Art. 10. - Hotararea 850/2003 privind interoperabilitatea sistemului feroviar convenţional
M.Of. 529
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Decembrie 2007
Art. 10
(2)Toţi constituenţii de interoperabilitate sunt supuşi procedurii de evaluare a conformităţii şi aptitudinii de utilizare indicată în respectiva STI şi sunt însoţite de declaraţia respectivă.
(3)Se consideră că un constituent de interoperabilitate îndeplineşte cerinţele esenţiale dacă acesta respectă condiţiile prevăzute în respectiva STI sau în specificaţiile europene elaborate pentru respectarea acestor condiţii.
(4)Atunci când o specificaţie europeană nu este încă disponibilă în momentul adoptării unei STI şi atunci când respectarea acestei specificaţii este o condiţie esenţială pentru garantarea interoperabilităţii, STI poate să facă referire la versiunea disponibilă cea mai avansată a proiectului specificaţiei europene pe care trebuie să o respecte sau care să conţină tot proiectul ori numai o parte din acesta.
(1)Se consideră conformi cu cerinţele esenţiale aplicabile, prevăzute de prezenta hotărâre, acei constituenţi de interoperabilitate care sunt prevăzuţi în declaraţia "CS" de conformitate sau în declaraţia "CS" de aptitudini de utilizare.