Subcapitolul 5 - E. Diagnosticul tuberculozei extrapulmonare - Ghid din 2015 metodologic de implementare a Programului naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei
M.Of. 748 bis
În vigoare Versiune de la: 4 Aprilie 2022
SUBCAPITOLUL 5:E. Diagnosticul tuberculozei extrapulmonare
Este în responsabilitatea specialistului de organ, fiind susţinut de examenul bacteriologic şi/sau histopatologic.
Este recomandat ca ori de câte ori este posibil să se efectueze din produsul patologic examen bacteriologic TB.
Diagnosticul TB extrapulmonare este dificil şi necesită excluderea altor condiţii patologice de către medicii din specialităţile implicate.
În cazul în care există localizări multiple dintre care cel puţin una pulmonară, primează diagnosticul de TB pulmonară. |
Cele mai frecvente localizări extrapulmonare ale TB sunt: pleurezia TB, limfadenita TB, meningita TB (cu sau fără TB miliară), pericardita TB, TB peritoneală şi ascita TB, TB osteo-articulară, TB uro-genitală, TB gastro-intestinală, laringita TB, TB oculară, TB otică, TB endocrină, TB cutanată.
TB miliară este o formă deosebit de gravă, diseminată. Poate afecta plămânul, meningele şi/sau alte organe (ficat, splină, ganglioni limfatici, ş.a.). Semnele şi simptomele sunt nespecifice: febră, frisoane, anorexie, pierdere în greutate, astenie fizică, semne respiratorii, şi/sau meningeale. Forma acută este rapid progresivă. Pot exista hepatomegalie şi mai rar, splenomegalie. Examenul fundului de ochi poate arăta tuberculi coroidieni.
Radiografia toracică (în cazul localizării pulmonare), arată un aspect micronodular difuz, distribuit uniform.
Diagnostic de certitudine: examenul bacteriologic pentru TB este rar pozitiv în spută. Întrucât leziunile TB sunt generalizate, produsele patologice recoltate din plămân, ficat, splină, măduvă, ganglion etc. pot oferi confirmarea diagnosticului.