 65-70 % din costurile totale). În plus, dacă pentru creşterea vânzărilor oferta trebuie să cuprindă gama completă de produse diferenţiate, este mică probabilitatea ca una sau ambele părţi la acord să nu mai livreze pe piaţa produsului X şi/sau Y. Într-un astfel de scenariu pot fi îndeplinite condiţiile de exceptare (cu condiţia ca economiile de scară să fie semnificative), chiar dacă cotele de piaţă sunt mari.

Situaţia: Agenţii economici A şi B sunt concurenţi pe piaţa produsului finit X. Agentul economic A deţine o cotă de piaţă de 15 %, iar B, 20 %. Amândoi sunt, de asemenea, producători ai produsului intermediar Y, care este un input pentru realizarea produsului X, dar este utilizat şi la realizarea altor produse. Costurile pentru realizarea produsului Y reprezintă 10 % din costurile pentru realizarea produsului X. Agentul economic A fabrică produsul Y doar pentru consumul său propriu, iar agentul economic B îl vinde şi unor terţe părţi. Cota agentului economic B pe piaţa produsului Y este de 10 %. Între agenţii economici A şi B se încheie un acord de subcontractare, în baza căruia agentul economic A va cumpăra 60 % din necesarul său de produse de la agentul economic B. El va Y continua să producă 40 % din necesarul său de produse Y, pentru a nu pierde dreptul de utilizare a know-how pentru produsul Y.

Analiză: Având în vedere că agentul economic A fabrică produsul Y doar pentru consumul intern, trebuie analizată în primul rând posibilitatea ca acesta să intre pe piaţa vânzărilor de produse Y către terţe părţi. Dacă nu există această posibilitate, atunci acordul nu restrânge concurenţa pe piaţa produsului Y. Având în vedere că, în baza acordului, costurile în comun sunt mici, este, de asemenea, mică probabilitatea să apară efecte pe pieţele riverane pieţei produsului X.

ANEXA Nr. 3:(la cap. IV) EXEMPLE

Situaţia: Doi fabricanţi, A şi B, decid să cumpere împreună componentă X. Aceştia sunt concurenţi pe piaţa de vânzare. Împreună achiziţiile de componenta X reprezintă 35 % din piaţa geografică relevantă a componentei X. Există alţi 6 fabricanţi (concurenţii fabricanţilor A şi B de pe piaţa lor de vânzare) care deţin restul de 65 % din piaţa de achiziţii; unul are 25 %, iar ceilalţi mult mai puţin. Structura ofertei este destul de concentrată având 6 furnizori de componentă X, doi cu câte un segment de piaţă de 30 %, iar restul cu segment între 10 % şi 15 % (HHI 2.300 - 2.500). Pe piaţa vânzărilor fabricanţii A şi B ajung la un segment de piaţă comun de 35 %.

Analiză: Datorită puterii părţilor pe piaţa de vânzare, beneficiile posibilelor economii de costuri nu pot fi transferate mai departe la consumatorii finali. Mai mult, achiziţia în comun va genera probabil o creştere a costurilor concurenţilor mai mici ai părţilor pentru că furnizorii puternici îşi recuperează reducerile de preţ pentru acest grup prin creşterea preţurilor la clienţii mai mici. Rezultatul poate fi creşterea concentrării pe piaţa din aval. În plus, cooperarea poate conduce la alte concentrări la nivelul furnizorilor, pentru că cei mici, care probabil lucrează deja aproape sau sub scara optimă minimă, vor fi falimentaţi dacă nu continuă să îşi reducă preţurile. Această situaţie provoacă probabil o restrângere semnificativă a concurenţei care nu poate fi depăşită, ca importanţă, de câştigurile în eficienţă din unirea volumului.

Situaţia: 150 de mici detailişti încheie un acord de constituire a unei organizaţii mixte de achiziţii. Aceştia sunt obligaţi să cumpere prin intermediul organizaţiei un volum minim, care reprezintă circa 50 % din totalul costurilor fiecărui detailist. Detailiştii pot cumpăra prin intermediul organizaţiei mai mult decât volumul minim şi pot face achiziţii şi în afara cooperării. Ei au o cotă de piaţă comună de 20 % atât pe piaţa de achiziţii, cât şi pe piaţa de vânzări. A şi B sunt cei doi concurenţi majori, A deţinând un segment de 25 % pe fiecare dintre pieţele respective, iar B 35 %. Ceilalţi concurenţi mai mici au decis să se constituie şi ei într-un grup de achiziţii în comun. Cei 150 de detailişti realizează economii de scară prin combinarea unui volum semnificativ şi a sarcinilor de achiziţii.

Situaţia: Două reţele de supermagazine încheie un acord de achiziţie în comun a produselor care reprezintă circa 50 % din totalul costurilor lor. Pe pieţele de achiziţii relevante ale diverselor categorii de produse părţile au segmente între 20 % şi 40 %, iar pe piaţa relevantă de vânzări (presupunând că este implicată o singură piaţă geografică) ating 40 %. Pe pieţele de achiziţii mai există alţi 5 detailişti importanţi, fiecare cu cote cuprinse între 10 şi 15 %. Nu este probabilă intrarea pe piaţă.

Analiză: Această înţelegere de achiziţii în comun va avea efect asupra comportamentului concurenţial al părţilor pentru că prin cooperare acestea vor dobândi o putere pe piaţă semnificativă. Situaţia este valabilă mai ales când intrarea pe piaţă este slabă. Stimulentul de a-şi coordona comportamentul este mai mare când costurile sunt asemănătoare. Adaosurile comerciale similare ale părţilor vor constitui un stimulent în plus pentru părţi de a practica aceleaşi preţuri. Chiar dacă eficienţele sunt produse prin cooperare, acordul nu va fi exceptat din cauza nivelului ridicat al puterii pe piaţă.

Situaţia: Micile cooperative încheie un acord de constituire a unei organizaţii în comun de achiziţii. Ele sunt obligate să cumpere un volum minim prin intermediul organizaţiei. Părţile pot cumpăra peste volumul minim prin intermediul organizaţiei, dar pot achiziţiona şi în afara cooperării. Fiecare parte are o cotă totală de piaţă de 5 % pe fiecare piaţă de achiziţii şi de vânzare, ceea ce înseamnă un segment combinat de 25 %. Mai există încă doi detailişti importanţi, fiecare cu cote cuprinse între 20-25 %, precum şi o serie de mici detailişti cu cote sub 5 %.

ANEXA Nr. 4:(la cap. V) EXEMPLE

Situaţia: 5 mici fabricanţi de produse alimentare, fiecare cu un segment de piaţă de 2 % din totalul pieţei produselor alimentare, convin asupra următoarelor: să îşi combine facilităţile de distribuţie, să comercializeze sub aceeaşi denumire a mărcii şi să îşi vândă produsele la acelaşi preţ. Aceasta presupune investiţii semnificative în depozitare, transport, publicitate, forţă de marketing şi de vânzare. În acest mod s-a redus semnificativ baza de cost, care reprezintă de regulă 50 % din preţul la care vând şi, totodată, părţilor li s-a creat posibilitatea de a oferi un sistem de distribuţie mai rapid şi mai eficient. Clienţii producătorilor de bunuri alimentare sunt marile reţele de detailişti.

Analiză: Acordul implică fixarea preţurilor şi deci intră sub incidenţa art. 5 alin. (1), chiar dacă părţile la acord nu pot fi considerate a avea putere pe piaţă. Dar integrarea activităţilor de marketing şi distribuţie se dovedeşte a crea eficienţe semnificative, care sunt benefice pentru clienţi atât din punctul de vedere al oferirii unui serviciu îmbunătăţit, cât şi al reducerii costurilor. Problema este deci dacă acordul este exceptabil în temeiul art. 5 alin. (2) din lege. Pentru soluţionarea acestei probleme trebuie să se stabilească dacă fixarea preţurilor este indispensabilă pentru integrarea celorlalte funcţii de marketing şi pentru atingerea beneficiilor economice. În acest caz fixarea preţurilor poate fi considerată indispensabilă, deoarece clienţii - marile lanţuri de detailişti - nu vor să opereze cu multe preţuri diferite. Fixarea preţurilor este, de asemenea, indispensabilă, deoarece scopul - o marcă de produse comună - poate fi atins în mod credibil numai dacă sunt standardizate toate aspectele comercializării, inclusiv preţul. Deoarece părţile nu au putere pe piaţă, iar acordul creează eficienţe semnificative, acesta este compatibil cu art. 5 din lege.

Situaţia: Doi producători de rulmenţi, având fiecare o cotă de piaţă de 5 %, creează o societate în comun de vânzări care le va comercializa produsele, va stabili preţurile şi va repartiza comenzile firmelor-mamă. Acestea îşi rezervă dreptul de a vinde în afara acestei structuri. Livrările către clienţi continuă să se facă direct de la fabricile firmelor-mamă. Părţile pretind că acest lucru va crea eficienţă, deoarece forţa comună de vânzare poate prezenta şi livra produsele părţilor în acelaşi timp, la acelaşi client, eliminându-se astfel suprapunerea inutilă a eforturilor de vânzare. În plus, societatea în comun va repartiza pe măsura posibilităţilor comenzile fabricii celei mai apropiate, reducând deci cheltuielile de transport.

Analiză: Acordul se încadrează la art. 5 alin. (1) din lege, dacă părţile pot fi considerate concurenţi potenţiali. Pentru a răspunde la această întrebare este necesară o analiză a barierelor la intrarea pe pieţele geografice respective. Dacă părţile ar fi putut intra una pe piaţa celeilalte în mod independent, atunci acordul lor ar elimina concurenţa dintre ele. Totuşi, chiar dacă nivelul cotelor de piaţă ale părţilor arată că deţin o oarecare putere pe piaţă, analiza structurii pieţei ilustrează că acordul nu elimină concurenţa dintre ele. În plus, acordul de distribuţie reciprocă este în beneficiul clienţilor, deoarece contribuie la creşterea opţiunilor pe fiecare piaţă geografică. Acordul ar putea fi deci exceptat chiar dacă s-ar considera că restrânge concurenţa.

ANEXA Nr. 5:(la cap. VI) EXEMPLE

Analiză: Dacă acordul nu restrânge concurenţa în alt mod, în acest caz art. 5 alin. (1) din lege nu este încălcat, deoarece participarea la stabilirea standardului este nerestricţionată şi transparentă, iar acordul de standardizare nu prevede obligativitatea respectării standardului. Dacă părţile ar fi convenit să producă doar videocasete conforme cu noul standard, acordul ar fi limitat dezvoltarea tehnică şi ar fi împiedicat părţile să vândă produse diversificate, ceea ce ar fi încălcat art. 5 alin. (1) din lege.

Situaţia: Un grup de concurenţi activi pe diverse pieţe care sunt interdependente, în sensul că produsele trebuie să fie compatibile, concurenţi care deţin peste 80 % din pieţe relevante, convine să conceapă în comun un standard nou, care să fie introdus în concurenţă cu alte standarde deja prezente pe piaţă, aplicate pe scară largă de concurenţii lor. Diversele produse conforme cu noul standard nu vor fi compatibile cu standardele existente. Din cauza investiţiilor semnificative, necesare convertirii producţiei şi menţinerii ei în cadrul noului standard, părţile convin să lanseze pe piaţă un anumit volum de produse conforme cu noul standard pentru a crea aşa-numita "masă critică" pe piaţă. Ele convin, de asemenea, să îşi limiteze nivelul producţiei individuale care nu se conformează standardului la nivelul din anul precedent.

ANEXA Nr. 6:(la cap. VII) EXEMPLE

Situaţia: Aproape toţi producătorii şi importatorii unui anumit aparat de uz casnic (de exemplu, maşini de spălat) convin, cu încurajarea unui organism public, să nu mai fabrice sau să nu mai importe produse care nu sunt conforme cu anumite criterii de mediu (de exemplu, eficienţa energetică). Împreună părţile deţin 90 % din piaţă. Produsele care vor fi astfel eliminate treptat de pe piaţă reprezintă un procent semnificativ din totalul vânzărilor. Ele vor fi înlocuite cu produse care nu ridică probleme de mediu, dar care în acelaşi timp sunt şi mai scumpe. În plus, acordul reduce în mod indirect nivelul de producţie al terţelor părţi (de exemplu, furnizorii de energie electrică, furnizorii de componente înglobate în produsele eliminate treptat).

Analiză: Acordul conferă părţilor control asupra producţiei şi importurilor individuale şi priveşte un procent apreciabil din vânzările şi din nivelul de producţie al acestora, reducând, totodată, şi nivelul de producţie al terţilor. Posibilităţile de alegere ale consumatorilor, care se axează parţial şi pe caracteristicile de mediu ale produsului, se vor reduce, iar preţurile probabil vor creşte. Prin urmare, acordul se încadrează la art. 5 alin. (1) din lege. Implicarea autorităţii publice este irelevantă pentru această evaluare.

Pe de altă parte, produsele noi sunt mai avansate din punct de vedere tehnic şi, reducând o problemă de mediu vizată indirect (emisii de la producerea de electricitate), nu creează şi nu măresc în mod inevitabil o altă problemă de mediu (de exemplu, consumul mărit de apă, utilizarea detergenţilor). Contribuţia netă la îmbunătăţirea situaţiei de mediu cântăreşte pe ansamblu mai mult decât creşterea costurilor. În plus, cumpărătorii individuali ai produselor mai scumpe vor recupera rapid creşterile de cost, deoarece produsele care nu ridică probleme de mediu au costuri de operare mai scăzute. Alte alternative la acord se dovedesc a fi mai puţin sigure şi eficiente în ceea ce priveşte realizarea aceloraşi beneficii nete. Diversele mijloace tehnice sunt disponibile din punct de vedere economic părţilor, în vederea fabricării produselor care sunt conforme cu caracteristicile de mediu convenite, iar concurenţa se va păstra pentru alte caracteristici ale produsului. Prin urmare, condiţiile de exceptare în temeiul art. 5 alin. (2) din lege sunt îndeplinite.

Instructiuni din 2002 privind aplicarea art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 in cazul acordurilor de cooperare pe orizontala

M.Of. 591 bis

Documente corelate

Acte numărul de obiecte din listă: (2)

Modificat de numărul de obiecte din listă: (1)

Abrogat de numărul de obiecte din listă: (1)