Art. 12. - ARTICOLUL 12: Atributii - Hotararea 117/1991 privind infiintarea de societati comerciale pe actiuni in agricultura de stat

M.Of. 49

În vigoare
Versiune de la: 13 Martie 1991
ARTICOLUL 12: Atributii
Adunarea generala a actionarilor este organul de conducere al societatii, care decide asupra activitatii acesteia si asigura politica ei economica si comerciala.
Adunarile generale ale actionarilor sint ordinare si extraordinare si au urmatoarele atributii principale:
a)aproba structura organizatorica a societatii si numarul de posturi, precum si normativul de constituire a compartimentelor functionale si de productie;
b)aleg membrii consiliului de administratie si ai comisiei de cenzori, inclusiv cenzorii supleanti, le stabilesc remuneratia,.ii descarca de activitate si ii revoca;
c)aleg directorul, il descarca de activitate si il revoca; directorul este si presedintele comnsiliului de administratie;
d)stabilesc nivelul de salarizare a membrilor consiliului de administratie, directorului, membrilor comitetului de directie si ai comisiei de cenzori, in conformitate cu prevederile legii;
e)stabilesc bugetul de venituri si cheltuieli si, dupa caz, programul de activitate pe exercitiul urmator;
f)examineaza, aproba sau modifica bilantul si contul de beneficii si pierderi dupa analizarea raportului consiliului de administratie si al comisiei de cenzori, aproba repartizarea profitului;
g)hotarasc cu privire la contractarea de imprumuturi bancare pe termen lung, inclusiv a celor externe; stabilesc competentele si nivelul de contractare a imprumuturilor bancare curente, a creditelor comerciale si a garantiilor; aproba orice fel de credit financiar acordat de societate;
h)hotarasc cu privire la infiintarea si desfiintarea de sucursale, filiale si agentii;
I)hotarasc cu privire la marirea sau reducerea capitalului social, la moficarea numarului de actiuni sau a valorii nominale a acestora, precum si cu privire la cesiunea actiunilor;
j)hotarasc cu privire la adoptarea sau modificarea statutului, precum si la transformarea formei juridice a societatii;
k)hotarasc cu privire la comasarea, divizarea, dizolvarea si lichidarea societatii;
l)analizeaza rapoartele consiliului de administratie privind stadiul si perspectivele societatii cu referire la profit si dividende, pozitia pe piata interna si internationala, nivelul tehnic, calitatea, forta de munca,protectia mediului, relatiile cu clientii;
m)hotarasc cu privire la actionarea in justitie a membrilor consiliului de administratie, directorului si a cenzorilor, pentru paguba pricinuita societatii;
n)hotarasc in orice alte probleme privind societatea.
Hotaririle in problemele prevazute la lit.i), j) si k) vor putea fi aduse la indeplinire numai dupa aprobarea lor de catre organul care a aprobat constituirea societatii, in perioada in care statul este actionar unic.
Atributiile adunarilor generale ordinare si extraordinare ale actionarilor se diferentiaza potrivit legii.