Secţiunea 4 - D. Tratamentul Infecţiei TB latente - Ghid din 2015 metodologic de implementare a Programului naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei

M.Of. 748 bis

În vigoare
Versiune de la: 4 Aprilie 2022
SECŢIUNEA 4:D. Tratamentul Infecţiei TB latente
înainte ca aceşti pacienţi să fie trataţi se va efectua o anamneză atentă, examen clinic şi radiografic pentru excluderea unei TB active şi pentru obţinerea de informaţii asupra chimiosensibilităţii MT a sursei de infecţie.
Indicaţiile tratamentului ITBL sunt redate în tabelul 8. Regimul standard folosit în caz de sursă cu chimiosensibilitate este cu Izoniazidă, în caz de sursă cu chimiorezistenţă la HIN se utilizează tratamentul cu Rifampicină, iar pentru cazurile cu sursă MDR/XDR regimurile utilizate sunt discutabile. Detalii despre regim/doze/durată tratament sunt la capitolul referitor la prevenţia tuberculozei. Orice tratament preventiv cu excepţia celui cu Izoniazidă trebuie aprobat în colectivul medical al unităţii!
Monitorizarea tratamentului preventiv se face prin examen clinic; controlul lunar al funcţiei hepatice şi renale se recomandă în cazul în care se suspicionează efecte secundare sau la pacienţii care au afecţiuni hepatice sau renale cronice; se va întrerupe administrarea medicamentelor dacă AST sau ALT au valori de 5 ori mai mari decât normalul sau pacienţii sunt simptomatici (anorexie, greţuri, vărsături, ficat sensibil la palpare).
Tabelul 8. Indicaţiile tratamentului ITBL

Factorul de risc

Rezultatul TCT*

Contacţii în vârstă de până la 19 ani ai pacienţilor cu TB pulmonară cu microscopie pozitivă

>= 10 mm

Infecţia HIV şi bolnavii până la 35 ani cu afecţiuni cronice cu risc important de imunosupresie sau în tratamente cu imunosupresoare

>= 5 mm

Pacienţi supuşi terapiei biologice cu risc crescut de tuberculoză (de ex. antiTNF) şi pacienţii cu transplant de organe sau de celule stem, indiferent de vârstă

>= 5 mm

*alternativ un test IGRA pozitiv