Hotararea 1152/2001 privind actualizarea valorii taxelor anuale pentru activitatile miniere si a amenzilor contraventionale prevazute in Legea minelor nr. 61/1998 si in Legea petrolului nr. 134/1995

M.Of. 771

În vigoare
Versiune de la: 4 Decembrie 2001
Hotararea 1152/2001 privind actualizarea valorii taxelor anuale pentru activitatile miniere si a amenzilor contraventionale prevazute in Legea minelor nr. 61/1998 si in Legea petrolului nr. 134/1995
Dată act: 21-nov-2001
Emitent: Guvernul
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, ale art. 30 alin. (5) şi ale art. 43 alin. (4) din Legea minelor nr. 61/1998, precum şi ale art. 40 alin. 2 din Legea petrolului nr. 134/1995, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Valoarea taxelor anuale pentru activităţile miniere prevăzute la art. 30 alin. (2), (3) şi (4) din Legea minelor nr. 61/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 16 martie 1998, se actualizează după cum urmează:
a)14.000 lei/km2 în cazul taxei anuale pentru activitatea de prospecţiune;
b)56.000 lei/km2 în cazul taxei anuale pentru activitatea de explorare;
c)14.000.000 lei/km2 în cazul taxei anuale pentru activitatea de exploatare.
Art. 2
Limitele amenzilor contravenţionale prevăzute la art. 42 din Legea minelor nr. 61/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 16 martie 1998, se actualizează în funcţie de rata inflaţiei, majorându-se după cum urmează:
a)de la 28.500.000 lei la 57.000.000 lei pentru contravenţiile prevăzute la lit. a);
b)de la 57.000.000 lei la 142.500.000 lei pentru contravenţiile prevăzute la lit. b);
c)de la 142.500.000 lei la 285.000.000 lei pentru contravenţiile prevăzute la lit. c).
Art. 3
Limitele amenzilor contravenţionale prevăzute la art. 38 din Legea petrolului nr. 134/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 29 decembrie 1995, cu modificările ulterioare, se actualizează în funcţie de rata inflaţiei, majorându-se după cum urmează:
a)de la 131.000.000 lei la 262.000.000 lei pentru contravenţiile prevăzute la lit. a);
b)de la 262.000.000 lei la 655.000.000 lei pentru contravenţiile prevăzute la lit. b);
c)de la 655.000.000 lei la 1.310.000.000 lei pentru contravenţiile prevăzute la lit. c).
-****-
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul industriei şi resurselor,
Dan Ioan Popescu
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 771 din data de 4 decembrie 2001