Capitolul 6 - I.6. Proiectare seismică - Ghid din 2015 de bună practică pentru proiectarea instalaţiilor de ventilare/climatizare în clădiri - Indicativ GEx 011 - 2015
M.Of. 834 bis
În vigoare Versiune de la: 9 Noiembrie 2015
CAPITOLUL 6:I.6. Proiectare seismică
SUBCAPITOLUL 1:Prevederi generale privind măsuri specifice de proiectare seismică a echipamentelor şi componentelor din instalaţiile de ventilare/climatizare
1.I.6.1. Proiectarea seismică a componentelor unei instalaţii pentru ventilare şi climatizare din cadrul unui proiect tehnic se face în toate cazurile de proiectantul de specialitate în colaborare cu proiectantul structurii, funcţie de cerinţele proiectului tehnic şi de destinaţia clădirilor. Specialistul proiectant al instalaţiilor de ventilare/climatizare va furniza proiectantului structurii datele/tema de proiectare a instalaţiilor: desene şi date privind caracteristicile instalaţiilor de ventilare şi climatizare, detalii specifice de funcţionare, rolul şi clasificarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare în funcţionarea clădirii conform prevederilor privind gruparea instalaţiilor în categorii seismice, problemele ridicate la întreruperea funcţionării/alimentarii cu apă, cu gaze naturale sau cu energie electrică care prezintă risc pentru siguranţa vieţii.
2.I.6.2. Cerinţele generale privind prevederea măsurilor specifice de proiectare seismică a echipamentelor şi elementelor componente ale instalaţiilor de ventilare şi climatizare sunt cele cuprinse în Codul de proiectare seismică.
3.I.6.3. Măsurile prevăzute în acest subcapitol se referă la protecţia componentelor din alcătuirea instalaţiilor în general faţă de efectele cutremurului. Prevederile referitoare la performanţele seismice aşteptate ale componentelor instalaţiilor de ventilare şi climatizare în particular, pot fi diferenţiate în funcţie de performanţa seismică impusă clădirii prin tema de proiectare.
4.1.6.4. Condiţiile generale de proiectare seismică pentru sistemele de instalaţii sunt cele prevăzute în paragraful 10.6.2 şi 10.6.3 în acord cu datele incluse în documentele tehnice de livrare ale furnizorului şi cu zona seismică în care sunt amplasate (Anexa A6, Harta de zonare seismică, P100-1).
5.1.6.5. Pentru satisfacerea cerinţelor de performanţă seismică, categoriile de componente din alcătuirea instalaţiilor de ventilare şi climatizare, trebuie să fie proiectate şi executate astfel încât, sub acţiunea forţelor şi deplasărilor produse de efectele cutremurului, să rămână stabile şi să-şi păstreze integritatea fizică şi, după caz, să-şi păstreze funcţionalitatea.
6.1.6.6. _
(1)Calculul seismic al elementelor componente pentru instalaţii de ventilare şi climatizare este obligatoriu cel puţin pentru componentele menţionate în Cod de proiectare seismică P100-1, cap. 10.
(2)Prin excepţie de la prevederea de la (1) calculul nu este necesar pentru elementele şi subansamblurile de construcţie şi de instalaţii/echipamente care sunt produse pentru utilizare în zone seismice, pe baza unor standarde recunoscute internaţional (de exemplu, tavane suspendate, pardoseli înălţate etc.). Pentru acestea, proiectantul şi verificatorul proiectului vor verifica numai compatibilitatea acceleraţiei seismice a amplasamentului cu acceleraţia seismică de proiectare declarată de producător sau stabilită printr-un procedeu recunoscut de calificare seismică (harta de zonare seismică, Anexa A6, P100-1).
(3)În situaţia menţionată la (2) alegerea modului de fixare, dimensionarea prinderilor şi a elementelor de reazem se va face conform instrucţiunilor tehnice ale furnizorului. Aceste instrucţiuni vor fi utilizate şi de proiectantul structurii, pentru asigurarea condiţiilor din reglementările tehnice în vigoare în România privind caracteristicile geometrice şi mecanice de rezistenţă şi de deformabilitate ale materialelor. În lipsa instrucţiunilor, dimensionarea prinderilor şi a elementelor de reazem se va face prin calcul conform recomandărilor din Cod de proiectare seismică P100-1.
(4)Proiectarea seismică a instalaţiilor de ventilare şi climatizare se va face respectând prevederile Codului de proiectare seismică, în acord cu gruparea instalaţiilor în categorii seismice şi clasa de importanţă şi de expunere a clădirii.
7.I.6.7. Prin tema de proiectare se va preciza funcţiunea echipamentelor şi componentelor din alcătuirea instalaţiilor de ventilare şi climatizare în clădire, în raport cu rolul lor în funcţionarea ansamblului instalaţiei şi modul de prindere. Se vor preciza, cel puţin:
a)pentru elementele instalaţiilor de climatizare şi ventilare amplasate exterior, ca elemente ataşate anvelopei construcţiei sau instalate pe acoperişul clădirii (detalii Anexa II.1):
- dacă sunt montate în consolă sau dacă sunt ancorate de structura principală sub nivelul centrului de greutate
- dacă sunt ancorate peste nivelul centrului de greutate
- dacă echipamentele sunt montate în exterior vertical sau orizontal direct pe perete sau suspendat
- dacă elementele ataşate anvelopei sunt amplasate pe faţadele către spaţiile publice (strada) sau către alte spaţii în care este posibilă prezenţa unui număr mare de persoane (curţi interioare ale şcolilor, atriumuri, etc.) Când este posibil, se va evita amplasarea lor pe aceste faţade sau instalarea lor pe acoperişul clădirii;
Exemple cu detalii, în Anexa II.1, fig. 2, fig. 6c, 7a-c:
- coşuri de fum şi canale de ventilaţie (indiferent de materialul din care sunt executate), coşuri cu tiraj asistat prin încălzire/umidificare a aerului, folosind energie solară;
- turnuri solare, turnuri de vânt;
- utilaje, echipamente electromecanice şi rezervoare instalate pe acoperişul clădirii;
- aparate de aer condiţionat, ventilatoare sau ventilo convectoare, instalate pe faţadele clădirilor.
b)pentru elementele instalaţiilor de ventilare şi climatizare amplasate în interiorul construcţiei:
b1.pentru conducte de aer, centrale de tratarea a aerului, condensatoare, ventilatoare, evaporatoare, filtre de aer, baterii de răcire, ş.a.
- tipul de echipament şi metoda de instalare
- condiţiile probabile de instalare, inclusiv poziţia/excentricităţile de montare/înălţimea
- masa şi rigiditatea echipamentelor; greutatea maximă în exploatare
- tipul de fixare/ancorare şi caracteristicile mecanice ale prinderilor Exemple cu detalii de montaj, în Anexa II.1, fig. 3-5.
b2.pentru sistemele de conducte care sunt fixate pe două tronsoane adiacente dacă sunt montate în clădiri din clasele de importanţă-expunere IVşi III;
c)alte caracteristici pentru echipamente din instalaţii de ventilare climatizare
- echipamente izolate cu neopren împotriva vibraţiilor
- echipamente izolate cu arcuri împotriva vibraţiilor
- echipamente neizolate împotriva vibraţiilor
- echipamente montate pe conducte
8.1.5.8. În cazul echipamentelor montate pe izolatori de vibraţii, prevăzute cu dispozitive pentru limitarea deplasărilor orizontale şi verticale, vor fi acceptate în proiect prin prevederile din Caietul de sarcini pentru execuţie, numai numai acele produse pentru lucrări de instalaţii de ventilare-climatizare care corespund prevederilor proiectului şi care respectă legislaţia specifică aplicabilă, în vigoare, domeniului produse pentru construcţii.
9.1.5.9. Principiile generale de proiectare pentru prinderi şi legături sunt cele precizate în Codul de proiectare seismică.
Exemple şi moduri de fixare sunt recomandate în Anexa I.5.1 şi Anexa II.2
10.1.5.10. Se vor avea în vedere cel puţin măsurile şi condiţiile generale privind proiectarea rezemărilor prevăzute la subcap. 10.6.2, art. de la (3) la (9) şi subcap. 10.6.3.3, art. de la (1) la (4).
11.1.5.11. Verificarea siguranţei la acţiunea seismică, include şi verificarea condiţiilor de stabilitate, de rezistenţă şi de rigiditate, conform reglementării tehnice privind proiectarea seismică a clădirilor - pentru elementele de prindere care asigură stabilitatea la răsturnare a elementelor ataşate anvelopei, precum şi a boilerelor şi vaselor de presiune.
12.1.5.12. Asigurarea calităţii la proiectare şi în execuţie
(1)Documentaţia de execuţie trebuie să conţină toate informaţiile necesare (note de calcul, desene, detalii, etc.) pentru verificarea dimensionării, detalii constructive şi de montaj a componentelor instalaţiilor de ventilare şi climatizare şi ale prinderilor acestora în ceea ce priveşte:
- mărimea forţelor şi deplasărilor seismice de proiectare;
- verificarea stabilităţii şi a rezistenţei componentelor;
- rezistenţa şi detalierea constructivă a prinderilor.
(2)Elementele din documentaţie menţionate la (1) vor fi supuse verificării conform Legii nr. 10/1995, cu modificările ulterioare.