§ 28. - Hotarare din 2020 în Cauza Konya şi alţii împotriva României

M.Of. 481

În vigoare
Versiune de la: 10 Mai 2021
9. Curtea observă că, chiar presupunând că cererea reclamantului în faţa Curţii se referea numai la proprietatea menţionată în contractul respectiv, hotărârea instanţelor naţionale care au examinat şi au respins acţiunea reclamantului care avea ca obiect anularea contractului contestat nu stabilise că respectivul contract nu privea întreaga proprietate în litigiu. Mai mult, niciuna dintre părţi nu a depus la dosarul cauzei o copie a contractului menţionat anterior.