Art. 17. - Hotararea 495/2007 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
M.Of. 382
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 2 Octombrie 2007
Art. 17
(1)Personalul din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care are calitatea de funcţionar public, beneficiază de toate drepturile şi are obligaţiile prevăzute în Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi în art. 195 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală poate aproba, în cazuri temeinic justificate, redistribuirea unor fonduri de stimulare între unităţile subordonate, precum şi între agenţie şi acestea.
(3)Salarizarea personalului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se face potrivit reglementărilor în vigoare referitoare la acordarea drepturilor de natură salarială pentru funcţionarii publici şi pentru personalul contractual.
(4)Salarizarea personalului propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se face similar cu salarizarea personalului propriu al Ministerului Economiei şi Finanţelor.