Art. 13. - Fără a încălca prevederile art. 12: - Hotararea 850/2003 privind interoperabilitatea sistemului feroviar convenţional
M.Of. 529
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Decembrie 2007
Art. 13
(1)Pentru stabilirea declaraţiei "CS" de conformitate sau a aptitudinii de utilizare a unui constituent de interoperabilitate, producătorul sau reprezentantul său autorizat aplică dispoziţiile prevăzute de STI relevantă, aşa cum sunt preluate în ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului.
(2)Evaluarea conformităţii sau a aptitudinii de utilizare a unui constituent de interoperabilitate este efectuată de organismul notificat, conform prevederilor prezentei hotărâri, căruia producătorul sau reprezentantul său autorizat i-a încredinţat cererea.
(3)În cazul în care constituenţii de interoperabilitate fac obiectul altor reglementări legale care acoperă alte subiecte, declaraţia "CS" de conformitate sau a aptitudinii de utilizare indică faptul că aceşti constituenţi de interoperabilitate răspund, de asemenea, şi cerinţelor respectivelor reglementări.
(4)În cazul în care nici producătorul, nici reprezentantul său autorizat nu au sediul în România, obligaţiile prevăzute la alin. (1), (2) şi (3) se află în sarcina importatorului. Aceleaşi obligaţii se aplică oricărei persoane fizice sau juridice române care asamblează constituenţii de interoperabilitate sau părţi ale constituenţilor de interoperabilitate de origini diverse ori care produce constituenţi de interoperabilitate pentru uz propriu, cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri.
(5)Fără a încălca prevederile art. 12:
a)atunci când se constată că declaraţia "CS" de conformitate a fost stabilită neadecvat, producătorului, reprezentantului său autorizat sau importatorului, după caz, i se cere de către autoritatea competentă să readucă constituentul de interoperabilitate în stare de conformitate şi să procedeze astfel încât să înceteze această situaţie;
b)în cazul în care neconformitatea persistă, autoritatea competentă ia toate măsurile necesare pentru a restrânge sau a interzice punerea pe piaţă a constituenţilor de interoperabilitate în cauză ori asigură retragerea sa de pe piaţă conform procedurilor prevăzute în art. 12.