Secţiunea 6 - Trecerea dintr-un corp în altul - Ghid din 2025 al carierei cadrelor militare în activitate din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi din unităţile subordonate
(1)Maiştrii militari, subofiţerii şi soldaţii şi gradaţii profesionişti în activitate pot trece în corpul ofiţerilor dacă îndeplinesc condiţiile art. 36 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, şi au absolvit cursul de formare a ofiţerilor în activitate.
(2)Metodologia de admitere, organizare şi desfăşurare a cursului de formare a ofiţerilor în activitate, precum şi de repartizare a candidaţilor pe unităţi se stabileşte prin normele de aplicare a prezentului ghid.
(1)Soldaţii şi gradaţii profesionişti în activitate pot trece în corpul subofiţerilor în condiţiile art. 40 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Metodologia de admitere, organizare şi desfăşurare a cursului de formare a subofiţerilor în activitate prevăzut la art. 40 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de repartizare a candidaţilor pe unităţi se stabileşte prin normele de aplicare a prezentului ghid.