Art. 25. - Hotararea 1282/2007 pentru aprobarea normelor privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist şi de moaşă, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederaţia Elveţiană

M.Of. 733

În vigoare
Versiune de la: 22 Martie 2016
Art. 25
(1)Se recunosc ca dovadă suficientă titlurile oficiale de calificare de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist şi moaşă eliberate de statele membre persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi care nu corespund denumirilor prevăzute pentru respectivele state membre în anexele nr. 1, 2 şi 4-9, dacă acestea sunt însoţite de un certificat eliberat de autorităţile sau organismele competente ale statului emitent.
(2)Certificatul la care se face referire la alin. (1) atestă că respectivele titluri oficiale de calificare confirmă o formare desfăşurată în conformitate cu prevederile Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi sunt asimilate de statul membru emitent celor a căror denumire este prevăzută în anexele nr. 1,2 şi 4-9 pentru acel stat.