Capitolul ii - Procedura de autorizare a agentului de muncă temporară - Hotararea 1256/2011 privind condiţiile de funcţionare, precum şi procedura de autorizare a agentului de muncă temporară

M.Of. 5

În vigoare
Versiune de la: 4 Ianuarie 2012
CAPITOLUL II:Procedura de autorizare a agentului de muncă temporară
Art. 3
În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare ca agenţi de muncă temporară, persoanele juridice, denumite în continuare solicitanţi, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a)să fie persoane juridice constituite potrivit legii şi să aibă prevăzut în actul constitutiv, ca obiect principal de activitate, "Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului conform codului CAEN";
b)să nu înregistreze debite la bugetul de stat sau la bugetele locale;
c)să nu figureze în evidenţele cazierului fiscal cu fapte sancţionate de reglementările financiare, vamale şi nici cu cele care privesc disciplina financiară;
d)să nu fi fost sancţionate contravenţional, în ultimele 24 de luni anterioare datei formulării cererii de autorizare, pentru încălcarea prevederilor legislaţiei muncii, comerciale şi fiscale; contravenţiile cu privire la care există o acţiune pe rolul instanţelor de judecată vor fi luate în considerare numai dacă până la data soluţionării cererii de autorizare s-a pronunţat cu privire la acestea o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă;
e)să constituie garanţia financiară în cuantumul prevăzut la art. 5.
Art. 4
(1)Autorizarea solicitanţilor se face de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, la propunerea agenţiilor teritoriale pentru prestaţii sociale în a căror rază teritorială îşi au sediul.
(2)În scopul obţinerii autorizaţiei de funcţionare, solicitanţii depun la agenţiile teritoriale pentru prestaţii sociale o cerere însoţită de un dosar de autorizare care trebuie să conţină următoarele documente:
a)actul constitutiv sau actul adiţional la actul constitutiv, după caz, în care să fie menţionat obiectul de activitate, prevăzut la art. 3 lit. a), în copie legalizată;
b)certificatul de înregistrare la registrul comerţului, emis de oficiul registrului comerţului, în care să fie menţionat obiectul principal de activitate, prevăzut la art. 3 lit. a), în copie legalizată;
c)cazierul fiscal;
d)certificate eliberate de instituţiile competente, care să ateste îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 3 lit. b);
e)certificat constatator eliberat de oficiul registrului comerţului, care trebuie să cuprindă menţiuni din care să rezulte că solicitanţii nu se află în procedură de reorganizare sau faliment, potrivit legii;
f)dovada constituirii garanţiei financiare, în cuantumul prevăzut la art. 5;
g)declaraţie pe propria răspundere a solicitantului privind îndeplinirea condiţiei de la art. 3 lit. d).
(3)Filialele solicitanţilor se supun separat procedurii de autorizare.
Art. 5
(1)Garanţia financiară se constituie prin depunerea unei sume într-un cont distinct deschis la o bancă din România, care să acopere contravaloarea a 25 de salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată, la care se adaugă contribuţiile datorate de către angajator bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii.
(2)Garanţia financiară prevăzută la alin. (1) se poate utiliza numai pentru plata de către agentul de muncă temporară a drepturilor de natură salarială, a celorlalte drepturi băneşti negociate cu ocazia încheierii contractului colectiv de muncă, respectiv a contractului de muncă temporară, precum şi a contribuţiilor datorate de către angajator bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
(3)La data scadenţei obligaţiilor prevăzute la alin. (2), agentul de muncă temporară este obligat să le execute, iar, în cazul în care fondurile proprii nu acoperă aceste obligaţii, se va utiliza garanţia financiară constituită potrivit alin. (1).
(4)În cazul în care în termen de 15 zile calendaristice de la data la care obligaţiile privind plata salariului şi cele privind contribuţiile şi impozitele au devenit scadente şi exigibile, iar agentul de muncă temporară nu deţine fondurile necesare sau garanţia nu este suficientă pentru acoperirea acestora, aceste obligaţii vor fi plătite de utilizator, în baza solicitării salariatului temporar sau a inspectorului de muncă.
(5)Solicitarea salariatului temporar se formulează în scris, susţinerea solicitării putând fi făcută prin orice mijloc de probă.
(6)Agentul de muncă temporară este obligat să menţină suma reprezentând garanţia financiară la nivelul prevăzut la alin. (1), prin completarea acesteia în termen de 5 zile de la data micşorării acesteia.
Art. 6
(1)Pe baza documentaţiei prevăzute la art. 4 alin. (2), înaintată prin agenţia teritorială pentru prestaţii sociale competentă, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale va evalua îndeplinirea condiţiilor de autorizare şi va soluţiona cererea de autorizare în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia, prin eliberarea autorizaţiei de funcţionare sau prin respingerea cererii solicitantului.
(2)În situaţia în care se constată că documentele depuse la dosarul de autorizare nu sunt complete sau conform celor prevăzute la art. 4 alin. (2), Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale acordă un termen de 7 zile lucrătoare pentru completarea documentaţiei, respectiv pentru depunerea acesteia la agenţia teritorială pentru prestaţii sociale competentă. Termenul de soluţionare a cererii prevăzut la alin. (1) se prelungeşte corespunzător.
(3)În situaţia în care nici după expirarea termenului prevăzut la alin. (2) solicitantul nu depune dosarul de autorizare completat în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2), Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale respinge motivat cererea de autorizare.
Art. 7
(1)Analiza cererii solicitantului, precum şi eliberarea sau respingerea autorizaţiei de funcţionare se vor face de direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
(2)Modelul autorizaţiei de funcţionare este prevăzut în anexa nr. 1.
(3)Tipărirea autorizaţiei de funcţionare, precum şi cheltuielile ocazionate de aceasta se asigură de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin bugetul propriu.
Art. 8
(1)Solicitantul a cărui cerere de autorizare a fost respinsă în condiţiile art. 6 alin. (3) poate înainta contestaţie, în termen de 30 de zile de la data comunicării respingerii cererii, la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, care are obligaţia să o soluţioneze în termen de 30 de zile de la înregistrare.
(2)Actul administrativ prin care se soluţionează sau se respinge contestaţia se comunică contestatarului şi poate fi atacat la instanţa judecătorească competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 9
(1)Autorizaţia de funcţionare prevăzută la art. 6 alin. (1) este valabilă 2 ani şi poate fi prelungită din 2 în 2 ani.
(2)Prelungirea perioadei de valabilitate a autorizaţiei de funcţionare se acordă la cererea agentului de muncă temporară, depusă la agenţiile teritoriale pentru prestaţii sociale şi înaintată Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu cel puţin 3 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate, însoţită de documentele prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. c)-g).
(3)Procedura de aprobare a prelungirii valabilităţii autorizaţiei de funcţionare a agentului de muncă temporară se realizează în condiţiile şi la termenele prevăzute la art. 6.