Art. 5. - Art. 5: Indicatorii proiectului - Ghid din 2022 SPECIFIC privind Condiţiile de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă, componenta C1 - Managementul apei, Investiţia 3. Sprijinirea conectării populaţiei cu venituri mici la reţelele de alimentare cu apă şi canalizare existente

M.Of. 993 bis

În vigoare
Versiune de la: 13 Octombrie 2022
Art. 5: Indicatorii proiectului
(1)Indicatorii de Proiect prin intermediul cărora se măsoară stadiul de îndeplinire a jaloanelor/ţintelor sunt: Numărul de gospodării racordate la sistemul public de alimentare cu apă, Gradul de conectare a populaţiei din aglomerare la sistemul public de alimentare cu apă, Numărul de gospodării racordate la sistemul public de canalizare, Gradul de conectare a populaţiei din aglomerare la sistemul public de canalizare.
(2)Beneficiarul trebuie să îndeplinească indicatorii Proiectului astfel cum aceştia sunt prevăzuţi în Cererea de finanţare, parte integrantă a prezentului contract.
(3)Beneficiarul are obligaţia de a furniza AFM, în termenele solicitate de aceasta, orice informaţii şi documente justificative necesare şi relevante privind aceşti indicatori pentru măsurarea stadiului de îndeplinire a ţintei.