Capitolul ii - Constituirea, organizarea şi funcţionarea comisiilor paritare - Hotararea 302/2022 pentru aprobarea normelor privind modul de constituire, organizare şi funcţionare a comisiilor paritare, componenţa, atribuţiile şi procedura de lucru ale acestora, precum şi a normelor privind încheierea şi monitorizarea aplicării acordurilor colective

M.Of. 225

În vigoare
Versiune de la: 7 Martie 2022
CAPITOLUL II:Constituirea, organizarea şi funcţionarea comisiilor paritare
SECŢIUNEA 1:Constituirea, organizarea şi componenţa comisiilor paritare
Art. 3
Comisiile paritare se constituie în cadrul fiecărei autorităţi sau instituţii publice, prin act administrativ al conducătorului autorităţii ori instituţiei publice.
Art. 4
Comisiile paritare au în componenţă 2-6 membri titulari, respectiv câte 2 membri supleanţi, astfel:
a)2 membri titulari şi 2 membri supleanţi, în cazul în care autoritatea sau instituţia publică are până la 15 funcţionari publici;
b)4 membri titulari şi 2 membri supleanţi, în cazul în care autoritatea sau instituţia publică are până la 150 de funcţionari publici;
c)6 membri titulari şi 2 membri supleanţi, în cazul în care autoritatea sau instituţia publică are peste 150 de funcţionari publici.
Art. 5
Conducătorul autorităţii sau instituţiei publice stabileşte prin act administrativ perioada în care se desemnează reprezentanţii funcţionarilor publici în comisia paritară. Actul administrativ se afişează la sediul şi pe site-ul autorităţii sau instituţiei publice în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii şi rămâne afişat până la finalizarea procedurii de constituire a comisiei paritare.
Art. 6
(1)Membrii titulari şi membrii supleanţi ai comisiei paritare sunt desemnaţi cu respectarea principiului parităţii şi al asigurării reprezentativităţii părţilor, în condiţiile prevăzute la alin. (2)-(4).
(2)Jumătate dintre membrii titulari şi membrii supleanţi ai comisiei paritare sunt desemnaţi de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.
(3)Jumătate dintre membrii titulari şi membrii supleanţi ai comisiei paritare sunt desemnaţi, în următoarea ordine de precădere, de către:
a)sindicatul reprezentativ al funcţionarilor publici la nivel de autoritate sau instituţie publică;
b)sindicatul afiliat la o federaţie reprezentativă la nivelul sectorului de activitate din care face parte autoritatea sau instituţia publică;
c)sindicatul afiliat la o federaţie reprezentativă la nivel de grup de unităţi din care face parte autoritatea sau instituţia publică;
d)prin votul a jumătate plus unu din numărul funcţionarilor publici din respectiva autoritate sau instituţie publică. Alegerea reprezentanţilor funcţionarilor publici se face prin vot secret.
(4)În situaţia prevăzută la alin. (3) lit. b) sau c), în cazul în care la nivelul autorităţii sau instituţiei publice sunt constituite cel puţin două sindicate afiliate la o federaţie reprezentativă la nivelul sectorului de activitate, respectiv afiliate la o federaţie reprezentativă la nivelul grupului de unităţi din care face parte autoritatea sau instituţia publică, desemnarea reprezentanţilor în comisia paritară se face prin consens. În situaţia în care desemnarea nu s-a putut realiza prin consens, desemnarea se realizează prin tragere la sorţi, rezultatul consemnându-se întrun acord scris.
(5)În aplicarea prevederilor alin. (3), la stabilirea numărului funcţionarilor publici din autoritatea sau instituţia publică nu se iau în calcul funcţionarii publici ale căror raporturi de serviciu sunt suspendate sau modificate prin detaşare, în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)Rezultatul alegerii reprezentanţilor funcţionarilor publici în comisia paritară se aduce la cunoştinţa funcţionarilor publici din autoritatea sau instituţia publică, în termen de două zile lucrătoare de la data încheierii alegerii, cu precizarea termenului de depunere a contestaţiilor prevăzut la art. 10 alin. (1).
(7)În situaţia în care, ulterior desemnării membrilor titulari şi supleanţi prevăzuţi la alin. (3) prin votul funcţionarilor publici din respectiva autoritate sau instituţie publică, se constituie la nivelul autorităţii sau instituţiei publice un sindicat reprezentativ al funcţionarilor publici sau un sindicat afiliat la o federaţie reprezentativă la nivelul sectorului de activitate sau la nivelul grupului de unităţi din care face parte autoritatea sau instituţia publică, mandatul membrilor prevăzuţi la alin. (3) încetează de drept. Sindicatul reprezentativ al funcţionarilor publici, respectiv sindicatul afiliat la o federaţie reprezentativă la nivelul sectorului de activitate sau la nivelul grupului de unităţi din care face parte autoritatea sau instituţia publică, după caz, desemnează membrii în comisia paritară pentru durata rămasă din perioada prevăzută la art. 15 alin. (1).
Art. 7
(1)Preşedintele comisiei paritare este ales cu votul a jumătate plus unu din numărul membrilor titulari, din rândul acestora, pentru o perioadă de 1 an şi jumătate, cu excepţia comisiilor paritare constituite din 2 membri, pentru care se aplică prevederile alin. (4).
(2)Rezultatul alegerii preşedintelui se aduce la cunoştinţa persoanelor care au desemnat membrii în comisia paritară potrivit art. 6 alin. (3), în termen de două zile lucrătoare de la data alegerii acestuia.
(3)Pe durata exercitării mandatului unei comisii paritare, preşedinţia comisiei paritare se exercită de un membru desemnat dintre membrii titulari prevăzuţi la art. 6 alin. (2) şi ulterior de un membru desemnat dintre membrii titulari prevăzuţi la art. 6 alin. (3).
(4)În situaţia comisiilor paritare constituite din 2 membri, ordinea în care se exercită preşedinţia se stabileşte prin tragere la sorţi.
Art. 8
(1)Pot fi membri în comisia paritară numai funcţionarii publici definitivi care exercită un raport de serviciu pe perioadă nedeterminată în cadrul autorităţii sau instituţiei publice.
(2)Nu poate fi membru al comisiei paritare funcţionarul public care se află în următoarele situaţii de incompatibilitate:
a)este conducătorul autorităţii sau instituţiei publice pentru care este constituită comisia paritară;
b)este soţ, rudă până la gradul al patrulea inclusiv sau afin cu conducătorul autorităţii ori instituţiei publice, cu membrii organelor de conducere ale sindicatului reprezentativ al funcţionarilor publici sau cu ceilalţi membri titulari şi supleanţi ai comisiei paritare;
c)este membru titular sau membru supleant al comisiei de disciplină;
d)a fost sancţionat disciplinar, iar sancţiunea disciplinară nu a fost radiată, în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Prevederile alin. (2) lit. c) nu se aplică în situaţia prevăzută la art. 4 lit. a).
Art. 9
(1)Fiecare comisie paritară are un secretar titular şi un secretar supleant, numiţi de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice prin actul administrativ de constituire a comisiei paritare. Secretarul titular şi secretarul supleant sunt funcţionari publici în cadrul autorităţii sau instituţiei publice pentru care se organizează comisia paritară şi nu sunt membri ai acesteia.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în măsura în care numărul redus al funcţionarilor publici nu permite desemnarea secretarului din rândul acestora, poate fi numit secretar al comisiei paritare o persoană angajată cu contract individual de muncă din cadrul autorităţii sau instituţiei publice pentru care se organizează comisia paritară.
Art. 10
(1)Contestaţiile cu privire la procedura de desemnare a reprezentanţilor funcţionarilor publici în comisia paritară pot fi depuse la conducătorul autorităţii sau instituţiei publice de orice funcţionar public interesat din cadrul acesteia, în scris şi motivat, în termen de 3 zile lucrătoare de la data comunicării rezultatului alegerii reprezentanţilor funcţionarilor publici în comisia paritară, în condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (6).
(2)În termen de două zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), conducătorul autorităţii sau instituţiei publice verifică contestaţiile, iar în cazul în care le consideră întemeiate anulează rezultatul procedurii de desemnare, dispunând reluarea acesteia.
Art. 11
Membrii titulari şi secretarul comisiei paritare, precum şi supleanţii acestora sunt numiţi prin actul administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice pentru o perioadă de 3 ani, în termen de 15 zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la art. 10 alin. (1), dacă nu au fost depuse contestaţii, respectiv în termen de 15 zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la art. 10 alin. (2), dacă au fost depuse contestaţii.
Art. 12
(1)Actul administrativ de constituire a comisiei paritare poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ competentă, în condiţiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, de orice persoană interesată.
(2)Cu 60 de zile calendaristice înainte de data expirării mandatului membrilor comisiei paritare se va proceda la constituirea viitoarei comisii paritare, în condiţiile prezentei hotărâri.
SECŢIUNEA 2:Atribuţiile comisiilor paritare
Art. 13
(1)Comisia paritară este consultată în situaţiile prevăzute la art. 489 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare. În acest sens, comisia paritară are următoarele atribuţii principale:
a)analizează şi avizează propunerile privind măsurile de îmbunătăţire a activităţii autorităţii sau instituţiei publice pentru care este constituită;
b)analizează şi avizează planul anual de perfecţionare profesională, precum şi orice măsură privind pregătirea profesională a funcţionarilor publici, în condiţiile în care aceasta implică utilizarea fondurilor bugetare ale autorităţii sau instituţiei publice;
c)analizează şi avizează stabilirea programului de lucru pe baza propunerii conducătorului autorităţii sau instituţiei publice şi, dacă este cazul, formulează propuneri privind flexibilizarea acestuia, la solicitarea scrisă a sindicatului reprezentativ al funcţionarilor publici sau, în lipsa acestuia, a sindicatului afiliat la o federaţie reprezentativă la nivelul sectorului de activitate ori la nivelul grupului de unităţi din care face parte autoritatea sau instituţia publică, respectiv a majorităţii funcţionarilor publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice, în cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcţionarii publici nu sunt organizaţi într-un sindicat afiliat la o federaţie reprezentativă la nivelul sectorului de activitate ori la nivelul grupului de unităţi din care face parte autoritatea sau instituţia publică, pe care le supune spre aprobare conducătorului acesteia;
d)analizează şi avizează măsurile de adaptare adecvate identificate în vederea asigurării unui mediu de lucru deschis, incluziv şi accesibil persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv pentru cei care dobândesc o dizabilitate pe durata raportului de serviciu;
e)participă la soluţionarea sesizărilor adresate de funcţionarii publici conducătorului autorităţii sau instituţiei publice cu privire la modul de respectare a drepturilor prevăzute de lege, precum şi a acordurilor colective;
f)monitorizează aplicarea acordurilor colective încheiate între autoritatea sau instituţia publică cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici, respectiv sindicatele afiliate la o federaţie reprezentativă la nivelul sectorului de activitate sau la nivelul grupului de unităţi din care face parte autoritatea sau instituţia publică sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici, dacă astfel de acorduri au fost încheiate;
g)întocmeşte un raport anual în condiţiile prevăzute la art. 489 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)În vederea îndeplinirii atribuţiei prevăzute la alin. (1) lit. e), conducătorul autorităţii sau instituţiei publice transmite comisiei paritare sesizările formulate de funcţionarii publici cu privire la modul de respectare a drepturilor prevăzute de lege, precum şi a acordurilor colective, în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la înregistrare. Comisia paritară elaborează un punct de vedere cu privire la sesizare, cuprinzând şi propunerea privind modul de soluţionare a acesteia, pe care îl transmite conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la primirea sesizării.
(3)În vederea îndeplinirii atribuţiei prevăzute la alin. (1) lit. f), comisia paritară solicită, trimestrial sau, după caz, la termenele prevăzute în acordurile colective compartimentelor din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care au atribuţii în implementarea acordurilor colective, comunicarea stadiului aplicării acestora.
(4)În exercitarea atribuţiilor sale prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), comisia paritară emite avize consultative. Avizul se adoptă cu votul a jumătate plus unu din numărul membrilor comisiei paritare.
(5)Comisia paritară constituită potrivit art. 4 lit. a) adoptă avize cu unanimitate de voturi.
(6)Avizul comisiei paritare este întotdeauna scris şi motivat. Avizul poate fi favorabil, favorabil cu obiecţiuni sau nefavorabil.
Art. 14
(1)Preşedintele comisiei paritare are următoarele atribuţii:
a)susţine iniţiativele fundamentate ale membrilor comisiei paritare şi dispune cu privire la oportunitatea convocării comisiei paritare în scopul dezbaterii acestora;
b)solicită convocarea comisiei paritare;
c)propune ordinea de zi a şedinţei;
d)conduce şedinţele comisiei paritare;
e)coordonează activitatea comisiei paritare;
f)reprezintă comisia paritară în relaţia cu conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.
(2)Secretarul comisiei paritare are următoarele atribuţii:
a)înregistrează solicitările de întrunire a comisiei paritare într-un registru special;
b)convoacă, la solicitarea preşedintelui comisiei paritare ori a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, membrii comisiei paritare şi comunică propunerea pentru ordinea de zi a şedinţei;
c)pregăteşte desfăşurarea în bune condiţii a şedinţei;
d)întocmeşte, redactează şi semnează alături de membrii comisiei paritare procesul-verbal al şedinţei;
e)redactează avizele emise de comisia paritară, precum şi punctele de vedere formulate şi le înaintează spre semnare membrilor acesteia, în termen de două zile lucrătoare de la data la care a avut loc şedinţa în care s-a votat avizul sau, după caz, s-a formulat punctul de vedere.
(3)În cazul în care secretarul titular al comisiei paritare se află în imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile, acestea sunt îndeplinite de secretarul supleant.
SECŢIUNEA 3:Funcţionarea comisiilor paritare
Art. 15
(1)Membrii comisiei paritare sunt numiţi pe o perioadă de 3 ani. Mandatul lor poate fi reînnoit o singură dată.
(2)Comisia paritară îşi exercită mandatul de la data constituirii până la data constituirii comisiei paritare nou-alese.
Art. 16
(1)Comisia paritară se poate întruni la solicitarea:
a)conducătorului autorităţii sau instituţiei publice;
b)preşedintelui comisiei paritare;
c)sindicatului reprezentativ al funcţionarilor publici, sindicatului afiliat la o federaţie reprezentativă la nivelul sectorului de activitate ori la nivelul grupului de unităţi din care face parte autoritatea sau instituţia publică sau, după caz, reprezentanţilor funcţionarilor publici;
d)majorităţii funcţionarilor publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice.
(2)Convocarea membrilor comisiei paritare şi comunicarea ordinii de zi propuse se fac în scris de către preşedintele acesteia, prin intermediul secretarului comisiei paritare, în termen de două zile lucrătoare de la data înregistrării solicitării de întrunire a comisiei paritare.
Art. 17
(1)În cazul în care, în urma convocării, membrii titulari informează în scris că din motive obiective nu pot participa la şedinţa comisiei paritare, preşedintele va convoca membrii supleanţi.
(2)Comisia paritară este valabil întrunită în prezenţa tuturor membrilor convocaţi.
Art. 18
(1)Comisia paritară se întruneşte în şedinţă la data stabilită de preşedintele comisiei paritare şi comunicată de secretarul acesteia prin adresa de convocare.
(2)Preşedintele comisiei paritare poate solicita participarea la şedinţele comisiei paritare, în calitate de invitaţi, a persoanelor care pot asigura o expertiză în soluţionarea problemelor stabilite pe ordinea de zi a şedinţei.
Art. 19
(1)Lucrările comisiei paritare se consemnează într-un proces-verbal.
(2)Procesul-verbal al şedinţei comisiei paritare cuprinde următoarele:
a)data şi ora la care s-a întrunit comisia paritară;
b)ordinea de zi aprobată de membrii comisiei paritare;
c)menţiuni privind respectarea procedurii de convocare a membrilor comisiei paritare;
d)problemele discutate şi soluţiile adoptate;
e)avizul consultativ emis, respectiv punctul de vedere formulat de comisia paritară în urma desfăşurării şedinţei acesteia;
f)opiniile separate;
g)numele şi semnătura membrilor care au participat la şedinţa comisiei paritare, precum şi ale secretarului acesteia.
(3)Procesul-verbal al şedinţei comisiei paritare se întocmeşte în trei exemplare originale, din care un exemplar se păstrează la secretarul comisiei paritare, unul se transmite conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în cadrul căreia este constituită comisia paritară şi un exemplar sindicatului reprezentativ al funcţionarilor publici, sindicatului afiliat la o federaţie reprezentativă la nivelul sectorului de activitate ori la nivelul grupului de unităţi din care face parte autoritatea sau instituţia publică sau, după caz, reprezentanţilor funcţionarilor publici.
SECŢIUNEA 4:Suspendarea şi încetarea calităţii de membru al comisiei paritare
Art. 20
(1)Mandatul de membru al comisiei paritare se suspendă de drept dacă funcţionarul public este în concediu de odihnă, concediu pentru incapacitate temporară de muncă sau alt concediu, potrivit legii, este delegat ori detaşat în cadrul altei autorităţi sau instituţii publice ori este suspendat din funcţia publică, pentru perioada concediului, delegării, detaşării sau suspendării raportului de serviciu, dar nu mai mult de 6 luni consecutive.
(2)Mandatul de membru al comisiei paritare se suspendă, la iniţiativa acestuia, în următoarele situaţii:
a)la cererea motivată a funcţionarului public numit în comisia paritară, pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice consecutive;
b)funcţionarul public membru al comisiei paritare se află în situaţia de conflict de interese prevăzută la art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)În cazul prevăzut la alin. (2) lit. a), cererea de suspendare se face în scris şi se înaintează pentru aprobare conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.
(4)În cazul prevăzut la alin. (2) lit. b), conflictul de interese poate fi sesizat de membrul comisiei paritare care se află în această situaţie sau de orice altă persoană interesată, prin cerere de suspendare înaintată în scris conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.
(5)Pe durata suspendării mandatului membrului titular, potrivit alin. (1) şi (2), atribuţiile acestuia sunt exercitate de un membru supleant, astfel încât să fie respectat principiul parităţii şi al asigurării reprezentativităţii părţilor.
(6)Dacă preşedintele comisiei paritare se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2), pe durata suspendării mandatului acestuia se desemnează un preşedinte dintre membrii titulari, cu votul a jumătate plus unu din numărul membrilor titulari ai comisiei paritare, în condiţiile prevăzute la art. 7, pentru o perioadă egală cu perioada suspendării mandatului, dar nu mai mult de perioada rămasă a mandatului preşedintelui comisiei paritare ce revine fiecăreia dintre părţile reprezentante în cadrul acesteia.
(7)Prin excepţie de la prevederile alin. (6), în situaţia prevăzută la art. 4 lit. a), dacă preşedintele comisiei paritare se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2), pe durata suspendării mandatului acestuia, membrul supleant, desemnat în condiţiile prevăzute la art. 6 cu asigurarea principiului parităţii şi al reprezentativităţii părţilor, exercită mandatul de preşedinte pentru o perioadă egală cu perioada suspendării mandatului, dar nu mai mult de perioada rămasă a mandatului preşedintelui comisiei paritare ce revine fiecăreia dintre părţile reprezentante în cadrul acesteia.
(8)În situaţia în care intervine suspendarea mandatelor membrilor titulari şi supleanţi pentru o perioadă mai mare de 60 de zile calendaristice consecutive şi se ajunge la imposibilitatea desfăşurării activităţii comisiei paritare, secretarul comisiei notifică persoana prin al cărei act administrativ s-a constituit comisia paritară, în vederea demarării procedurii de constituire a unei noi comisii paritare, în condiţiile prezentei hotărâri.
(9)În cazul prevăzut la alin. (8), mandatul tuturor membrilor titulari şi supleanţi încetează în condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. j).
Art. 21
(1)Mandatul de membru al comisiei paritare încetează în următoarele situaţii:
a)la expirarea mandatului pentru care a fost numit membru în comisia paritară;
b)la data modificării raportului de serviciu al funcţionarului public prin transfer, mutare în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice, precum şi a încetării raportului de serviciu;
c)atunci când se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă sau alt concediu, este delegat ori detaşat în cadrul altei autorităţi sau instituţii publice ori este suspendat din funcţia publică pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive;
d)la data intervenirii uneia dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute la art. 8 alin. (2);
e)atunci când mandatul membrului comisiei paritare se suspendă pentru existenţa unui conflict de interese în condiţiile prevăzute la art. 20 alin. (2) lit. b), iar suspendarea mandatului se face pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive;
f)la data solicitată de funcţionarul public membru al comisiei paritare prin cerere scrisă privind renunţarea la calitatea de membru în comisia paritară;
g)în cazul în care funcţionarul public absentează nejustificat la două şedinţe consecutive ale comisiei paritare, în condiţiile prevăzute la art. 17;
h)la data desemnării noilor membri, în condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (7);
i)la data revocării de către sindicat;
j)la data constatării prin act administrativ al persoanei care are competenţa numirii comisiei paritare a imposibilităţii desfăşurării activităţii comisiei paritare, ca urmare a notificării prevăzute la art. 20 alin. (8).
(2)În cazul în care are loc încetarea calităţii de membru titular al comisiei paritare în condiţiile prevăzute la alin. (1), membrul supleant este titularizat, astfel încât să fie respectat principiul parităţii şi al asigurării reprezentativităţii părţilor.
(3)În cazul în care un membru supleant este titularizat potrivit alin. (2) se desemnează un nou membru supleant în condiţiile prevăzute de prezenta hotărâre, pentru durata rămasă a mandatului membrului supleant, până la expirarea perioadei prevăzute la art. 15 alin. (1).