Art. 4. - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are următoarele obiective principale: - Hotararea 495/2007 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
M.Of. 382
Ieşit din vigoare Versiune de la: 2 Octombrie 2007
Art. 4
(1)Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are următoarele obiective principale:
a)colectarea veniturilor bugetului de stat, reprezentând impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului de stat, conform competenţelor, precum şi a veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru şomaj, bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contribuţia de asigurări sociale, contribuţia de asigurări pentru şomaj, contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate, contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, datorate de plătitori, persoane juridice şi persoane fizice, care au calitatea de angajator sau asimilaţi ai acestora şi alte persoane care au obligaţii faţă de bugetul de stat;
b)aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei privind impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi alte venituri bugetare în domeniul său de activitate;
c)exercitarea prerogativelor stabilite de lege prin aplicarea unui tratament echitabil tuturor contribuabililor;
d)aplicarea în domeniul vamal a măsurilor specifice rezultate din Programul de guvernare şi din legislaţia în domeniul vamal;
e)dezvoltarea asistenţei contribuabililor în vederea îmbunătăţirii nivelului de informare al acestora şi aplicării unitare a prevederilor legislaţiei privind impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi alte venituri bugetare.
(2)În realizarea obiectivelor prevăzute la alin. (1) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are, în principal, următoarele atribuţii:
50.elaborează şi fundamentează proiectul bugetului de cheltuieli al agenţiei pentru aparatul propriu, Autoritatea Naţională a Vămilor, Garda Financiară şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi programul de investiţii şi achiziţii publice, pe care le transmite Ministerului Economiei şi Finanţelor în vederea cuprinderii în bugetul centralizat al acestuia;
54.elaborează şi implementează strategia de dezvoltare informatică a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în colaborare cu direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor;
71.aplică împreună cu organele sale subordonate legislaţia în domeniul ajutorului de stat;
1.asigură aplicarea corectă, unitară şi nediscriminatorie a legislaţiei fiscale;
2.elaborează şi avizează proiectele de acte normative care conţin prevederi referitoare la administrarea veniturilor bugetare, proceduri de administrare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale şi a celorlalte venituri bugetare pentru care este competentă;
3.participă împreună cu direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor la elaborarea proiectelor de acte normative privind stabilirea veniturilor bugetare;
4.exercită controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte din domeniul economic, financiar şi vamal care au ca efect evaziunea fiscală;
5.exercită activitatea de inspecţie vamală, activitatea de control vamal ulterior şi orice altă formă de control specific în legătură cu aplicarea şi respectarea reglementărilor în vigoare în domeniul vamal;
6.are reprezentanţi permanenţi la Misiunea României pe lângă Uniunea Europeană sau în cadrul altor organisme internaţionale, care asigură legătură operativă pe probleme vamale;
7.aplică în domeniul vamal măsurile specifice rezultate din programele guvernamentale şi din reglementările vamale şi alte dispoziţii aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală sau supuse controlului vamal;
8.aplică prevederile Legii nr. 86/2006 privind Codul vamal al României şi ale altor acte normative referitoare la acesta;
9.aplică prevederile legale prin care se transpun directivele Comisiei Europene privind originea preferenţială şi nepreferenţială a mărfurilor şi elaborează metodologii pentru aplicarea regulilor de origine preferenţiale cuprinse în protocoalele de reguli de origine la acordurile încheiate de Uniunea Europeană;
10.asigură aplicarea prevederilor cu caracter vamal şi fiscal din acordurile, convenţiile şi tratatele internaţionale la care România este parte;
11.urmăreşte aplicarea corectă a regulilor de interpretare a Nomenclaturii sistemului armonizat şi de evaluare în vamă a mărfurilor, precum şi a prevederilor actelor normative referitoare la taxele vamale, taxa pe valoarea adăugată, accize şi alte drepturi vamale;
12.exercită controlul financiar privind respectarea disciplinei economico-financiare şi a modului de administrare şi gestionare a mijloacelor materiale şi a fondurilor financiare de către operatorii economici la care statul, direct sau printr-o instituţie ori autoritate publică, are calitatea de acţionar;
13.administrează depunerea de către plătitori a declaraţiilor de impunere la impozite, taxe, contribuţii sociale şi alte venituri bugetare potrivit legii, precum şi evidenţa plăţilor efectuate;
14.iniţiază şi desfăşoară acţiuni legale în cazul neconformării contribuabililor în îndeplinirea obligaţiilor declarative şi de plată;
15.elaborează şi aplică procedurile de impunere pentru persoanele juridice şi persoanele fizice, conform dispoziţiilor legale;
16.elaborează şi aplică procedurile referitoare la circulaţia produselor accizabile în regim suspensiv;
17.elaborează şi aplică procedurile privind evidenţa contribuabililor, gestiunea dosarului fiscal şi a cazierului fiscal;
18.elaborează şi pune la dispoziţie personalului său materiale informative referitoare la aplicarea legislaţiei specifice fiecărui domeniu propriu de activitate;
19.urmăreşte încurajarea conformării voluntare a contribuabililor prin dezvoltarea serviciilor oferite acestora, menite să le faciliteze îndeplinirea obligaţiilor fiscale;
20.elaborează proceduri privind activitatea de asistenţă şi informare a contribuabililor şi asigură implementarea unitară a acestora la nivelul tuturor unităţilor fiscale teritoriale;
21.îndrumă contribuabilii în aplicarea legislaţiei fiscale şi a prevederilor convenţiilor de evitare a dublei impuneri prin intermediul structurilor de administrare teritoriale;
22.asigură informarea contribuabililor privind drepturile şi obligaţiile fiscale prin elaborarea de materiale informative;
23.elaborează, cu avizul direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, conţinutul şi modelele formularelor şi imprimatelor tipizate utilizate pentru administrarea veniturilor, precum şi instrucţiunile de completare a acestora;
24.asigură, potrivit legii, tipărirea formularelor şi imprimatelor tipizate utilizate în domeniul său de activitate;
25.elaborează şi aplică procedurile privind plata voluntară şi stabilirea mijloacelor de plată, împreună cu direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor;
26.elaborează şi aplică, prin organele abilitate, proceduri privind alte modalităţi de stingere a obligaţiilor bugetare pentru care este competentă;
27.elaborează şi aplică metodologii de gestiune a arieratelor bugetare şi monitorizează recuperarea acestora;
28.coordonează, îndrumă şi verifică modul de respectare a procedurilor de administrare, a legislaţiei fiscale şi a legislaţiei contribuţiilor sociale de către structurile de administrare, prin efectuarea de acţiuni de monitorizare şi revizie a activităţii desfăşurate de acestea;
29.participă la estimarea veniturilor bugetare pe care le administrează şi face propuneri privind nivelul veniturilor ce pot fi colectate de la contribuabili, pe baza datelor proprii, a indicatorilor macroeconomici, a politicii fiscale şi a legislaţiei în vigoare privind impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi alte venituri bugetare;
30.furnizează Ministerului Economiei şi Finanţelor informaţii necesare fundamentării estimării veniturilor ce pot fi colectate de la contribuabili;
31.repartizează la nivel teritorial programul de încasări ale veniturilor bugetului general consolidat; analizează permanent modul de realizare a veniturilor bugetare pentru care este competentă, stabilind măsurile necesare pentru încadrarea acestora în nivelurile stabilite potrivit legii;
32.furnizează structurilor specializate ale Ministerului Economiei şi Finanţelor informaţiile necesare fundamentării calculului contribuţiei României la bugetul Uniunii Europene;
33.soluţionează contestaţiile împotriva actelor administrative fiscale, în condiţiile legii;
34.propune şi elaborează strategii de dezvoltare, precum şi soluţii de reformă în domeniul administrării veniturilor bugetare pentru care este competentă potrivit legii;
35.introduce şi promovează metode moderne de înregistrare fiscală, declarare şi plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, bazate pe utilizarea mijloacelor de comunicare electronice;
36.urmăreşte realizarea unui management eficient şi coerent al administrării fiscale, având ca scop menţinerea unei administrări fiscale unitare, stabile şi armonizate;
37.asigură aplicarea prevederilor cu caracter fiscal din convenţiile şi tratatele internaţionale la care România este parte;
38.încheie şi derulează convenţii şi proiecte de colaborare cu organisme şi instituţii internaţionale în domeniul său de activitate, conform mandatului acordat;
39.iniţiază măsuri pentru dezvoltarea cooperării internaţionale în domeniul său de activitate;
40.colaborează cu direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor pe linia integrării europene;
41.asigură desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de cooperare internaţională în domeniul său de activitate;
42.asigură un dialog constructiv cu partenerii sociali, în spiritul respectului reciproc şi în conformitate cu principiile şi standardele europene, în vederea asigurării eficienţei activităţii, stabilităţii şi solidarităţii sociale;
43.elaborează, monitorizează şi implementează sistemul de comunicare internă şi externă şi cadrul comunicaţional în scopul susţinerii activităţii sale;
44.reprezintă statul în faţa instanţelor şi a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi şi obligaţii privind raporturile juridice fiscale şi alte activităţi ale agenţiei, direct sau prin direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, în baza mandatelor transmise; renunţarea la drepturile statului în litigiile care au legătură cu raporturile juridice fiscale poate fi formulată de organele fiscale numai cu acordul Guvernului; renunţarea la calea de atac se va face conform procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
45.exercită funcţia de audit public intern în condiţiile legii;
46.aplică legislaţia în domeniul resurselor umane - recrutare, angajare, avansare, promovare, mobilitate, sancţionare şi încetare a raporturilor de muncă/serviciu, respectiv salarizare a personalului din autoritatea sa;
47.elaborează şi derulează programe de perfecţionare profesională a personalului din cadrul agenţiei la nivel central şi la nivelul structurilor de administrare prin Şcoala de Finanţe Publice şi Vamă şi alte organisme specializate în acest domeniu;
48.asigură prin sistemul de management al performanţei şi dezvoltare profesională formarea unui corp al funcţionarilor publici profesionist, onest, stabil şi eficient, în scopul creării unei organizaţii moderne, flexibile, funcţionale şi eficiente, în condiţiile legii;
49.exercită controlul financiar preventiv propriu în scopul constituirii şi utilizării legale şi eficiente a fondurilor publice;
50.elaborează şi fundamentează proiectul bugetului de cheltuieli al agenţiei pentru aparatul propriu, Autoritatea Naţională a Vămilor, Garda Financiară şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi programul de investiţii şi achiziţii publice, pe care le transmite Ministerului Economiei şi Finanţelor în vederea cuprinderii în bugetul centralizat al acestuia;51.deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator terţiar de credite în cadrul fiecărui exerciţiu bugetar;
52.coordonează şi îndrumă metodologic, prin structurile de specialitate din cadrul aparatului propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care au corespondent în cadrul tuturor unităţilor subordonate, întreaga lor activitate;
53.asigură, potrivit legii, tipărirea formularelor şi imprimatelor tipizate utilizate în activitatea fiscală;
54.elaborează şi implementează strategia de dezvoltare informatică a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în colaborare cu direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor;55.elaborează, implementează, menţine şi dezvoltă sistemul informatic în domeniul său de activitate;
56.elaborează strategia de comunicare, coordonează şi monitorizează sistemul de comunicare internă şi externă şi cadrul comunicaţional, în scopul asigurării principiului unităţii de imagine a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a unităţilor sale subordonate;
57.asigură asistenţa pentru recuperarea în România de la persoane fizice şi persoane juridice a creanţelor bugetare stabilite într-un stat membru al Uniunii Europene, precum şi recuperarea de către alt stat membru al Uniunii Europene de la persoane fizice şi persoane juridice a creanţelor bugetare stabilite în România, potrivit atribuţiilor stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
58.iniţiază şi participă la negocierile pentru elaborarea unor convenţii bilaterale în materie de recuperare a creanţelor bugetare;
59.organizează activitatea de monitorizare a recuperării creanţelor bugetare prin aplicarea măsurilor prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
60.organizează activitatea privind publicarea pe pagina de internet a Ministerului Economiei şi Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în condiţiile legii, a contribuabililor care înregistrează obligaţii bugetare restante;
61.organizează activitatea de înscriere în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare a creanţelor fiscale ale contribuabililor pentru care s-au emis titluri executorii;
62.elaborează cadrul legal, aplică şi monitorizează administrarea contribuabililor;
63.organizează activitatea de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, precum şi a bunurilor sechestrate în cadrul procedurii de executare silită, potrivit legii;
64.asigură extinderea şi diversificarea schimbului de informaţii cu alte instituţii din ţară şi din alte state;
65.analizează şi evaluează informaţiile fiscale pe care le deţine şi acţionează pentru obţinerea de informaţii noi din diverse surse, în vederea identificării atât a unor potenţiale riscuri fiscale, cât şi a contribuabililor care prezintă risc ridicat din punctul de vedere al administrării fiscale;
66.asigură cooperarea administrativă şi efectuarea schimbului de informaţii fiscale dintre administraţia fiscală română şi administraţiile fiscale ale celorlalte state membre ale Uniunii Europene şi ale statelor cu care România are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri, cu privire la impozitele directe şi indirecte;
67.emite acte administrative în vederea soluţionării cererilor contribuabililor referitoare la reglementarea unor situaţii fiscale de fapt viitoare sau la stabilirea condiţiilor şi modalităţilor în care urmează să fie determinate, pe parcursul unei perioade fixe, preţurile de transfer, în cazul tranzacţiilor efectuate între persoane afiliate;
68.acţionează pentru anticiparea căilor, metodelor şi mijloacelor utilizate de contribuabili în scopul sustragerii de la plata sumelor datorate bugetelor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea evaziunii fiscale;
69.efectuează acţiuni de control financiar la operatorii economici la care statul, direct sau printr-o autoritate publică, are calitatea de acţionar;
70.verifică bazele de impunere, legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, precum şi modul în care aceştia respectă prevederile legislaţiei fiscale şi contabile, stabileşte diferenţe privind obligaţiile de plată, cât şi accesoriile aferente acestora;
71.aplică împreună cu organele sale subordonate legislaţia în domeniul ajutorului de stat;72.efectuează inspecţii privind respectarea legalităţii, atât la nivelul aparatului propriu, cât şi la nivelul unităţilor subordonate, în domeniul său de activitate;
73.propune strategii de dezvoltare pe termen mediu şi lung şi soluţii de reformă în domeniul administrării fiscale.
(3)Agenţia Naţională de Administrare Fiscală îndeplineşte orice alte atribuţii şi are toate competenţele cu privire la activitatea de administrare a veniturilor bugetare, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
(4)În exercitarea atribuţiilor sale Agenţia Naţională de Administrare Fiscală colaborează cu ministerele şi autorităţile administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, cu alte instituţii publice, precum şi cu persoane juridice şi fizice şi alte entităţi.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (4)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (4)
- Decizie nr. 405R/2009 din 26-ian-2009, Curtea de Apel Bucuresti, drepturi banesti (Litigii de munca)
- Decizie nr. 158/2009 din 21-ian-2009, Curtea de Apel Cluj, contestatie act administrativ fiscal (Contencios administrativ si fiscal)
- Incheiere nr. 405/2009 din 20-ian-2009, Judecatoria Targu Mures, restituire metale pretioase (Civil)