Capitolul ii - Acordarea ajutorului de stat - Ghid din 2024 al solicitantului elaborat în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2023 pentru aprobarea şi finanţarea Programului naţional pentru dezvoltarea producţiei interne de produse şi materiale de construcţii

M.Of. 38

În vigoare
Versiune de la: 16 Ianuarie 2024
CAPITOLUL II:Acordarea ajutorului de stat
1.Înregistrarea cererii de acord pentru finanţare
În vederea obţinerii acordului pentru finanţare, întreprinderea trebuie să transmită MEAT cererea de acord pentru finanţare însoţită de documentele prevăzute la pct. 9 din cap. I al prezentului ghid.

PRECIZĂRI!

Întreprinderea solicitantă depune, direct sau prin poştă (servicii de curierat) cu confirmare de primire, la Registratura generală a MEAT din Calea Victoriei nr. 152, sectorul 1, Bucureşti, cererea de acord pentru finanţare (conform anexei nr. 1 la prezentul ghid) însoţită de documentele justificative necesare pentru evaluare, într-un exemplar pe suport hârtie şi în format electronic de tip memory stick.

Pe plic se va menţiona Direcţia politici industriale şi finanţări pentru industrie - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2023.

Înregistrarea cererilor de acord pentru finanţare se realizează doar în intervalul sesiunilor de 30 de zile calendaristice, comunicate pe site-ul MEAT.

Perioada de înregistrare a cererilor se comunică de către MEAT pe website-ul său, conform art. 24 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2023, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de data deschiderii sesiunilor.

ATENŢIE!

Cererile de acord pentru finanţare înregistrate în afara sesiunilor se restituie întreprinderilor.

2.Calculul punctajului şi publicarea listei întreprinderilor solicitante
Pe baza criteriilor prevăzute în anexa nr. 3 la prezentul ghid - Criterii de evaluare pentru stabilirea punctajului întreprinderilor solicitante, MEAT calculează un punctaj pentru întreprinderile care transmit cereri de acord pentru finanţare în cadrul sesiunii de înregistrare şi întocmeşte lista întreprinderilor solicitante ordonate descrescător pe baza punctajului obţinut, în termen de maximum 10 zile calendaristice de la închiderea sesiunii.
Evaluarea cererilor de acord pentru finanţare se finalizează după ce întreaga documentaţie este considerată completă şi conformă, cu emiterea de acord pentru finanţare sau scrisoare de respingere.
Acordurile pentru finanţare se emit în limita bugetului alocat sesiunii.
În situaţia în care există două sau mai multe întreprinderi care au obţinut acelaşi punctaj, ordinea intrării în analiză se va realiza în funcţie de criteriul stabilit în anexa nr. 4.
În situaţia în care există buget disponibil ca urmare a emiterii unor scrisori de respingere, alocarea poate continua în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut, cu cererile de acord pentru finanţare care nu s-au încadrat iniţial în bugetul alocat sesiunii.
3.Etapele de evaluare a cererii de acord pentru finanţare şi a documentaţiei anexate acesteia
A)A. Etapa de verificare a existenţei şi conformităţii documentelor, care cuprinde:
- înregistrarea cererii de acord pentru finanţare;
- verificarea dosarului din punctul de vedere al conformităţii documentelor necesare încheierii acordului pentru finanţare.
Pentru a se asigura conformitatea documentelor se verifică următoarele documente:
(1)A.1. Cererea de acord pentru finanţare. Aceasta trebuie:
- să aibă toate rubricile completate cu datele solicitate, să respecte modelul prevăzut în anexa nr. 1, să fie datată şi semnată în original de persoana autorizată să reprezinte legal întreprinderea;
- să conţină informaţii corelate cu informaţiile din certificatul constatator, situaţiile financiare (cu excepţia întreprinderilor nou-înfiinţate), planul de afaceri, planul de investiţii, actul de identitate al persoanei autorizate să reprezinte întreprinderea;
- să fie însoţită de toate documentele prevăzute la pct. 9 din cadrul cap. I al prezentului ghid.

ATENŢIE!

În situaţia în care reprezentantul legal al întreprinderii, conform certificatului constatator, nu poate semna documentaţia necesară în vederea accesării ajutorului de stat, este permisă desemnarea unei alte persoane care să reprezinte legal întreprinderea în relaţia cu MEAT, cererea de acord pentru finanţare fiind însoţită de o procură notarială în acest sens.

(2)A.2. Certificatul constatator extins. Acesta trebuie:
- să fie valabil la data înregistrării cererii de acord pentru finanţare;
- să fie ataşat în original, dacă este emis de oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul întreprinderea, sau în format electronic, cu informaţii obţinute de pe portalul de servicii al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
(3)A.3. Certificatul de atestare fiscală privind îndeplinirea obligaţiilor de plată la bugetul general consolidat

ATENŢIE!

Pentru verificarea îndeplinirii criteriului de eligibilitate prevăzut la art. 11 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2023, respectiv faptul că întreprinderea nu înregistrează debite restante la bugetul de stat, certificatul de atestare fiscală trebuie:

- să fie valabil la data înregistrării cererii de acord pentru finanţare.

Se va avea în vedere să nu figureze sume de plată la secţiunile A*, C şi D - Obligaţii de plată, care cuprinde:
_______
* Cu excepţia sumelor aflate în compensare cu sumele de rambursat/restituit din secţiunea B.
- totalul obligaţiilor fiscale principale şi sumele stabilite de alte organe competente şi transmise spre recuperare ANAF, exigibile la datele prevăzute de art. 112 din Codul de procedură fiscală;
- totalul obligaţiilor fiscale accesorii, exigibile la datele prevăzute de art. 12 din Codul de procedură fiscală.
(4)A.4. Certificatul de atestare fiscală privind îndeplinirea obligaţiilor de plată la bugetul local în original pentru sediul întreprinderii şi pentru toate punctele de lucru ale acesteia
- Certificatul de atestare fiscală trebuie să fie valabil la data înregistrării cererii de acord pentru finanţare.

PRECIZĂRI!

- În cazul investiţiilor iniţiale sau al investiţiilor pentru o nouă activitate care constau în înfiinţarea unei unităţi noi, înregistrarea punctului de lucru se poate face şi ulterior depunerii cererii de acord pentru finanţare, respectiv după intabularea construcţiei.

- În cazul de mai sus se va transmite MEAT certificatul de atestare fiscală la 6 luni după demararea investiţiei, ulterior înregistrării punctului de lucru.

(5)A.5. Situaţiile financiare anuale aprobate, aferente perioadei 2020-2022
Obligaţia prezentării situaţiilor financiare nu se aplică întreprinderilor nou-înfiinţate care nu au desfăşurat activitate.
Situaţiile financiare anuale aprobate trebuie să conţină:
- situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii - formularul 10;
- contul de profit şi pierdere - formularul 20;
- date informative - formularul 30;
- situaţia activelor imobilizate - formularul 40;
- dovada depunerii acestora la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

ATENŢIE!

În situaţia în care rentabilitatea cifrei de afaceri este mai mică decât 0 în ultimul exerciţiu financiar încheiat se vor prezenta şi situaţiile financiare anuale aprobate corespunzătoare unuia dintre cele două exerciţii financiare anterioare acestuia, în care rentabilitatea cifrei de afaceri este mai mare decât 0.

(6)A.6. Planul de afaceri şi planul de investiţii, însoţite de documentele solicitate în cadrul acestora, trebuie să demonstreze eficienţa economică a întreprinderii şi viabilitatea investiţiei şi:
- să respecte structura indicativă prevăzută în anexele nr. 2 şi 2.1 la prezentul ghid şi să conţină, cel puţin, toate informaţiile din respectiva structură;
- să fie datat şi semnat în original de persoana autorizată să reprezinte legal întreprinderea;
- să asigure corelarea cu informaţiile din cererea de acord pentru finanţare.
La elaborarea planului de afaceri se vor avea în vedere următoarele recomandări:
- să fie concis, complet, să conţină informaţii de bază cu privire la activitatea întreprinderii;
- să prezinte o analiză obiectivă, bazată pe propuneri realiste;
- să fie elaborat pe perioada implementării investiţiei şi pe următorii 5 ani de la finalizarea investiţiei pentru întreprinderile mari şi pe următorii 3 ani de la finalizarea investiţiei pentru IMM-uri;
- să conţină proiecţiile financiare cu toate formulele de calcul, atât pe suport tipărit, cât şi în format Microsoft Excel.
La elaborarea planului de investiţii se vor avea în vedere următoarele:
- să cuprindă cheltuielile eligibile şi neeligibile aferente investiţiei iniţiale, cu determinarea valorii totale a investiţiei, precum şi a calendarului realizării investiţiei;
- valorile cheltuielilor eligibile, totale şi pe ani, vor fi corelate cu informaţiile corespunzătoare din cererea de acord pentru finanţare;
- să fie specificată data estimată a demarării şi finalizării investiţiei, care să corespundă cu cele menţionate în cererea de acord pentru finanţare.
DEFINIŢIE:
Calendarul realizării investiţiei - perioada de realizare a planului de investiţii de la data demarării investiţiei până la data exprimată la nivel de lună a anului în care se finalizează investiţia, dar nu mai târziu de 31 august 2028

ATENŢIE!

Persoana de contact este persoana desemnată de întreprindere pentru a ţine legătura cu reprezentanţii MEAT, în procesul de evaluare a documentelor trimise de întreprindere în vederea încheierii acordului de finanţare. Persoana de contact poate fi aceeaşi cu reprezentantul legal al întreprinderii.

(7)A.7. Declaraţia pe proprie răspundere, prin care întreprinderea atestă:
- datele privind ajutoarele de stat şi de minimis;
- date privind orice investiţii finanţate din surse publice, împreună cu care investiţia sprijinită în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2023 ar putea constitui un proiect unic de investiţii;
- datele privind relocarea;
- datele privind situaţia juridică şi financiară.
Declaraţia este semnată de reprezentantul legal al întreprinderii sau de persoana împuternicită prin procură notarială.
(8)A.8. Opis cu documentele ataşate cererii de acord pentru finanţare
Acesta trebuie să indice denumirea fiecărui document şi pagina la care respectivul document este îndosariat
(9)A.9. Cartea de identitate a reprezentantului legal, procura notarială, după caz
(10)A.10. Datele de identificare ale persoanei de contact din cadrul solicitantului

ATENŢIE!

Toate documentele transmise MEAT de către întreprindere trebuie să fie redactate în limba română.

Documentele emise de întreprindere în original sunt datate şi semnate de persoana autorizată să reprezinte legal întreprinderea.

Toate documentele se îndosariază, se numerotează şi se opisează.

B)B. Etapa verificării îndeplinirii criteriilor de eligibilitate şi a condiţiilor impuse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2023 şi prezentul ghid:
(1)B.1. Cererea de acord pentru finanţare - Se verifică îndeplinirea criteriilor de eligibilitate prevăzute la cap. I pct. 8 din prezentul ghid.
(2)B.2. Certificatul constatator - se verifică dacă întreprinderea:
- este înregistrată potrivit Legii societăţilor nr. 31/1990;
- are capital social subscris vărsat în valoare de minimum 100.000 lei;
- realizează o investiţie iniţială în România în unul dintre sectoarele de activitate eligibile, activitatea pentru care solicită finanţare fiind declarată la oficiul registrului comerţului;
- nu se află în procedură de insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii.
(3)B.3. Situaţiile financiare - se verifică dacă întreprinderea:
- are rentabilitatea cifrei de afaceri > 0 în unul din ultimele 3 exerciţii financiare încheiate (2020-2022), în cazul întreprinderilor în activitate (= 100 x Profit net/Cifra de afaceri);
- are capitaluri proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat (2022), în cazul întreprinderilor în activitate (Se preia din situaţiile financiare - formularul 10.).
(4)B.4. Certificat de atestare fiscală - Se verifică dacă întreprinderea înregistrează obligaţii fiscale restante şi alte creanţe bugetare la bugetul general consolidat, precum şi la bugetul local, pentru toate sediile şi punctele de lucru.
(5)B.5. Planul de afaceri şi planul de investiţii - Se verifică criteriile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească planul de afaceri şi planul de investiţii prevăzute în anexa nr. 2, respectiv anexa nr. 2.1 la prezentul ghid.
4.Soluţionarea cererii de acord pentru finanţare
În urma etapei de verificare prevăzute la pct. 3 din cap. II al prezentului ghid, MEAT emite întreprinderilor solicitante, după caz:
- acord pentru finanţare pentru solicitanţii admişi în limita bugetului;
- solicitare de informaţii şi/sau documente pentru completarea cererii de acord pentru finanţare;
- scrisoare de respingere a cererii de acord pentru finanţare;
- lista solicitanţilor eligibili, dar în afara bugetului alocat sesiunii.
5.Emiterea acordului pentru finanţare
În vederea obţinerii acordului pentru finanţare întreprinderea solicitantă trebuie să prezinte toate documentele prevăzute de prezentul ghid, să îndeplinească toate criteriile de eligibilitate prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2023 şi să respecte prevederile prezentului ghid.
MEAT verifică şi evaluează cererile de acord pentru finanţare însoţite de documentele justificative prevăzute în prezentul ghid, în ordinea stabilită prin lista întreprinderilor solicitante ordonate descrescător pe baza punctajului obţinut, în termen de maximum 50 de zile calendaristice de la data publicării listei întreprinderilor solicitante ordonate descrescător pe baza punctajului obţinut.
6.Solicitare de completare a cererii de acord pentru finanţare
În cazul în care:
- există neconcordanţe/neclarităţi în informaţiile furnizate;
- documentele nu sunt conforme;
- nu sunt transmise în integralitate documentele prevăzute în prezentul ghid;
- se constată necesitatea unor documente suplimentare în vederea soluţionării cererii de acord pentru finanţare,
MEAT îşi rezervă dreptul de a solicita informaţii şi/sau documente până la momentul în care consideră toată documentaţia ca fiind conformă şi completă.
Întreprinderea solicitantă transmite completarea documentaţiei în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării de informaţii.
Nu se iau în considerare documentele transmise de întreprindere din propria iniţiativă, în vederea completării documentaţiei aferente cererii de acord pentru finanţare.
7.Respingerea cererii de acord pentru finanţare
MEAT respinge cererea de acord pentru finanţare dacă:
- cererea de acord pentru finanţare nu este însoţită de următoarele documente:
-- situaţii financiare anuale aprobate, cu excepţia întreprinderilor nou-înfiinţate, corespunzătoare ultimului exerciţiu financiar încheiat şi, după caz, ale exerciţiului financiar din ultimele 3 exerciţii financiare încheiate, în care rentabilitatea cifrei de afaceri este mai mare decât 0;
-- planul de afaceri din care să rezulte viabilitatea investiţiei iniţiale şi eficienţa economică a întreprinderii;
- nu se încadrează în unul dintre sectoarele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2023;
- nu sunt îndeplinite cumulativ criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 11 şi 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2023;
- nu sunt îndeplinite criteriile de eligibilitate a investiţiei:
-- să fie considerate investiţii iniţiale, respectiv investiţii iniţiale pentru o nouă activitate, ţinând cont de prevederile art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2023;
-- să îşi demonstreze eficienţa economică şi viabilitatea pe perioada implementării investiţiei şi 5 ani de la data finalizării acesteia pentru întreprinderile mari, respectiv 3 ani pentru IMM-uri, conform planului de afaceri;
- nu respectă termenul de maximum 5 zile lucrătoare de la data primirii solicitărilor de informaţii şi/sau documente pentru completarea cererii de acord pentru finanţare;
- s-a transmis cererea de acord pentru finanţare ulterior încheierii sesiunii de depunere.

ATENŢIE!

Toate documentele emise de solicitant/beneficiarul Programului (acordul pentru finanţare, solicitarea de informaţii şi/sau documente pentru completarea cererii de acord pentru finanţare, scrisoarea de respingere a cererii de acord pentru finanţare) se transmit direct, prin poştă sau electronic, în funcţie de indicaţiile MEAT.

ATENŢIE!

Solicitantul prezintă dovada contribuţiei financiare în termen de maximum 6 luni de la data semnării acordului pentru finanţare.