Secţiunea 4 - Suspendarea şi încetarea calităţii de membru al comisiei paritare - Hotararea 302/2022 pentru aprobarea normelor privind modul de constituire, organizare şi funcţionare a comisiilor paritare, componenţa, atribuţiile şi procedura de lucru ale acestora, precum şi a normelor privind încheierea şi monitorizarea aplicării acordurilor colective

M.Of. 225

În vigoare
Versiune de la: 7 Martie 2022
SECŢIUNEA 4:Suspendarea şi încetarea calităţii de membru al comisiei paritare
Art. 20
(1)Mandatul de membru al comisiei paritare se suspendă de drept dacă funcţionarul public este în concediu de odihnă, concediu pentru incapacitate temporară de muncă sau alt concediu, potrivit legii, este delegat ori detaşat în cadrul altei autorităţi sau instituţii publice ori este suspendat din funcţia publică, pentru perioada concediului, delegării, detaşării sau suspendării raportului de serviciu, dar nu mai mult de 6 luni consecutive.
(2)Mandatul de membru al comisiei paritare se suspendă, la iniţiativa acestuia, în următoarele situaţii:
a)la cererea motivată a funcţionarului public numit în comisia paritară, pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice consecutive;
b)funcţionarul public membru al comisiei paritare se află în situaţia de conflict de interese prevăzută la art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)În cazul prevăzut la alin. (2) lit. a), cererea de suspendare se face în scris şi se înaintează pentru aprobare conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.
(4)În cazul prevăzut la alin. (2) lit. b), conflictul de interese poate fi sesizat de membrul comisiei paritare care se află în această situaţie sau de orice altă persoană interesată, prin cerere de suspendare înaintată în scris conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.
(5)Pe durata suspendării mandatului membrului titular, potrivit alin. (1) şi (2), atribuţiile acestuia sunt exercitate de un membru supleant, astfel încât să fie respectat principiul parităţii şi al asigurării reprezentativităţii părţilor.
(6)Dacă preşedintele comisiei paritare se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2), pe durata suspendării mandatului acestuia se desemnează un preşedinte dintre membrii titulari, cu votul a jumătate plus unu din numărul membrilor titulari ai comisiei paritare, în condiţiile prevăzute la art. 7, pentru o perioadă egală cu perioada suspendării mandatului, dar nu mai mult de perioada rămasă a mandatului preşedintelui comisiei paritare ce revine fiecăreia dintre părţile reprezentante în cadrul acesteia.
(7)Prin excepţie de la prevederile alin. (6), în situaţia prevăzută la art. 4 lit. a), dacă preşedintele comisiei paritare se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2), pe durata suspendării mandatului acestuia, membrul supleant, desemnat în condiţiile prevăzute la art. 6 cu asigurarea principiului parităţii şi al reprezentativităţii părţilor, exercită mandatul de preşedinte pentru o perioadă egală cu perioada suspendării mandatului, dar nu mai mult de perioada rămasă a mandatului preşedintelui comisiei paritare ce revine fiecăreia dintre părţile reprezentante în cadrul acesteia.
(8)În situaţia în care intervine suspendarea mandatelor membrilor titulari şi supleanţi pentru o perioadă mai mare de 60 de zile calendaristice consecutive şi se ajunge la imposibilitatea desfăşurării activităţii comisiei paritare, secretarul comisiei notifică persoana prin al cărei act administrativ s-a constituit comisia paritară, în vederea demarării procedurii de constituire a unei noi comisii paritare, în condiţiile prezentei hotărâri.
(9)În cazul prevăzut la alin. (8), mandatul tuturor membrilor titulari şi supleanţi încetează în condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. j).
Art. 21
(1)Mandatul de membru al comisiei paritare încetează în următoarele situaţii:
a)la expirarea mandatului pentru care a fost numit membru în comisia paritară;
b)la data modificării raportului de serviciu al funcţionarului public prin transfer, mutare în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice, precum şi a încetării raportului de serviciu;
c)atunci când se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă sau alt concediu, este delegat ori detaşat în cadrul altei autorităţi sau instituţii publice ori este suspendat din funcţia publică pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive;
d)la data intervenirii uneia dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute la art. 8 alin. (2);
e)atunci când mandatul membrului comisiei paritare se suspendă pentru existenţa unui conflict de interese în condiţiile prevăzute la art. 20 alin. (2) lit. b), iar suspendarea mandatului se face pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive;
f)la data solicitată de funcţionarul public membru al comisiei paritare prin cerere scrisă privind renunţarea la calitatea de membru în comisia paritară;
g)în cazul în care funcţionarul public absentează nejustificat la două şedinţe consecutive ale comisiei paritare, în condiţiile prevăzute la art. 17;
h)la data desemnării noilor membri, în condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (7);
i)la data revocării de către sindicat;
j)la data constatării prin act administrativ al persoanei care are competenţa numirii comisiei paritare a imposibilităţii desfăşurării activităţii comisiei paritare, ca urmare a notificării prevăzute la art. 20 alin. (8).
(2)În cazul în care are loc încetarea calităţii de membru titular al comisiei paritare în condiţiile prevăzute la alin. (1), membrul supleant este titularizat, astfel încât să fie respectat principiul parităţii şi al asigurării reprezentativităţii părţilor.
(3)În cazul în care un membru supleant este titularizat potrivit alin. (2) se desemnează un nou membru supleant în condiţiile prevăzute de prezenta hotărâre, pentru durata rămasă a mandatului membrului supleant, până la expirarea perioadei prevăzute la art. 15 alin. (1).