Nou Art. 9. - Ghid din 2025 de securitate nucleară privind investigarea şi remedierea defecţiunilor de echipamente din instalaţiile nucleare
M.Of. 1155
În vigoare Versiune de la: 12 Decembrie 2025
Art. 9
(1)Titularul de autorizaţie va implementa o abordare gradată pentru investigarea şi remedierea defecţiunilor de echipamente, în funcţie de importanţa SSCE pentru securitatea nucleară şi pentru exploatarea fiabilă a instalaţiei nucleare, luând în considerare impactul defecţiunii, complexitatea investigaţiei şi riscul asociat activităţilor de investigare. În acest scop, investigaţiile pot fi simple sau complexe.
(2)Investigaţiile simple sunt, în general, limitate la inspecţia vizuală sau verificarea condiţiilor instalaţiei folosind instrumentaţia instalată şi obţinerea de date referitoare la starea echipamentului, valorile de intrare/ieşire şi citiri ale indicaţiilor.
(3)Investigaţiile complexe se efectuează în toate situaţiile care îndeplinesc criteriile menţionate în anexa nr. 2, precum şi în situaţiile în care investigaţiile simple nu şi-au atins scopul, inclusiv în cazurile în care acţiunile corective stabilite în urma unor investigaţii simple nu au prevenit recurenţa defecţiunilor de echipamente.
(4)Pentru investigaţiile simple şi complexe ale defecţiunilor de echipamente se recomandă utilizarea, ca un minim, a formularelor prezentate în anexele nr. 3 şi 4. Pentru fiecare situaţie se vor specifica nivelurile de aprobare şi implicare.
(5)Pentru investigarea defecţiunilor recurente ale SSCE se recomandă efectuarea analizei cauzelor de profunzime, inclusiv a evaluărilor privind extinderea condiţiei şi extinderea cauzelor, cu scopul de a stabili acţiunile corective necesare pentru prevenirea recurenţei.