Art. 29. - Hotararea 1282/2007 pentru aprobarea normelor privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist şi de moaşă, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederaţia Elveţiană

M.Of. 733

În vigoare
Versiune de la: 22 Martie 2016
Art. 29
(1)În cazul în care România abrogă actele normative sau administrative cu privire la eliberarea unuia dintre titlurile oficiale de calificare de medic specialist prevăzute pentru România în anexa V, pct. 5.1.2 şi 5.1.3 la Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, şi acordă drepturi câştigate titularilor, cetăţeni români, va acorda aceleaşi drepturi câştigate şi persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) în cazul în care titlurile oficiale de calificare în specialitatea respectivă ale acestora au fost eliberate anterior datei la care România sistează eliberarea titlului respectiv.
(2)Datele la care alte state membre au abrogat acte cu putere de lege sau acte administrative cu privire la eliberarea unuia dintre titlurile oficiale de calificare de medic specialist sunt prevăzute în anexa nr. 3.