Art. 1. - Prezenta hotărâre se aplică medicilor, medicilor dentişti, farmaciştilor, asistenţilor medicali generalişti şi moaşelor care îndeplinesc una dintre următoarele condiţii: - Hotararea 1282/2007 pentru aprobarea normelor privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist şi de moaşă, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederaţia Elveţiană

M.Of. 733

În vigoare
Versiune de la: 22 Martie 2016
Art. 1
(1)Prezenta hotărâre se aplică medicilor, medicilor dentişti, farmaciştilor, asistenţilor medicali generalişti şi moaşelor care îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:
a)sunt cetăţeni ai statului român;
b)sunt cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;
c)sunt soţi ai unor cetăţeni români, precum şi descendenţi şi ascendenţi în linie directă, aflaţi în întreţinerea unui cetăţean român, indiferent de cetăţenia acestora;
d)sunt membri de familie ai unui cetăţean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), aşa cum sunt definiţi la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 260/2005, cu modificările şi completările ulterioare;
e)sunt cetăţeni ai statelor terţe beneficiari ai statutului de rezident permanent în România;
f)sunt beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung acordat de unul dintre statele prevăzute la lit. b).
(2)[textul din Art. 1, alin. (2) din capitolul I a fost abrogat la 22-mar-2016 de Art. I, punctul 1. din Hotarirea 153/2016]
(3)În situaţia în care, pentru oricare dintre profesiile de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist şi de moaşă, există într-un instrument distinct de drept comunitar alte dispoziţii specifice, care privesc în mod direct recunoaşterea calificărilor profesionale, dispoziţiile corespunzătoare ale prezentei hotărâri nu se aplică.